Facebook/Iv Ceban

VIDEO „Îi transmit salutări, să știe că știu”. Ceban susține că un deputat PAS este printre posibilii candidați la funcția de primar al capitalei

Liderul Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), tot el primar al capitalei, Ion Ceban, a declarat că un președinte de comisie din Parlament este printre candidații examinați de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de primar al Chișinăului. Precizările au fost făcute de edil, după ce jurnaliștii i-au solicitat să ofere detalii cu privire la declarațiile făcute anterior că un președinte de comisie parlamentară de la PAS ar fi comandat deschiderea dosarului în privința mamei sale. 

Este vorba despre un președinte de comisie din Parlament, nu vreau să-i spun numele, este unul dintre candidații examinați pentru funcția de primar al capitalei al PAS-ului. Îi transmit salutări, să știe că știu despre acest lucru. Nu mi se pare un lucru nici normal, nici urât în contextul declarațiilor pe care le face actuala guvernare spre unitate”, a comunicat edilul. „Nu este ținta mama, nu este ținta familia mea sau oamenii apropiați, ținta sunt eu”, a adăugat Ceban.

UPDATE: NM a solicitat o reacție de la PAS cu privire la declarațiile primarului de Chișinău. „PAS va anunța candidatul în cel mai scurt timp. Chișinăul merită un primar care să implementeze aici proiecte europene, nu unul care implementează planurile FSB în capitala noastră, așa cum este acum”, au declarat reprezentanții partidului.

De menționat că în Parlament, Olesea Stamate se află la conducerea Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, Radu Marian – la Comisia economie, buget și finanțe, Lilian Carp – la Comisia securitate națională, apărare și ordine publică, Doina Gherman – la Comisia politică externă și integrare europeană, Larisa Voloh – la Comisia administrație publică și dezvoltare regională, Liliana Nicolaescu-Onofrei – la Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Alexandr Trubca – la Comisia agricultură și industrie alimentară și Dan Perciun – la Comisia protecție socială, sănătate și familie. 

***

Potrivit noului Cod Electoral intrat în vigoare la 1 ianuarie, în 2023 alegerile locale generale ar putea avea loc pe 29 octombrie sau 5 noiembrie.

În septembrie 2022, președintele Parlamentului Igor Grosu a anunțat că ministrul Vladimir Bolea, Andrei Spînu și Lilian Carp sunt potențiali candidați ai PAS pentru funcția de primar al Chișinăului.

În februarie 2023, Vladimir Bolea spunea că a refuzat să fie candidatul PAS la alegerile pentru Primăria Chișinău din toamnă și că același lucru l-ar fi făcut și actualul secretar general al Președinției Andrei Spînu. Bolea a mai menționat că Natalia Gavrilița „n-ar fi un candidat rău”, dar nu cunoaște dacă este un potențial candidat. „Are o experiență în spate, cunoștințe, a administrat un stat, totuși”, a subliniat el.

În martie 2023, fosta prim-ministră Natalia Gavrilița susținea că PAS a analizat cine sunt potențialii candidați din partid la funcția de primar al Chișinăului. În același timp, Gavrilița declara că ea tot se află printre aceste persoane.

***

Pe 26 aprilie, primarul capitalei Ion Ceban a declarat că pe numele mamei sale, Eugenia Ceban, care este și consilier municipal, ar fi fost deschis un dosar la comandă. El menționa că dosarul ar fi comandat de un președinte de comisie parlamentară din partea PAS. Ceban spunea că mama lui este învinuită de trafic de influență.

Contactat de NM, comunicatorul fracțiunii PAS din cadrul CMC Sergiu Bejenari a negat informația. Și Procuratura Anticorupție a negat acuzațiile primarului Ion Ceban cu privire la dosarul, care ar fi fost comandat de un președinte de comisie parlamentară de la PAS. Responsabilii au declarat că procurorii anticorupție sunt independenți și apolitici.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Ministrul german de Externe, la Chișinău: „Moldova ar fi o adevărată îmbogățire pentru UE”

Ministrul de Externe al Germaniei, Johan Wadephul, care se află într-o vizită la Chișinău, și-a afirmat sprijinul pentru integrarea Republicii Moldova în UE. Acesta a declarat că crede în viitorul european al Republicii Moldova și că țara noastră ar fi „o adevărată îmbogățire” pentru Uniunea Europeană. Oficialul a spus că Germania va continua să susțină Republica Moldova în parcursul său europeană, dacă cetățenii săi vor decide să continue să meargă pe această cale, făcând aluzie la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă în fața Catedralei Nașterii Domnului.

Astăzi am venit în Republica Moldova pentru că, la fel ca și mulți în Europa, cred în viitorul european al Moldovei. Uniunea Europeană și-a deschis larg ușile și porțile pentru toate țările care împărtășesc valorile noastre, care doresc să vină alături de noi, care vor să devină membre ale acestei comunități puternice. Ale comunității în care sunt trăite valorile libertății de exprimare, ale drepturilor omului, ale statului de drept și ale democrației parlamentare. Moldova ar fi o adevărată îmbogățire pentru Uniunea Europeană. Este o țară interesantă din punct de vedere economic, ceea ce în mod cert înseamnă un viitor bun pentru Uniunea Europeană”, a declarat Johann Wadephul.

Șeful diplomației germane a mai menționat că UE reunește state cu culturi, religii și sisteme politice diferite, iar Republica Moldova la fel își poate găsi locul în cadrul blocului comunitar.

Doresc să subliniez acest lucru cât se poate de clar, pentru că din partea Rusiei există în mod repetat încercări de a răspândi informații false despre Uniunea Europeană. În Uniunea Europeană, fiecare țară își poate păstra identitatea, obiceiurile și tradițiile. Diferite religii pot fi liber practicate. De aceea mă întâlnesc acum cu reprezentanți ai diferitelor culte religioase, pentru a înțelege și a cunoaște care este situația în această țară. Pentru că în fiecare țară din Europa lucrurile stau puțin diferit și așa poate fi, așa este permis și așa trebuie să fie”, a adăugat el.

Totodată, ministrul Johann Wadephul a declarat că vrea să continue politica predecesoarei sale Annalena Baerbock cu privire la sprijinirea Republicii Moldova. El a menționat că țara intenționează să ofere și în continuare susținere inclusiv prin Platforma de Sprijin pentru R. Moldova, lansată la inițiativa României, Germaniei și Franței.

În acest moment au loc pregătiri tehnice, iar atunci când va fi momentul potrivit și când va fi necesar, vom invita cu siguranță la o nouă conferință (a Platformei de Sprijin – n. r.). Dar știu, de asemenea, că aici urmează alegeri (alegeri parlamentare din 28 septembrie – n. r.), iar alegătorii sunt suverani în toate țările guvernate democratic și ei decid cum merg lucrurile mai departe. Și de aceea cred că este corect să arătăm respect față de decizia electorală aici în Moldova și să așteptăm să vedem cum vor decide oamenii”, a spus Johan Wadephul.

El a subliniat că Germania va sprijin și de acum încolo Republica Moldova în parcursul său european, dacă cetățenii vor decide să meargă și mai departe pe această cale. „Sper din tot sufletul că oamenii din această țară vor decide să urmeze în continuare calea europeană”, a adăugat el.

Amintim că ministrul de Externe al Germaniei, Johan Wadephul, întreprinde pe 1 iulie o scurtă vizită la Chișinău. Înainte de declarațiile de presă, oficialul a fost la Catedrala Nașterii Domnului. Pe agendă mai figurează discuții cu reprezentanți ai diferitelor culte religioase și o cină cu președinta Maia Sandu.

Johan Wadephul a ajuns în Republica Moldova imediat după o vizită de solidaritate la Odesa, Ucraina.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: