Facebook/Igor Dodon

Dodon susține că SIS îi filează membrii familiei. Reacția Serviciului de Informații și Securitate

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) neagă orice implicare în activități ce depășesc cadrul legal. Reprezentanții instituției au publicat un comunicat de presă după ce, în cadrul vlogului său din 28 mai, liderul Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon a declarat că soția și copilul său ar fi filați de către SIS.

Igor Dodon a comentat declarațiile din ajun ale președintei Maia Sandu, potrivit cărora, mai multe dintre rudele sale ar fi urmărite la indicația ministrului de Interne în exercițiu, Pavel Voicu, în spatele căruia ar fi Partidul Socialiștilor. La rândul său, Dodon a declarat că familia sa ar fi filată de SIS.

„În Republica Moldova, de filaj, la moment, se ocupă doar SIS-ul, care este în subordinea Maiei Sandu. (…) Cunoaștem informații foarte sigure că, o dată în două-trei zile, Maia Sandu primește un raport detaliat de la SIS despre ce a făcut Dodon, ce a făcut soția lui Dodon, când s-a dus copilul la grădiniță, când l-a adus, ce fac deputații PSRM în teritoriu, ce fac miniștrii, ce fac procurorii”, a declarat Dodon.

Reprezentanții SIS au publicat o declarație cu privire la afirmațiile lui Dodon: „Spre regret, SIS este frecvent utilizat de către diverși actori politici sau lideri de opinie în retorica lor, fără ca aceștia să cunoască esența activității Serviciului, precum și procedurile respectate de instituție. Menționăm că, pentru autorizarea unor măsuri „ofensive” este nevoie de realizarea cumulativă a tuturor condițiilor legale. În pofida oricăror insinuări, SIS își reafirmă hotărârea de a menține neutralitatea și echidistanța în activitatea cotidiană cu realizarea misiunilor în conformitate cu interesele de securitate ale Republicii Moldova”.

***

În cadrul ediției din 27 mai a emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8, președinta țării Maia Sandu a dezvăluit că mai mulți membri ai familiei sale sunt urmăriți „de câteva săptămâni”. Acțiunile ar avea loc „la comanda ministrului de Interne Pavel Voicu”, în spatele căruia ar fi Partidul Socialiștilor. Ministerul Afacerilor Interne a venit cu o reacție pe 28 mai. Într-un comunicat de presă, reprezentnații instituției au negat informația privind urmărirea rudelor Maiei Sandu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noi proteste în peste 100 de orașe din Franța. Poliția a reținut 135 de persoane

În peste 100 de orașe și localități din Franța au loc noi manifestații de amploare sâmbătă, 24 octombrie, în contextul protestelor care se desfășoară în țară de la sfârșitul lunii septembrie. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că, până la ora locală 13:00, poliția a reținut 135 de persoane.

Potrivit ministrului, cele mai multe rețineri au avut loc în urma unor controale preventive, în timpul cărora au fost găsite „obiecte care ar fi putut fi folosite drept arme”.

Până sâmbătă dimineață, poliția înregistrase 136 de manifestații, față de 264 în sâmbăta precedentă. Autoritățile estimează că la proteste participă aproximativ 35 000 de persoane. Organizatorii nu au prezentat, deocamdată, propriile estimări.

În mai multe orașe, autoritățile au interzis manifestațiile de teama unor noi violențe și acte de vandalism. La Lyon, poliția a folosit sâmbătă dimineață gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de aproximativ 150 de protestatari. Lyon se numără printre orașele în care manifestațiile au fost interzise.

La Paris, în schimb, are loc un protest autorizat de autorități. Printre participanți se află membri ai partidului de stânga „Franța Nesupusă” (La France insoumise), inclusiv Jean-Luc Mélenchon, candidat la alegerile prezidențiale, notează Meduza.

Amintim că protestele au început la sfârșitul lunii septembrie, când elevii au ieșit în stradă pentru a denunța starea precară a școlilor și lipsa profesorilor. Ulterior, manifestațiile au atras și alte categorii ale populației, printre care studenți, sindicate, activiști de mediu și fermieri.

Între timp, revendicările protestatarilor s-au extins. Aceștia denunță acum creșterea costului vieții și finanțarea insuficientă a serviciilor publice.

Manifestațiile din 17 și 18 octombrie au degenerat, pe alocuri, în violențe. Unii protestatari, în special tineri, au vandalizat și jefuit magazinele și localurile întâlnite în cale. Printre afacerile afectate se numără atât mari lanțuri comerciale, cât și întreprinderi mici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: