cdn.hswstatic.com

În luna mai, tariful la energia electrică pentru consumatorii finali nu se va modifica

În luna mai, tariful la energia electrică în Republica Moldova pentru consumatorii finali nu se va modifica, iar prețul de achiziție va crește cu 6 dolari, până la 59,6 dolari pe 1 MW/oră, a declarat premierul Natalia Gavrilița în cadrul unei conferințe de presă din seara zilei de 29 aprilie.

Potrivit premierului, toate ofertele venite la tenderul anunțat de Energocom au fost scumpe. Cea mai ieftină din aceste oferte a fost de 96,5 dolari pe 1 MW/oră, aproape dublu față de prețul actual.

„Asta ar fi însemnat o creștere semnificativă a tarifului pentru consumatori și o creșetere în lanț a prețurilor la majoritatea produselor. În aceste condiții, Guvernul, în paralel cu procesul de achiziție a inițiat negocieri directe cu mai mulți producători pentru a găsi o soluție acceptabilă. Astfel a fost identificată o soluție temporară care va permite pentru o lună să avem prețuri comparabile cu cele de până acum. CSE a abilitat Energocom-ul să negocieze direct cu centrala de la Cuciurgani pentru o lună achiziția energiei electrice la cel mai mic preț posibil. În rezultatul negocierilor am obținut un preț de 59,6 dolari pe 1 MW/oră și contractele sunt în proces de semnare”, a precizat Natalia Gavrilița.

Pe parcursul lunii mai 2022, SA „Energocom” va încheia contracte de achiziție a energiei electrice în baza negocierilor directe, iar procedura de achiziție inițiată anterior, va fi anulată. O asemenea decizie a fost luată astăzi, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale.

Pentru perioada menționată, furnizorii serviciului universal, furnizorii de ultimă opțiune și operatorii de sistem vor procura energia necesară consumatorilor finali în baza contractelor bilaterale, încheiate cu SA „Energocom”, iar în cazul în care vor interveni modificări, vor fi încheiate acorduri adiționale, în decurs de 2 zile lucrătoare.

În cazul majorării prețurilor la energia electrică procurată pe piața angro de către furnizori, ANRE va analiza necesitatea ajustării tarifelor, în baza unei cereri.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va modifica data intrării în vigoare a Regulilor pieței energiei electrice, astfel încât acestea să nu se aplice până la data de 31 mai curent. Până la adoptarea unei Hotărâri în acest sens, prevederile Regulilor pieței energiei electrice se vor aplica în regim de testare, fără a implica responsabilități financiare între participanții la piața de energie electrică.

Menționăm că la 1 mai expiră termenul contractului actual de livrare a energiei electrice în Republica Moldova.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

parlament.md

PSRM, prima reacție după ce un partid a cerut SIS să verifice vizita de la Moscova: „Imaginație bolnăvicioasă”

Deputatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) Grigore Novac susține că vizita recentă la Moscova a cinci deputați ai formațiunii, în frunte cu liderul PSRM, Igor Dodon, nu ar avea legătură cu ședința cu ușile închise de la Parlament, care a avut loc cu câteva zile înainte. El a declarat că deplasarea ar fi fost planificată cu două săptămâni înainte ca parlamentarii PSRM să afle despre ședința respectivă. Afirmațiile au fost făcute pe 22 octombrie, la sediul legislativului.

„Această vizită a fost planificată cu mult timp înainte de acea ședință secretă. Noi, în general, nici nu știam că va fi această ședință. Am aflat practic cu o zi înainte. Pe când vizita era planificată cu două săptămâni mai devreme. Și nu are absolut nimic… Așa că imaginația asta bolnăvicioasă a Partidului Liberal… e bolnavă imaginația. (…) Noi ce, trebuie să nu planificăm nicio vizită, că poate fi vreo ședință secretă despre care nici nu știam că va fi? (…) Dar pentru a exclude orice interpretare, puteți verifica lucrul acesta, colegii care au mers în acea vizită nici nu au dorit să participe fizic la acea ședință”, a declarat Grigore Novac.

Întrebat dacă colegii săi de partid au discutat la Moscova despre incidentele de survolare neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone rusești, deputatul socialist a menționat că nu cunoaște acest lucru. „Nu am fost parte a acelei delegații. S-a discutat despre domeniul energetic ceva. Cred că mai multe detalii vă pot da colegii care au fost parte a delegației”, a spus el.

La rândul său, întrebat cum comentează vizita lui Igor Dodon în capitala rusă, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a spus: „Dar el unde poate să se mai ducă? E comportamentul unui lingău de-al Moscovei, care n-are decât să meargă de fiecare dată și să justifice războiul Federației Ruse în Ucraina, să cânte osanale și cumva să intre în grații mai mult”.

De asemenea, șeful legislativului a respins afirmația lui Dodon că Rusia ar fi dispusă să furnizeze Republicii Moldova gaz „ieftin”. „Povești cu zmeul. El cât a fost președinte n-a putut să-l aducă, dar acum…”, a spus Grosu.

Amintim că, în perioada 12-13 octombrie, o delegație formată din cinci deputați PSRM, în frunte cu Igor Dodon, au efectuat o vizită la Moscova, „la invitația Dumei de Stat a Federației Ruse”. În cadrul deplasării, politicienii au avut întrevederi cu Ruslan Tatarinov, vicepreședintele Partidului „Rusia Justă”, care a participat la invazia rusă în Ucraina din 2022 până în februarie 2025. De asemenea, aceștia s-au întâlnit cu Andrei Klimov și Artem Turov, deputați ai Dumei de Stat din partea fracțiunii „Rusia Unită”.

Pe 14 octombrie, Igor Dodon a scris pe rețelele de socializare că, în timpul discuțiilor de la Moscova, oficialii ruși și-ar fi exprimat disponibilitatea de a negocia livrări de gaze „în condiții mult mai avantajoase decât cele în care țara noastră le achiziționează în prezent”. „Acum, decizia le revine autorităților Republicii Moldova”, a declarat liderul PSRM.

Vizita socialiștilor la Moscova a venit după ce, pe 8 octombrie, la Parlament a avut loc o ședință cu ușile închise. Deputații au examinat și aprobat noua structură a Forțelor Armate și efectivul Armatei Naționale, un proiect susținut de 62 de parlamentari.

Partidul Liberal a condamnat vizita delegației socialiste la Moscova, la câteva zile după ședința Parlamentului cu ușile închise. Formațiunea politică a menționat că această succesiune de evenimente impune verificări din partea instituțiilor statului.

„Solicităm Serviciului de Informații și Securitate și Procuraturii Generale să examineze toate implicațiile acestei vizite, inclusiv prin prisma precedentelor legate de finanțări externe și a legăturilor politice dintre PSRM și Kremlin. Această deplasare nu este un caz izolat. Ea se înscrie în tradiția „pelerinajelor” politice la Moscova, practicate de forțele pro-ruse”, a scris PL într-un comunicat emis pe 13 octombrie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: