Exporturile din Moldova au scăzut cu 18% timp de o lună. Principalele țări unde ajung produsele moldovenești

Republica Moldova și-a redus, de la începutul anului, exporturile către țările Uniunii Europene, majorând exporturile către CSI. Chiar și așa, piața din UE rămâne principala destinație a produselor autohtone, anunță Biroul Național de Statistică (BNS). Potrivit sursei, în primele patru luni ale anului (ianuarie-aprilie), Moldova a exportat în întreaga lume mărfuri în valoare totală de 1,3 miliarde dolari. Suma este cu aproape 5 la sută mai mică decât volumul exporturilor din aceeași perioadă a anului 2022.   

Potrivit BNS, exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene au totalizat, de la începutul anului, 861,7 milioane dolari (cu 11,3% mai puțin, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2022), deținând o pondere de 62,0% în total de exporturi.

Pe de altă parte, exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI au cunoscut o ușoară majorare, ajungând la 346,5 milioane dolari sau de 1,9 ori mai mult, în raport cu perioada similară din anul 2022. În total, Moldova a exportat în țările CSI 25% la sută din produse. BNS precizează că majorarea a fost generată, în principal, de sporirea exporturilor de mărfuri în Ucraina.

statistica.md

Principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri rămân, așadar, România (32,9% din total exporturi), Ucraina (16,7%), Italia (6,1%), Germania (5,4%) și Federația Rusă (4,1%).

Potrivit sursei citate, de la începutul anului, Moldova și-a majorat considerabil exporturile în Ucraina (de 2,9 ori), Cehia (de 1,6 ori), Spania (de 2,2 ori), Kazahstan (de 4,9 ori), Cipru (de 2,4 ori). În același timp, s-au micșorat exporturile de mărfuri în Turcia (-62,5%), Italia (-41,3%), Bulgaria (-71,8%), Elveția (-66,6%), Federația Rusă (-19,9%), etc, cauzând descreșterea pe total exporturi cu 22,0%.

statistica.md

BNS anunță că exporturile de mărfuri autohtone în ianuarie-aprilie 2023 au constituit 942,6 milioane dolari (67,9% din total exporturi), fiind în scădere cu 18,2% față de perioada similară din anul 2022.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ucraina ar putea livra gaz Moldovei în acest sezon rece. Rohovei: „Cred că se va găsi o formulă de livrare”

Republica Moldova ar putea cumpăra gaze din Ucraina chiar în acest sezon rece. Ambasadorul ucrainean Paun Rohovei a declarat, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLive, că țara sa este pregătită să livreze gaze și „va întinde o mână de ajutor neapărat Republicii Moldova”. Potrivit diplomatului, condițiile vor fi negociate.

Livrările de gaze către Republica Moldova au fost unul dintre principalele subiecte discutate recent la Kiev, a precizat ambasadorul. Potrivit lui, pentru prima dată de la începutul războiului, Ucraina a permis exportul surplusului de gaze, în limita a 15% din cantitatea extrasă lunar.

„Este un volum considerabil. Ucraina și-a arătat toată disponibilitatea și deschiderea de a coopera cu Republica Moldova, inclusiv de a-i furniza unele cantități de gaz. Noi avem o interacțiune extraordinară în domeniul energetic, între ministere. Ținem mâna pe puls, știm care este situația, cum se dezvoltă și, în conformitate cu dezvoltarea situației, vom fi pregătiți să ajutăm Moldova în momentul critic”, a declarat ambasadorul Ucrainei în Moldova, Paun Rohovei.

Diplomatul consideră că distanța mai mică de transport ar putea constitui un avantaj pentru Republica Moldova. El a adăugat că partea ucraineană este dispusă să dea dovadă de flexibilitate, ținând cont de sprijinul oferit de Chișinău în timpul războiului. Ambasadorul nu a precizat, însă, un posibil preț sau volumul livrărilor: „Cred cu fermitate că se va găsi o formulă de livrare a acestor gaze, ca urmare a unor tratative care vor avea loc”.

Întrebat dacă livrările ar putea începe în acest sezon rece, Rohovei a răspuns: „Da, absolut. În acest sezon se va întâmpla acest lucru”.

Solicitată pentru o reacție, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Energiei, Oxana Mititelu, a precizat pentru NM că instituția va anunța „toate informațiile și detaliile după încheierea negocierilor tehnice”.

Amintim că Ucraina a permis în octombrie 2026 reluarea parțială a exporturilor de gaze, interzise după declanșarea invaziei rusești la scară largă din 2022. Producătorii privați pot exporta până la 15% din cantitatea livrată în sistemul de transport în luna precedentă. Gazele sunt vândute prin licitații, cu posibilitatea livrării inclusiv la granița cu Republica Moldova.

Aprovizionarea cu gaze s-a numărat și printre subiectele discutate în cadrul recentei vizite a premierului Vasile Tofan la Kiev. Șeful Guvernului a fost însoțit de trei miniștri, inclusiv de ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Reamintim, totodată, că pe 27 octombrie, Tofan a anunțat că Moldova va începe să cumpere, din toamna anului 2027, gaze extrase de România din Marea Neagră, prin proiectul Neptun Deep. Potrivit premierului, distanța mai mică de transport va permite reducerea costurilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: