În satele Stolniceni și Miciurin au fost deschise terenuri de joacă pentru copii în cadrul unui proiect al echipei partidului «ȘOR»

La o lună de la lansarea proiectului «Câte un teren de joacă pentru copii în fiecare sat», o inițiativă a deputatul Ilan Șor, echipa partidului «ȘOR» și primarii formațiunii au reușit performanța de a amenaja și inaugura 16 terenuri de joacă în localitățile rurale din diverse raioane ale țării. Alte două terenuri de joacă au fost deschise, recent, în satele Stolniceni din raionul Edineț și Miciurin din raionul Drochia. Potrivit proiectului, până la sfârșitul anului vor fi amenajate terenuri de joacă pentru copii în toate localitățile conduse reprezentanți ai echipei lui Ilan Șor.

În adresarea sa către locuitorii satelor Stolniceni și Miciurin, liderul partidului «ȘOR» a menționat că prin asemenea proiecte echipa sa urmărește să îndeplinească obiectivul său strategic — renașterea țării.

«Terenurile de joacă pe care le inaugurăm sunt un cadou făcut copiilor în preajma noului an școlar. 2020 este un an complicat și noi înțelegem cât de important este să-i facem mai fericiți pe copiii noștri. Fiecare teren de joacă, fiecare proiect de iluminat stradal, fiecare drum renovat reprezintă un pas făcut către obiectivul strategic al echipei noastre — cel de a renaște toată țara», a declarat liderul partidului «ȘOR».

Vicepreședintele partidului «ȘOR», Vitalie Balinschi a dat asigurări că Stolniceni va deveni un exemplu de dezvoltare rurală în raionul Edineț.

«În anii de mandat ai primarului echipei noastre, satul Stolniceni va deveni un exemplu și model pentru tot raionul Edineț. Toate primăriile care sunt conduse de exponenții echipei partidului «ȘOR»», a spus Vitalie Balinschi.

Primarul de Stolniceni, Lupașco Serghei a spus că, prin proiectele implementate, echipa lui Ilan Șor demonstrează că este una edificatoare.

«Prin amenajarea acestui teren de joacă echipa noastră a demonstrat că îi pasă de copii, de viitorul nostru», a spus Lupașco.

La ceremonia de inaugurare din Stolniceni, deputatul Igor Himici, originar din raionul Edineț, le-a mulțumit oamenilor adunați pentru că au încredere în reprezentanții partidului «ȘOR», formațiune care poate renaște țara.

«Numai împreună cu echipa partidului «ȘOR»poate fi ridicată din genunchi țara. Am demonstrat deja în mai multe localități că putem face acest lucru», a menționat deputatul la Stolniceni.

În cadrul ceremoniei de inaugurare a terenului de joacă la Miciurin, vicepreședinta fracțiunii parlamentare a partidului «ȘOR», Violeta Ivanov a spus că echipa lui Ilan Șor este în stare să schimbe situația din țară.

«În satul Miciurin terenul de joacă este un prim proiect al echipei noastre. Vor urma și altele, dar este important să ne susținem reciproc. În comparație cu alții, echipa lui liderul partidului «ȘOR» a dat dovadă că este capabilă să implementeze proiecte ce schimbă în bine viața cetățenilor», a spus Violeta Ivanov.

Deputata Reghina Apostolova a spus la Miciurin că multe proiecte de succes ale echipei lui liderul partidului «ȘOR» de la Orhei sunt deja preluate și implementate în alte localități.

«Unele proiecte de la Orhei, care au îmbunătățit viața locuitorilor, au fost extinse în toată țară. Acest fapt se datorează faptului că tot mai mulți oameni care susțin în fruntea administrațiilor locale membri ai echipei partidului «ȘOR»».

Proiectul «Câte un teren de joacă pentru copii în fiecare sat» a fost lansat de liderul partidului «ȘOR» la sfârșitul lunii iulie curent. Acesta prevede amenajarea terenurilor de joacă în fiecare localitate condusă de primari din partea partidului ȘOR. Până acum au fost construite și inaugurate 16 terenuri de joacă pentru copii.

Partidulsor.md

Publicitate politică. Responsabilitatea pentru veridicitatea informației prezentate în text o poartă agentul de publicitate. Articolul este comercial și nu reflectă poziția redacției NewsMaker.md.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

7info.ru/foto simbol

„Nu mă tem nici de poliție, nici de brățară”: Soț reținut și plasat în arest după ce și-ar fi amenințat soția cu moartea AUDIO

Un bărbat a fost reținut și plasat în arest pentru 30 de zile la Penitenciarul nr. 13. Se întâmplă după ce și-ar fi amenințat soția cu violența fizică și cu moartea, în pofida măsurilor de protecție dispuse anterior de oamenii legii. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP) în seara zilei de 6 septembrie. Menționăm că despre acest caz însăși victima a povestit pe rețelele de socializare, iar mai mulți internauți au reacționat.

Potrivit IGP, femeia a sesizat în mod repetat comportamentul agresiv, intimidările și amenințările cu moartea din partea soțului. Inspectoratul a adăugat că oamenii legii au intervenit prompt în cazul de violență în familie, fiind întreprinse, de fiecare dată, măsurile prevăzute de lege. 

La 2 septembrie, aceasta s-a adresat Centrului de Justiție Familială al Poliției, unde a relatat că, în pofida măsurilor de protecție dispuse anterior, soțul continuă să o urmărească, să se prezinte la domiciliu și să manifeste un comportament intimidant și amenințător. Femeia a spus că a primit inclusiv o înregistrare audio în care bărbatul ar fi amenințat-o cu violență fizică și cu moartea. Ea a menționat că asemenea manifestări nu reprezintă un caz izolat, anterior fiind supusă repetat violenței psihologice și fizice.

„Moartea ta e în mâinele mele. (…) Nu mă tem nici de poliție, nici de brățară. Dar dacă îmi pui brățara, anume pentru asta îți iau zilele”, se arată în înregistrarea audio publicată de poliție.

Inspectoratul a adăugat că polițiștii au intervenit, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Ulterior, instanța a dispus aplicarea măsurii preventive sub forma arestului pentru 30 de zile. În prezent, acesta se află în Penitenciarul nr. 13.

„Totodată, în urma evaluării riscului și a circumstanțelor constatate, autoritățile au întreprins măsuri pentru protejarea victimei și a copiilor minori. În acest caz a fost asigurată intervenția multidisciplinară a specialiștilor, inclusiv suport juridic și social. Victima a beneficiat de asistență juridică garantată de stat, inclusiv pentru demersurile privind emiterea ordonanței de protecție și soluționarea aspectelor ce țin de divorț, stabilirea domiciliului copiilor și pensia de întreținere”, a comunicat Inspectoratul.

***

Dacă sunteți în pericol imediat sau asistați la un caz de violență, sunați la 112. Femeile și fetele care se confruntă cu violență în familie sau violență sexuală pot apela gratuit, anonim și confidențial telefonul de încredere – 0 8008 8008, disponibil 24 de ore din 24. Din afara Republicii Moldova, poate fi apelat numărul +373 22 240 624.

Pentru asistență juridică, psihologică și socială gratuită, victimele pot contacta și Centrul de Drept al Femeilor, la 0 8008 0000, 022 811 999 sau 068 855 050, de luni până vineri, între orele 09:00 și 18:00. În mai multe regiuni ale țării funcționează centre și adăposturi care oferă plasament temporar și sprijin specializat.

Imagine simbol

Rusia intenționează să deschidă 15 secții de votare în Transnistria. În pofida protestului Chișinăului

În regiunea transnistreană au fost publicate adresele a 15 secții de votare care vor fi deschise în 8 localități din stânga Nistrului, în contextul alegerilor pentru Duma de Stat a Federației Ruse. Acest lucru se întâmplă în pofida notei de protest transmise de Chișinău ambasadorului agreat al Rusiei, întrucât deschiderea secțiilor nu a fost coordonată cu autoritățile constituționale ale Republicii Moldova. Menționăm că, inițial, s-a anunțat că în regiune vor fi deschise 17 secții de votare, ulterior numărul acestora fiind indicat ca 16, iar în cele din urmă 15.

Potrivit presei locale, CEC al Rusiei a decis să deschidă, pe 20 septembrie, secții de votare în toate orașele din regiune: Tiraspol, Bender, Dnestrovsc, Slobozia, Grigoriopol, Dubăsari, Rîbnița și Camenca.

La alegeri vor putea participa cetățenii care dețin pașaportul cetățeanului Federației Ruse sau pașaportul pentru călătorii în străinătate, pașaportul cetățeanului URSS (dacă în acesta este indicată apartenența la cetățenia Federației Ruse) ori un certificat pentru intrarea (revenirea) în Rusia. Locuitorii din regiunea transnistreană vor putea vota și în baza pașaportului pentru călătorii în străinătate al cetățeanului Federației Ruse cu termenul de valabilitate expirat.

***

Amintim că, pe 28 august, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile pentru Duma de Stat. Detalii AICI

Pe 29 august, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a declarat că Ambasada Rusiei la Chișinău a coordonat cu autoritățile constituționale deschiderea unei singure secții de votare la Chișinău. Ministerul a adăugat că intenția de a deschide suplimentar 16 secții este inacceptabilă. Detalii AICI.

Pe 3 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, și i-a înmânat o notă de protest în legătură cu intenția Rusiei de a deschide 16 secții de votare în raioanele din stânga Nistrului. Detalii AICI.

valea morilor
Максим Андреев, NewsMaker

Fără ploi săptămâna viitoare în Moldova. Ce temperaturi ne așteaptă?

Între 7 și 13 septembrie, în Republica Moldova nu sunt prognozate precipitații. Temperaturile maxime vor ajunge până la +30°C la Cahul, iar cele minime vor coborî până la +8°C la Briceni. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, ziua se vor înregistra temperaturi între +22°C și +25°C, iar noaptea între +8°C și +13°C.

În centrul țării, la Chișinău, ziua se vor înregistra temperaturi între +26°C și +29°C, iar noaptea între +11°C și +18°C.

În sudul țării, la Cahul, ziua se vor înregistra temperaturi între +27°C și +30°C, iar noaptea între +13°C și +18°C.

Facebook/Eugeniu Osmochescu

FOTO Festivalul Vinului Moldovenesc, la București. Osmochescu: „Își câștigă un loc tot mai vizibil”

Peste 40 de crame din Republica Moldova își prezintă vinurile la București, la Festivalul Vinului Moldovenesc. Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare de la Chișinău, Eugeniu Osmochescu, a declarat că se află la festival, menționând că „vinul moldovenesc își câștigă un loc tot mai vizibil pe piețele externe”.

„Sunt la București, la Festivalul Vinului Moldovenesc, unde peste 40 de crame din Republica Moldova își prezintă vinurile și spun, prin fiecare etichetă, o parte din povestea țării. Mă bucur să văd produsele noastre apreciate peste hotare și, mai ales, să văd că vinul moldovenesc își câștigă un loc tot mai vizibil pe piețele externe. (…) Îmi doresc ca această întâlnire cu vinul moldovenesc să nu se încheie odată cu festivalul. Vinurile descoperite aici să fie căutate mai departe, să ajungă pe mesele oamenilor și să ducă, peste hotare, gustul și numele Republicii Moldova”, a scris Osmochescu pe o rețea de socializare.

Ministrul a adăugat că România rămâne principala piață de export pentru vinurile de peste Prut, cu livrări în valoare de aproximativ 45 de milioane de dolari în 2025. Circa 70 de crame moldovenești sunt prezente pe piața din România, a comunicat Osmochescu.

Menționăm că Festivalul Vinului Moldovenesc are loc pe șoseaua Kiseleff din București, în cadrul celei de-a 6-a ediții. Astăzi este cea de-a doua și ultima zi a evenimentului, care se va desfășura până la ora 22:00.

Facebook/Eugeniu Osmochescu
Facebook/Eugeniu Osmochescu
Facebook/Eugeniu Osmochescu
Facebook/Eugeniu Osmochescu
Facebook/Eugeniu Osmochescu
Facebook/Eugeniu Osmochescu
screenshot

Premierul Tofan cere reguli mai simple pentru micii producători: termen pentru ANSA

Premierul Vasile Tofan a anunțat că i-a solicitat directorului interimar al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Alexandru Manciu, să vină cu un pachet de măsuri pentru simplificarea activității micilor antreprenori și a producătorilor artizanali. Tofan a menționat că a oferit și un termen – până la 15 octombrie.

Pe o rețea de socializare, Tofan a spus că, împreună cu Manciu, a fost la o piață cu mulți producători artizanali.

„Micii producători și antreprenorii artizanali au nevoie de mai multă susținere și mai puțină birocrație. (…) Mi-am dorit să le auzim recomandările direct de la sursă, nu din rapoarte citite din birou. Avem nevoie de reguli mai simple și mai proporționale. Un mic producător de conserve de casă trebuie să poată livra mai ușor și legal la o școală, grădiniță sau la spitalul din localitate. Astăzi, un certificat poate ajunge să coste mai mult decât livrarea propriu-zisă. La fel, un mic producător de brânzeturi nu trebuie să treacă prin două controale pe sezon, mai ales după mulți ani în care și-a demonstrat seriozitatea. Iar cine vrea să testeze o rețetă nouă în propria bucătărie, înainte să înființeze un SRL, trebuie încurajat să încerce, nu descurajat de hârtii”, a comunicat Tofan.

Premierul a adăugat că i-a solicitat lui Alexandru Manciu să vină, până la 15 octombrie, cu „un pachet amplu de măsuri pentru simplificarea activității micilor antreprenori și producători artizanali”. „Astăzi, regulile prea complicate ajung deseori să avantajeze importurile și produsele industriale și intens procesate, în detrimentul micilor producători locali – inclusiv al celor care produc ecologic. Statul trebuie să fie un partener pentru cei care muncesc și construiesc aici, acasă. (…) Am avut și asigurarea din partea domnului Manciu că ANSA va face tot posibilul ca să simplifice viața micilor producători”, a adăugat Tofan.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: