Ivan Kuleak, unul dintre cei mai buni gimnaști din lume, a fost descalificat. A purtat litera „Z” pe costum
Full Article 2 minutes read

Ivan Kuleak, unul dintre cei mai buni gimnaști din lume, a fost descalificat. A purtat litera „Z” pe costum

Gimnastul rus Ivan Kuleak a fost descalificat pentru un an, după ce a apărut în public cu însemnul „Z” pe costum. Decizia a fost luată de Federația Internațională de Gimnastică, informează Ria Sport pe 18 mai.

La începutul lunii martie, Kuleak s-a clasat pe locul trei la paralele, în cadrul campionatului mondial de la Doha. El a apărut la ceremonia de premiere cu un costum pe care era imprimată, în regiunea pieptului, litera „Z”, asociată cu invazia Rusiei în Ucraina.

Sportivul a explicat ulterior că a fost răspunsul său la provocările din partea gimnaștilor ucraineni. După acest gest, comisa de etică a inițiat o anchetă.

În comunicatul de presă publicat de Federația Internațională de Gimnastică se arată că sportivul a încălcat codul disicplinar al FIG, codul de etică, cel de comportament, dar și regulamentul organizației. Gimnastul în vârstă de 20 de ani este obligat să returneze banii pe care i-a primit în calitate de premiu (500 de franci elvețieni), să compenseze parțial cheltuielile de judecată în mărime de 2000 de franci elvețieni, dar și să returneze medalia de bronz cu care a fost apreciat.

Kuleak nu va putea evolua timp de un an la competițiile desfășurate sub egida FIG. El poate contesta decizia în termen de 21 de zile.

***

Litera „Z” de culoare albă este un simbol imprimat pe tehnica militară rusă, implicată în războiul din Ucraina. Potrivit uneia dintre versiuni, aceasta înseamnă „Za pobedu” (Pentru victorie). Mai multe detalii puteți citi AICI.

După invazia Rusiei în Ucraina, Federația internațională de gimnastică le-a permis sportivilor din Rusia și Belarus să evolueze numai cu statut neutru. Din 7 martie, însă, acestora le-a fost retras dreptul să participe la competiții de gimnastică.

Vă așteptăm și pe canalul nostru de Telegram.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: