Colaj NM

Film, în loc de lecții: Ministerul Educației explică decizia de a proiecta „Siberia din oase” în timpul orelor

Ministerul Educației susține că proiecția filmului „Siberia din oase” în școli oferă elevilor, pe de o parte, ocazia de a reflecta asupra tragediilor provocate de regimurile totalitare ale secolului XX, iar pe de altă parte, pune în lumină valorile fundamentale europene. Ministerul a subliniat că „aceste subiecte corespund curriculumului școlar” și a adăugat că „educația prin film este o metodă didactică modernă, care valorifică puterea mesajului vizual și emoțional în procesul educațional”. Precizările au fost făcute într-un comentariu pentru NewsMaker. Menționăm că filmul va fi difuzat în toate instituțiile de învățământ publice și private, cu instruirea în limba română și rusă, pe 8 mai, la ora 12:00.

Pentru NewsMaker, reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării au declarat că decizia de a proiecta filmul „Siberia din oase” în școli „reflectă angajamentul ministerului față de promovarea educației prin mijloace culturale și inovatoare, care susțin învățarea profundă și formarea conștiinței civice în rândul tinerei generații”.

„Educația prin film este o metodă didactică modernă, care valorifică puterea mesajului vizual și emoțional în procesul educațional. Prin intermediul documentarelor, elevii au oportunitatea de a se familiariza cu teme complexe ale lumii moderne și ale istoriei recente, dezvoltând totodată gândirea critică, empatia și capacitatea de reflecție personală”, au comunicat reprezentanții Ministerului.

Instituția a adăugat că „filmul „Siberia din oase” oferă o perspectivă profundă și sensibilă asupra deportărilor în Siberia din perioada regimului totalitar sovietic – un capitol dureros, dar esențial al istoriei Republicii Moldova”.

„Prin mărturii autentice și o abordare cinematografică sugestivă, filmul redă suferința, rezistența și demnitatea celor care au fost victime ale represiunii, transmițând mesaje puternice despre memorie, identitate și curaj. Proiecția filmului are o relevanță educațională deosebită. Pe de o parte, le oferă elevilor ocazia de a reflecta asupra tragediilor provocate de regimurile totalitare ale secolului XX, iar pe de altă parte, pune în lumină valorile fundamentale europene: demnitatea umană, libertatea, drepturile omului și solidaritatea”, au precizat reprezentanții Ministerului Educației.

Ministerul a mai declarat că „astfel de inițiative contribuie nu doar la înțelegerea trecutului, ci și la formarea unor cetățeni activi, conștienți de responsabilitatea memoriei istorice și angajați în construirea unei societăți democratice și incluzive”.

„Este important să menționăm că aceste subiecte corespund curriculumului școlar”, au subliniat reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării.

***

Pe 5 mai, ministrul Dan Perciun a semnat un ordin cu privire la „vizionarea obligatorie a filmului «Siberia din oase» în clasele V-XII din toate instituțiile de învățământ publice și private, cu instruirea în limba română și rusă, la data de 8 mai 2025, ora 12:00”. Conform documentului semnat de Perciun, Ministerul Educației va expedia instituțiilor de învățământ linkul filmului. După vizionare, conducătorii instituțiilor de învățământ general „vor organiza reflecții tematice în corespundere cu particularitățile de vârstă ale elevilor”. Ministerul Educației a confirmat pentru NewsMaker autenticitatea informațiilor prevăzute în ordin.

Pe 7 mai, Partidului Socialiștilor a condamnat „decizia ministerului Educației, care impune elevilor, în mod obligatoriu, vizionarea filmului „Siberia din oase” despre deportări, în ajunul unei date sfinte pentru toți — aniversarea a 80-a de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei”. „Considerăm absolut inacceptabil utilizarea școlilor și a copiilor în scopuri de propagandă politică. Tentativele de rescriere a istoriei, de a semăna ură și dezbinare în societate sunt cu atât mai periculoase cu cât sunt îndreptate asupra conștiinței tinerei generații”, au declarat reprezentanții PSRM.

***

Siberia din oase” este un film documentar, dedicat basarabenilor deportaţi în Siberia în perioada anilor 1941-1949. Filmul e construit pe mărturiile a patru protagonişti care au fost ridicaţi şi trimişi forţat în Siberia în cel de-al doilea val de deportări, în noaptea din 6 spre 7 iulie 1949.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: