Facebook/Igor Dodon

Igor Dodon cere guvernului să se adreseze parlamentului pentru instituirea Stării de Urgență

Președintele Igor Dodon s-a adresat luni, 16 martie, cetățenilor Republicii Moldova. Șeful statului a anunțat că urmează o perioadă foarte dificilă și a făcut apel la responsabilitate și solidaritate. Totodată, acesta a cerut guvernului să se adreseze parlamentului pentru a fi instituită stare de urgență la nivel național. 

„În calitate de președinte al Republicii Moldova și conducător al Consiliului Suprem de Securitate, am luat decizia de a mă adresa guvernului cu solicitarea de a face demersurile necesare pentru parlament pentru a fi instituită starea de urgență. Sper ca astăzi Comisia situații excepționale și guvernul vor aproba aceste decizii și în orele următ parlamentul se va convoca pentru a lua această decizie”, a anunțat Igor Dodon.

Șeful statului a anunțat că Republica Moldova intră într-o nouă etapă care presupune noi măsuri de restricție, cu scopul de a stopa răspândirea pandemiei de COVID-19.

„Intrăm într-o nouă etapă, cea de stare excepțională care ne obligă să luăm noi măsuri. Nu vom ezita să luăm măsuri din ce în ce mai restrictive. Fac apel la realism, solidaritate și patriotism. Haideți să nu încurcăm activității medicilor, să nu ne îmbulzim la magazine, să nu răspândim știri false. Fac apel la solid și grijă față de persoanele în vârstă. Haideți să îi ajutăm să rămână sănătoși ca să ne putem bucura încă mulți ani înainte unii de ceilalți”, a menționat președintele.

Totodată, șeful statului s-a adresat mai multor categorii sociale. 

  1. „Rog comunitatea mediului de afaceri să nu majoreze prețurile la medicamente, produse alimentare și lucruri de primă necesitate. Ar fi acțiuni cinice și criminale. Nu vom permite ca acest lucru să se întâmple și putem ajunge la impunerea unor măsuri extrem de dure pentru cei care profită de suferința oamenilor;
  2. Rog toate băncile să analizeze posibilitatea reeșalonării creditelor sau acordarea diferitor facilități, pentru ca oamenii să poată face față acestei perioade;
  3. Dragi profesori, dragi funcționari. Fie că stați acasă sau acționați în regim redus, vă rog să vă faceți pe deplin datoria și de a găsi soluții pentru a activa în regim online;
  4. Stimați cetățeni, vă rog să asigurați regimul de igienă sporită și să stați acasă;
  5. Cer polițiștilor și lucrătorilor vamali să asigure regimul de carantină, să monitorizeze persoanele care revin din afara țării. De modul în care vă faceți datoria depinde sănătatea populației, iar cei care încalcă legislația trebuie să fie sancționați;
  6. Moldovenii din diaspora. Sunteți mai în siguranță acolo unde sunteți, decât să porniți la drum și să rămâneți blocați.
  7. Fac un apel către confesiunile religioase și reprezentanții bisericii. Suntem gata să vă sprijinim pentru a avea acces larg în mass media și pe online, pentru ca oamenii să aibă acces la slujbe fără să își pună în pericol sănătatea;
  8. Apel către mass media: Remarc profesionalismul multor jurnaliști care participă la informarea populației. Dar sunt unele cazuri în care instituțiile media promovează știri care se dovedesc neadevărate, speriind populația despre infectări în masă și decese. Acestea provoacă panică și frică, demoralizarea medicilor și decizii greșite din partea unor cetățeni;
  9. Mesaj către clasa politică. Haideți să lăsăm lupta politică. Sunt politicieni care încă nu au înțeles că criza prin care trece țara ne afectează pe toți. Promovează falsuri, contribuie la răspândirea panicii și cu ea, inclusiv, a virusului. Unii așteaptă să apară primele cazuri de deces, în dorința de a profita cinic de acestea. Contribuiți la salvarea țării, nu la prăbușirea acesteia;
  10. Vreau să mă adresez medicilor: bravo vouă! Aveți tot respectul și tot sprijinul nostru. țara nu-și va uita eroii acestei țări”, a declarat Igor Dodon.

Amintim că, anterior, premierul Ion Chicu a anunțat că guvernul Republicii Moldova este pregătit să declarare stare de urgență la nivel național. Subiectul este discutat în cadrul ședinței Comisiei situații excepționale, care a început la ora 16:30.

Amintim că, potrivit datelor prezentate astăzi de ministrul Sănătății, în Republica Moldova au fost confirmate 11 cazuri noi de COVID-19, bilanțul ajungând la 23 de pacienți.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Veteranii avertizează, înainte de parlamentare: „Kremlinul a declanșat în Moldova un război hibrid, după scenariul care a dus la războiul de pe Nistru”

Veteranii războiului pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova din 1992, alături de văduve de război și familii ale eroilor căzuți, s-au reunit astăzi în fața monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, acuzând Kremlinul și partidele pro-ruse din țară că au declanșat un periculos război hibrid împotriva ordinii constituționale. Într-un apel public adresat autorităților, veteranii cer retragerea necondiționată a trupelor militare ruse din stânga Nistrului, inițierea unor alianțe internaționale de apărare și măsuri pentru protejarea suveranității și parcursului european al Republicii Moldova.

„Avem un război hibrid înăuntrul țării, cu care noi trebuie să lucrăm tot așa devotați. Ei nu trag cu arme acum, dar subminează încrederea oamenilor și destabilizează. Este datoria noastră să rămânem vigilenți. Lupta nu se mai duce cu arme, dar cu fermitate morală, cu exemplu personal și cu unitate. Să apărăm valorile naționale și direcția pro-europeană a țării noastre. Cerem clasei politice, în special celor de dreapta, să unească forțele, să dea dovadă de maturitate și să ajungă la un consens pentru binele comun. Un singur vot, o singură voce, o singură direcție europeană”, a declarat Andrei Eremia, vicepreședintele organizației veteranilor.

Veteranii au adoptat o declarație publică în care solicită autorităților să întreprindă măsuri pentru garantarea securității naționale, printre care: semnarea unor acorduri bilaterale de apărare cu țările, retragerea necondiționată a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova și combaterea propagandei și dezinformării.

„Adresăm acest apel într-un moment crucial, în care forțele proimperiale din Kremlin și unele formațiuni pro-ruse autohtone au declanșat un periculos război hibrid asupra orânduirii constituționale a R. Moldovei, mobilizând mijloace ostile, în dauna suveranității și securității statului. Atenționăm autoritățile și societatea că actualul război hibrid este regizat după același scenariu de la Moscova care a dus la războiul din 1991-1992. În fața pericolelor tot mai grave care amenință pacea, unitatea și viitorul nostru european, tragem un semnal de alarmă. Chemăm camarazii de luptă și pe toți concetățenii noștri la unitate, vigilență și solidaritate națională pentru a susține obiectivul strategic de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană”, a subliniat generalul Victor Catană.

La finalul adunării, participanții au mers într-un marș pașnic către clădirea Parlamentului, unde au înmânat oficial apelul public adoptat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: