AP

În SUA a fost emis primul pașaport în care genul deținătorului este indicat drept „X”

În Statele Unite ale Americii a fost emis primul pașaport în care nu este definit genul deținătorului. Anunțul a fost făcut de către Departamentul american de Stat, citat de AP pe 27 octombrie.

În loc de obișnuitul „feminin” sau „masculin”, în dreptul genului este indicată litera „X”. Jessica Stern, reprezentanta specială pentru drepturile LGBTQ, a calificat decizia drept „istorică” și a menționat că, în acest mod, actele oficiale sunt adaptate la realitatea vieții de zi cu zi, întrucât există un spectru mai larg de caracteristici ale sexualității umane, decât doar masculin și feminin.

„Atunci când o persoană obține acte de identitate în care i se reflectă adevăratul eu, aceasta își trăiește viața cu demnitate și respect”, a menționat Stern.

Oficialii americani nu au precizat cui îi aparține documentul și au refuzat să precizeze cel puțin dacă este vorba despre Dana Zzyym, un rezident intersex din Colorado, care se află în proces de judecată cu statul american din 2015. Acestuia i s-a refuzat eliberarea unui pașaport, întrucât nu a bifat sexul „M” sau „F” din aplicație și a solicitat marcare cu „X”. Zzyym s-a născut cu caracteristici fizice ambigue, fiind crescut ca băiat. De-a lungul anilor, acesta a suferit mai multe intervenții chirurgicale pentru a arăta ca un bărbat, însă după ce s-a înscris la Universitatea din Colorado, a început să se identifice drept „intersex”. Din cauza faptului că nu i-a fost eliberat pașaportul, acesta nu a reușit să călătorească în Mexico, la o întâlnire a Organizației Internaționale pentru persoane Intersex, se mai arată în dosar.

SUA se alătură astfel altor țări, precum Australia, Noua Zeelandă, Nepal și Canada, care le permit cetățenilor să indice alt sex în actele oficiale, în afară de „masculin” și „feminin”.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker

Comisia Europeană, precizări pentru NewsMaker privind interdicția lui Ceban în Schengen: „E responsabilitatea statelor membre”

Comisia Europeană a răspuns solicitării NewsMaker privind interdicția primarului Chișinăului, Ion Ceban, în România și spațiul Schengen. Comisia a subliniat că aplicarea acestor măsuri este „responsabilitatea” statelor membre Schengen, care pot restricționa intrarea persoanelor considerate „o amenințare la ordinea publică sau securitatea internă”.

Este important de menționat că înregistrarea interdicțiilor de călătorie în Sistemul de Informații Schengen (SIS) este responsabilitatea statelor membre Schengen.

În conformitate cu Codul Frontierelor Schengen, statele membre pot restricționa intrarea persoanelor considerate o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității interne. Aceasta include și autoritatea de a introduce astfel de persoane în SIS, pentru a le împiedica accesul, dacă sunt evaluate ca prezentând un risc pentru ordinea publică sau securitatea națională.

O condiție esențială pentru intrarea în Spațiul Schengen este ca o persoană să nu fie înscrisă în SIS și să nu fie identificată ca o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității interne. Prin urmare, persoanele care îndeplinesc oricare dintre aceste criterii nu pot intra în Spațiul Schengen”, subliniază Comisia.

***

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României pentru Ion Ceban. Aceasta este valabilă și în întregul spațiu Schengen. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții.

În prima sa reacție, Blocul „Alternativa” – din care face parte și MAN, partidul condus de Ion Ceban – a declarat că interdicția ar fi fost luată „la comanda” autoritățile de la Chișinău, care l-ar fi desemnat pe Ceban drept „principalul inamic”. Totodată, blocul a învinuit guvernarea că ar pregăti o serie de „acțiuni represive” împotriva primarului Ion Ceban și a echipei sale.

La rândul său, Ion Ceban a declarat că interdicția împotriva sa este o „răfuială politică” din partea conducerii Republicii Moldova. El a acuzat-o pe președinta Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate că ar utiliza inclusiv instituțiile statului pentru a-l bloca.

Pe de altă parte, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a respins acuzațiile, declarând că măsura are legătură cu faptele edilului. El a evidențiat pozițiile lui pro-ruse manifestate de-a lungul timpului.

De asemenea, Perciun i-a reproșat primarului că „s-a afișat și a susținut tacit un candidat anti-european la președinția României”.

Ceban a declarat pe 10 iulie că interdicția sa în spațiul Schengen și în România ar fi o presupusă „înțelegere între președinta Maia Sandu și omologul său din România, Nicușor Dan”. Potrivit lui Ceban, această măsură ar reprezenta o modalitate prin care președintele român „i-ar fi întors datoria” pentru sprijinul acordat de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) la alegerile prezidențiale din România. Președinția a respins acuzațiile, catalogându-le drept „nefondate”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: