Doi polițiști de patrulare din Cantemir sunt suspectați de Centrul Național Anticorupție (CNA) că ar fi cerut și ar fi primit 200 de euro de la un șofer.
Conform unui comunicat publicat de CNA, conducătorul auto a declarat că oamenii legii ar fi stopat mijlocul de transport sub pretextul că acesta se afla în stare de ebrietate la volan. Ulterior, polițiștii i-ar fi ridicat actele mașinii, iar pentru a nu documenta cazul și a-i restitui permisul de conducere și pașaportul tehnic, ar fi cerut și primit banii.
„Pe faptele relatate, a fost pornită o cauză penală pentru corupere pasivă. Cei doi bărbați au fost recunoscuți în calitate de bănuiți și sunt cercetați în stare de libertate”, anunță CNA.
Pentru infracțiunea ce li se incriminează, codul penal prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 de lei şi cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 10 ani.
Potrivit CNA, de la începutul acestui an, 35 de polițiști au fost reținuți de CNA și procurori, fiind bănuiți de acte de corupție.