Reuters

Ex-președintele SUA Bill Clinton a fost spitalizat din cauza unei infecții

Bill Clinton, cel de-al 42-lea președinte american, a fost spitalizat pentru tratamentul unei infecții. Potrivit presei, acesta a fost internat pentru o maladie care „nu are legătură cu COVID-19”.

„Se face bine, este binedispus și foarte recunoscător medicilor, asistentelor și personalului care l-au ajutat”, a declarat Angel Urena, purtătorul său de cuvânt.

Motivul spitalizării ar fi septicemia, o infecție generalizată a sângelui, care potrivit medicilor ar fi apărut pe calea căilor urinare, scrie CNN. Bill Clinton, care are 75 de ani, a ajuns la medic după ce a început să se plângă de oboseală.

Medicii au precizat că fostului președinte al SUA i-au fost administrate antibiotice și lichide.

„Va rămâne în spital pentru monitorizare non-stop. După două zile de tratament am depistat reducerea numărului de leucocite, reacționează bine la antibiotic”, au menționat medicii.

Politicianul suferă și de probleme cardiace. În 2004, a fost supus unui bypass cvadruplu la New York-Presbyterian Hospital. El a revenit la spital în 2010 pentru o altă procedură la inimă, introducerea a două stenturi într-o arteră coronară.

Bill Clinton a fost președintele SUA între anii 1991-2003, fiind reprezentantul Partidului Democrat. Înainte de a fi ales în funcția de președinte, acesta a deținut mai multe mandate de guvernator al statului Arkansas.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noi proteste în peste 100 de orașe din Franța. Poliția a reținut 135 de persoane

În peste 100 de orașe și localități din Franța au loc noi manifestații de amploare sâmbătă, 24 octombrie, în contextul protestelor care se desfășoară în țară de la sfârșitul lunii septembrie. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că, până la ora locală 13:00, poliția a reținut 135 de persoane.

Potrivit ministrului, cele mai multe rețineri au avut loc în urma unor controale preventive, în timpul cărora au fost găsite „obiecte care ar fi putut fi folosite drept arme”.

Până sâmbătă dimineață, poliția înregistrase 136 de manifestații, față de 264 în sâmbăta precedentă. Autoritățile estimează că la proteste participă aproximativ 35 000 de persoane. Organizatorii nu au prezentat, deocamdată, propriile estimări.

În mai multe orașe, autoritățile au interzis manifestațiile de teama unor noi violențe și acte de vandalism. La Lyon, poliția a folosit sâmbătă dimineață gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de aproximativ 150 de protestatari. Lyon se numără printre orașele în care manifestațiile au fost interzise.

La Paris, în schimb, are loc un protest autorizat de autorități. Printre participanți se află membri ai partidului de stânga „Franța Nesupusă” (La France insoumise), inclusiv Jean-Luc Mélenchon, candidat la alegerile prezidențiale, notează Meduza.

Amintim că protestele au început la sfârșitul lunii septembrie, când elevii au ieșit în stradă pentru a denunța starea precară a școlilor și lipsa profesorilor. Ulterior, manifestațiile au atras și alte categorii ale populației, printre care studenți, sindicate, activiști de mediu și fermieri.

Între timp, revendicările protestatarilor s-au extins. Aceștia denunță acum creșterea costului vieții și finanțarea insuficientă a serviciilor publice.

Manifestațiile din 17 și 18 octombrie au degenerat, pe alocuri, în violențe. Unii protestatari, în special tineri, au vandalizat și jefuit magazinele și localurile întâlnite în cale. Printre afacerile afectate se numără atât mari lanțuri comerciale, cât și întreprinderi mici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: