Acum câțiva ani, în Republica Moldova s-a deschis o tabără etnografică unică – Manas Yurt Village. Larisa Ambrosii a fondat-o în satul său natal Leordoaia, din raionul Călărași, unde s-a întors după două decenii petrecute în străinătate. Acest proiect a combinat iurtele tradiționale kârgâze, ospitalitatea moldovenească și filosofia eco. Totul a început cu o întâlnire surprinzătoare în Irlanda, unde Larisa a descoperit cultura nomazilor kârghâzi. Într-un interviu pentru NM, ea a povestit cum i-a venit ideea taberei etnografice, cum au fost aduse iurtele autentice din Kârgâzstan și dacă este posibil să faci afaceri cinstite în Moldova.

Cum au ajuns iurtele kârgâze într-un sat moldovenesc

Fondatoarea etnotaberei cu iurte, Larisa Ambrosii, a trăit mai bine de 20 de ani peste hotarele Moldovei. „Am plecat într-o deplasare, dar am rămas acolo 23 de ani. Așa s-a întâmplat. M-am căsătorit și am lăsat totul aici”, povestește Larisa despre cariera și viața ei personală departe de casă.

Ea spune că a fost mereu deschisă către noi culturi și experiențe. În Irlanda, soarta a adus-o alături de o prietenă kârgâză, datorită căreia a descoperit pentru prima dată Kârgâzstanul și tradițiile sale. „Am început să învăț despre cultura kârgâză datorită kârgâzilor pe care i-am întâlnit în Irlanda acum 22 de ani”, își amintește Larisa despre primele sale tangențe cu această cultură fascinantă.

În 2019, Larisa a decis să-și petreacă vacanța în Moldova și și-a invitat prietena kârgâză în vizită. Întoarcerea acasă și amintirile vechi au trezit în ea dorința de a crea ceva nou pe pământul natal. „Aici mama mi-a lăsat moștenire o bucată de pământ și m-am gândit, de ce să nu creez ceva aici?”, își amintește Larisa.

Ideea de a deschide o etnotabără cu iurte kârgâze a apărut în timpul unei călătorii în Kârgâzstan, care a devenit pentru ea o sursă de inspirație. Drumețiile prin munți, observarea vieții tradiționale a nomazilor și întâlnirile cu cultura națională kârgâză au fascinat-o atât de mult încât Larisa a simțit dorința de a aduce o parte din acest univers în Moldova. „Am văzut iurtele acolo, și ideea a venit parcă de la sine. Stăteam pur și simplu lângă casă și desenam cu un bețișor pe pământ: aici va fi o iurtă, acolo va fi a doua… Locul parcă ne arăta singur cum să le așezăm, parcă venea din suflet”, mărturisește ea.

Larisa a abordat cu maximă responsabilitate implementarea ideii sale,  gândindu-se nu doar la succesul proiectului, ci și la respectarea tuturor normelor de siguranță și legislație. Ea a invitat pe teren reprezentanți ai tuturor organelor de supraveghere, inclusiv ai serviciului de pompieri. „Am vrut să facem totul conform regulilor. Pompierii chiar s-au mirat când au aflat că i-am invitat înainte de deschidere, pentru a verifica totul din timp”, își amintește ea.

Larisa se străduiește să gestioneze afacerea onest, fiind convinsă că cunoașterea și respectarea legii reprezintă cea mai bună protecție împotriva corupției. În toată activitatea sa, nu s-a confruntat niciodată cu situații în care să i se fi cerut mită, și, după cum spune, nimeni nu i-a cerut vreodată. „Dacă știi legislația și acționezi corect, nu există motive ca cineva să îți ceară mită sau să-ți pună piedici”, spune Larisa.

De ce a fost amânată deschiderea taberei etno

Primul pas în realizarea visului ei a fost comandarea a 12 iurte tradiționale direct din Kârgâzstan, fiecare simbolizând legătura profundă cu cultura nomadă. „Am comandat iurtele din Bișkek. Am găsit o companie de logistică care ni le-a adus direct din Kârgâzstan”, își amintește Larisa. Procesul a necesitat o logistică complexă, inclusiv un tranzit prin Moscova.

Pentru a asigura condiții confortabile pentru viitorii vizitatori, Larisa și echipa sa au amenajat infrastructura necesară. În acel loc nu exista canalizare, iar pentru electricitate a fost nevoie de montarea suplimentară a cablurilor subterane. „Am planificat totul în detaliu, astfel încât să nu perturbăm armonia naturii și să nu se vadă nimic la suprafață”, povestește Larisa. Întreaga infrastructură a fost realizată cu respect pentru natura înconjurătoare, esențială pentru menținerea atmosferei de liniște și unitate cu mediul.

NewsMakerDar, imediat ce totul a fost pregătit, a început pandemia. Astfel, tabăra etno și-a deschis porțile pentru oaspeți abia pe 6 august 2020, iar la deschidere au venit 200 de persoane. „Nu ne așteptam la un asemenea aflux. Eram doar trei persoane și nu știam cum să gestionăm mulțimea de oameni”, își amintește Larisa.

Cum ne ajută iurtele să cunoaștem cultura kârgâză

Larisa visa să creeze un loc unde oamenii să se simtă aproape de natură, să găsească liniștea și să își ia timp pentru reflecție. La baza etnotaberei stă respectul față de cultura kârgâză, care, după cum spune ea, a avut un impact puternic asupra sa. „Iurta kârgâză nu este doar un cort; este o întreagă filosofie. Ea oferă o senzație de unitate și armonie cu lumea înconjurătoare”, explică Larisa, referindu-se la simbolismul formei rotunde și al cupolei deschise a iurtei, care amintește de conexiunea omului cu natura și cosmosul.

Fiecare detaliu din tabără este gândit pentru a sublinia liniștea naturii. Ea crede că armonia cu mediul ajută oamenii să-și găsească pacea interioară. Tabăra este amplasată într-un loc pitoresc, iar seara, pentru oaspeți, se face foc de tabără. Filozofia taberei se bazează, de asemenea, pe grija față de un viitor sustenabil și pe angajamentul față de puritatea naturii. În grădina casei Larisei cresc pomi fructiferi, iar din fructe se prepară gemuri naturale, fără zahăr, servite alături de delicatese tradiționale kârgâze. „Nu folosim chimicale, nu perturbăm echilibrul natural, iar gemurile și sucurile noastre sunt complet naturale”, spune Larisa.

Atât cultura kârgâză, cât și cea moldovenească au o tradiție comună a ospitalității. În etnotabără, oaspeții sunt întâmpinați cu pâine tradițională kârgâză, li se oferă ceai și gemuri preparate după rețete naționale. „În Kârgâzstan, la fel cum era cândva și la noi, fiecare oaspete este întâmpinat cu pâine, simbol al ospitalității și deschiderii”, spune Larisa. Ea își amintește cu căldură cum a fost primită în Kârgâzstan și încearcă acum să recreeze această atmosferă în etnotabăra din Moldova, astfel încât fiecare vizitator să se simtă ca acasă.

O altă caracteristică a culturii kârgâze – respectul față de cei mai în vârstă. Vizitatorilor taberei le este explicat că, în Kârgâzstan, există o tradiție conform căreia la masă începe să mănânce primul cel mai în vârstă, iar cei mai tineri servesc ceaiul și alte delicatese. „Este un semn de respect față de înțelepciunea și experiența acumulate odată cu anii”, explică Larisa.

Ea le povestește oaspeților și despre regulile de intrare în iurtă: conform tradiției, în iurtă se intră cu piciorul drept, fără a călca pe prag, pentru a arăta respect față de spiritul protector al casei. Se intră întotdeauna desculț și cu capul plecat, în semn de omagiu față de gazde.

Larisa Ambrosii mai povestește că, în muzeul unui complex etnografic din Kârgâzstan, există un covor imens cu stema tuturor fostelor republici sovietice. Când a văzut acest covor, ea a simțit o unitate a culturilor. „Lângă stema Moldovei este o iurtă”, își amintește Larisa. „Pentru mine, a fost un fel de semn, de parcă locul pentru viitorul meu proiect fusese deja pregătit.”

Există oportunități pentru afaceri în Moldova?

Larisa spune că localnicii au reacționat pozitiv la apariția unei astfel de tabere neobișnuite. „Aici contează cum te prezinți: dacă vii cu zâmbetul pe buze, oamenii vor fi atrași de tine”, explică Larisa. Ea a menționat că și-a dorit să susțină antreprenorii și producătorii locali, consolidând astfel legătura cu comunitatea. În tabără se folosesc produse locale, pe care ea le achiziționează de la săteni. Datorită sprijinului ei, fermierii locali au început să își extindă afacerile pentru a face față cererii în creștere. „Magazinele și fermierii au început să fie mai activi după deschiderea noastră. Oamenii au început să-și mărească numărul de animale și să își extindă producția de lapte și brânză”, spune Larisa, subliniind că proiectul său sprijină indirect economia locală.

Totuși, una dintre provocările majore a fost lipsa forței de muncă. Mulți tineri au plecat în străinătate pentru a lucra, și a fost dificil să găsească personal dispus să muncească în tabără. Atunci, Larisa a decis să atragă angajați din Kârgâzstan pentru a păstra autenticitatea culturală și pentru a transmite specificul culturii kârgâze. Însă procesul nu a fost simplu: au fost necesare vize de intrare și permise, iar costurile suplimentare legate de transport și documente au crescut.

Problema deficitului de forță de muncă afectează mulți antreprenori, iar birocrația complică soluționarea acestei probleme prin angajarea muncitorilor străini. Larisa a încercat să atragă atenția autorităților asupra acestei dificultăți, propunând simplificarea procedurii de angajare a forței de muncă din străinătate, dar deocamdată situația nu s-a schimbat.

Cu toate acestea, Larisa este de părere că în Moldova există multe oportunități pentru dezvoltarea afacerilor. Ea dă exemplul programului PARE 1+1, finanțat de Uniunea Europeană. Prin acest program, Larisa a obținut un credit pentru implementarea unui sistem de evidență electronică. Ea subliniază că nu toate țările, inclusiv Kârgâzstan, au acces la astfel de resurse. Antreprenoarea este convinsă că, dacă ai dorință și perseverență, poți atinge orice obiectiv.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.