Un judecător de la CSJ a fost suspendat din funcție. CSM a admis solicitarea privind arestarea acestuia
Full Article 2 minutes read

Un judecător de la CSJ a fost suspendat din funcție. CSM a admis solicitarea privind arestarea acestuia

Consiliul Superior al Magistraturii a admis parțial sesizarea fostului procuror general interimar, Dumitru Robu, referitor la suspendarea sa din funcție, eliberarea acordului la reținere, aducere silită, percheziție și arestare a unui judecător de la Curtea Supremă de Justiție. Deși în cadrul ședinței de astăzi a CSM nu a fost precizat numele magistratului, presa a scris anterior că ar fi vorba despre Oleg Sternioală. O decizie în acest sens a fost luată astăzi, 10 decembrie, în cadrul ședinței CSM.

Amintim că la 4 noiembrie, procurorii Anticorupție în comun cu ofițerii Centrului Național Anticorupție au percheziționat domiciliul și biroul judecătorului Curții Supreme de Justiție, Oleg Sternioală. Ulterior, acesta a fost reținut pe un termen de 72 de ore, iar mai apoi a fost eliberat. Magistratul este cercetat într-o cauză penală pornită pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari.

Decizia Consiliului Superior al Magistraturii poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău.

Precizăm că CSM s-a întrunit astăzi în ședință, după ce, timp de mai multe săptămâni, desfășurarea acestora nu a fost posibilă din cauza lipsei de cvorum. La întrunirea de astăzi participă și procurorul general, Alexandru Stoianoglo, precum și ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: