Doi contabili vizați în dosarul „frauda bancară” vor compărea pe banca acuzațiilor
Full Article 2 minutes read

Doi contabili vizați în dosarul „frauda bancară” vor compărea pe banca acuzațiilor

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a finalizat urmărirea penală și a trimis în judecată dosarul în privința a două persoane vizate în dosarul „frauda bancară”. Acestea sunt învinuite de spălarea a peste 13 miliarde de lei, informează reprezentanții instituției pe 2 iulie.

Procurorii PCCOCS îi învinuiesc de faptul că în perioada anilor 2011-2014, activând în calitate de contabili, au participat la atribuirea aspectului legal al tranzacțiilor de sustragere a mijloacelor bănești, care au avut la bază obținerea a peste 40 de credite bancare neperformante. Creditele au fost contractate pentru șapte companii, de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.

Creditele au fost acordate prin ignorarea criteriilor stabilite și prin derogarea totală de la procedurile și politicile băncilor comerciale și ale Băncii Naționale a Moldovei, inclusiv prin influențarea de către conducătorii grupului criminal a factorilor de decizie din băncile menționate.

Potrivit materialelor dosarului, „banii au fost însușiți de membrii grupului criminal condus de Ilan Șor, ca parte a organizației criminale conduse de Vladimir Plahotniuc”. Mijloacele bănești obținute erau transferate către companii nerezidente, cu destinația: plăți pentru materiale de construcție, echipamente digitale, vestimentație de brand sau mobilier. Scopul urmărit era camuflarea tranzacțiilor financiare.

Inculpații sunt un bărbat și o femeie, cu vârste cuprinse între 35-45 ani. Aceștia sunt din Chișinău și au studii financiar-bancare. Potrivit legii, ei riscă de la 5 la 10 ani de închisoare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: