„Este o formă politică de manifestare”. Bolea, despre amenințările agricultorilor cu proteste
Full Article 3 minutes read

„Este o formă politică de manifestare”. Bolea, despre amenințările agricultorilor cu proteste

Într-o țară democratică cum este Republica Moldova toți cetățenii au dreptul la protest. Este reacția ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare Vladimir Bolea, după ce mai multe asociații agricole au amenințat guvernarea cu proteste dacă nu va fi majorat Fondul de subvenționare. Ministrul Agriculturii spune că revendicările agricultorilor au tentă politică, iar mulți dintre cei care amenință cu proteste vor participa în calitate de candidați la alegerile locale din 2023. 

Potrivit legii bugetului de stat pentru anul 2023, Fondul național de dezvoltare a agriculturii va constitui anul viitor 1,5 miliarde de lei. În 2022, a fost prevăzută aceeași sumă, iar ulterior a fost majorată până la 1,75 miliarde de lei.

Bolea spune că Guvernul este axat acum pe majorarea veniturilor tuturor cetățenilor, iar agricultorii nu ar trebui să reprezinte o categorie privilegiată.

„În anul 2022, Guvernul Gavrilița s-a axat pe problemele sociale, majorări de pensii, salarii, compensații. De aceea anul 2022 a fost unul al protecției sociale, în următorul an rămâne o prioritate protecția socială, dar ca să avem creșteri de pensii și salarii, trebuie să ne ocupăm de creștere economică. Dar niciun alt domeniu din țară nu are un program de subvenționare atât de bine pus la punct cum este agricultura. De aceea, agricultorii să spună poporului mulțumesc pentru cele 1,5 miliarde de lei din fondul de subvenționare și la următoarea rectificare putem vorbi de suplinire a acestui fond”, a comunicat Bolea, menționează IPN cu referire la Vocea Basarabiei.

Acum o săptămână, printr-o declarație publică, Asociația Forța Fermierilor a cerut autorităților să se adreseze Uniunii Europene în vederea accesării fondurilor europene pentru sectorul agrar, care să fie disponibile începând cu anul 2023.

De asemenea, fermierii au solicitat guvernanților să se adreseze României pentru ajutor sub formă de motorină, care să fie distribuită prioritar fermierilor mici. Dacă revendicările lor nu vor fi respectate, agricultorii amenință cu proteste de amploare în toată țara.

„Este o țară democratică și pot să protesteze. Protestul este o formă de acțiune politică. Prin protest nu găsești nici prețuri mai mari la vânzare și nici piețe noi de desfacere. Ce să obții prin protest? Protestul este o formă strict politică ca să te manifești, toți înțelegem că anul 2023 este an electoral. Pe mulți din cei cu protestele o să-i vedeți candidați la diferite primării. Noi acum trebuie să ne gândim la digitalizare, să investim în tehnologii, astfel încât agricultura să devină avantajoasă, iar tinerii să fie interesați să vină să lucreze în agricultură”, a mai spus ministrul.

***

Recent, Asociația Forța Fermierilor a acuzat Guvernul că nu a reușit să identifice soluții pentru depășirea crizei din domeniul agriculturii. Într-o declarație publicată pe 23 decembrie, Asociația a cerut autorităților să se adreseze Uniunii Europene în vederea accesării fondurilor europene pentru sectorul agrar, care să fie disponibile începând cu anul 2023. Dacă condițiile impuse vor fi ignorate, fermierii amenință cu proteste de amploare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: