Doi soldați din cadrul Brigăzii de infanterie motorizată “Dacia”, orașul Cahul, care au părăsit samavolnic unitatea, sunt vizați acum într-un proces penal. Tinerii, care au câte 18 ani, au fost deja găsiți. Informația a fost confirmată pentru NM de către Alla Diaconu, purtătoare de cuvânt a Ministerului Apărării. Acum, cei doi riscă amenzi sau chiar închisoare.
„Ministerul Apărării confirmă că doi soldaţi din cadrul Brigăzii de infanterie motorizată “Dacia” au părăsit samavolnic unitatea. Accentuăm că soldații în termen au vârsta de 18 ani. Pe cazul dat a fost demarată o cercetare de serviciu. Ulterior, materialele cercetarii vor fi transmise la Procuratura. Aceștia au fost găsiți, de caz deja se va ocupa Procuratura”, a precizat Alla Diaconu.
Contactată de NM, Cristina Ciobanu, ofițer de presă al IP Cahul a precizat că a fost pornit un proces penal, conform art. 371 al Codului Penal.
Articolul respectiv prevede că dezertarea, adică părăsirea unităţii militare săvârşită de către un militar sau rezervist, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 42 500 la 47 500 sau cu închisoare de pâînă la 5 ani.
Aceeaşi acţiune săvîrşită:
a) cu armă;
b) de două sau mai multe persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite:
a) pe timp de război;
b) în condiţii de luptă,
se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 12 ani.
Militarul care pentru prima dată a dezertat în condiţiile alin.(1) se liberează de răspundere penală dacă dezertarea a fost săvîrşită în urma unui concurs de împrejurări grele.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!