Jurnalista Natalia Morari a venit cu o nouă reacție pe pagina sa de Facebook. Pe 10 septembrie, aceasta și-a cerut scuze de la telespectatorii dezamăgiți, dar și de la foștii săi colegi, care sunt nevoiți să suporte critici din cauza scandalului creat. La fel, ex-moderatoarea TV8 a îndemnat răuvoitorii „să lase în pace” postul de televiziune.
„În primul rând vreau să îmi cer scuze de la voi, dragi telespectatori, dacă v-am dezămăgit în plan profesional. Regret asta foarte mult. În al doilea rând – dragi colegi de la TV8, îmi pare nespus de rău pentru tot ce se întâmplă acum si pentru durerea personală pe care v-am adus-o. Nespus de rău – asta puțin spus. Sper că timpul le va aranja pe toate. Regret un singur lucru – că nu am făcut declarația la timp și prin asta am dezămăgit pe mulți dintre voi”, a menționat jurnalista.
Natalia Morari s-a adresat și criticilor, îndemnându-i să nu proiecteze asupra postului de televiziune TV8 valul de reacții negative.
„Celor care ne vor răul într-un mod atât de demonstrativ: lăsați TV8 în pace. Loviți în mine – dar lăsați televiziunea să-și facă treaba bine, așa cum ea a știut să facă în toți acești ani și demonstrează prin muncă zi de zi”, a conchis Morari.
***
Amintim că, pe 8 septembrie, jurnalista Natalia Morari a anunțat că ia o pauză de emisie și să iese temporar din Consiliul de Adminstrație al televiziunii TV8. Motivul invocat este faptul că aceasta ar fi șantajată de către angajați ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) pentru că a avut o relație cu omul de afaceri Veaceslav Platon, care este și tatăl copilului său. Contactată de NM, Natalia Morari a confirmat că ea este autoarea declarației publicată pe Facebook. SIS a anunțat într-un comunicat de presă că va ancheta cazul și i-a recomandat jurnalistei să depună o plângere și la Procuratura Generală.
După dezvăluirile Nataliei Morari, a urmat un val de critici în adresa întregii echipe a TV8. Doi dintre moderatorii postului de televiziune (Mihaela Dicusar și Alex Macovei) au anunțat în seara de 9 septembrie că au demisionat. De asemenea, critici au venit și din partea unor jurnaliști cunoscuți în țara noastră, precum Alina Radu, Vitalie Călugăreanu sau Natalia Bogza. În seara de 8 septembrie, mai multe ONG-uri de media au semnat o declarație comună.
„Considerăm că relația Nataliei Morari cu Veaceslav Platon ar putea submina încrederea consumatorilor de media într-o presă liberă și independentă. Regretăm declarația întârziată a Nataliei Morari. Gestul ei ar putea afecta imaginea TV8 drept o instituție media integră și independentă din punct de vedere a politicii editoriale”, se arată în declarația semnată de Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Presei Electronice și Asociația Media Guard.
Pe 10 septembrie, jurnalista TV8 Mariana Rață a anunțat că îl va acționa în judecată pe ex-deputatul român Cristian Rizea, condamnat în România pentru acte de corupție. Acesta a publicat informații defăimătoare cu privire la o presupusă relație amoroasă a moderatoarei de televiziune.
Chișinău, 16 octombrie 2026 – Moldova AI Hub a fost lansat oficial la Tekwill, în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat cu Conferința „Inteligența Artificială & Big Data”, ediția 2026. Noua platformă reunește instituții publice, universități, mediul de afaceri și parteneri internaționali în jurul unei agende comune pentru dezvoltarea și adoptarea responsabilă a inteligenței artificiale în Republica Moldova.
Evenimentul a fost deschis de Prim-ministrul Vasile Tofan, care a evidențiat oportunitatea Republicii Moldova de a valorifica inteligența artificială pentru accelerarea dezvoltării economice, modernizarea serviciilor publice și eficientizarea activității instituțiilor statului.
„Nu putem concura cu țările mari în ceea ce privește bugetele pentru infrastructură tehnologică, dar putem concura prin agilitate, viteză și adaptabilitate. Ar fi o greșeală să nu valorificăm această oportunitate”, a declarat Prim-ministrul Vasile Tofan.
Premierul a exprimat deschiderea Guvernului pentru testarea soluțiilor AI în administrația publică, inclusiv prin proiecte-pilot menite să simplifice procedurile, să reducă timpii de procesare și să sporească transparența. „Avem nevoie de curaj, de viziune și de capacități pentru a profita de acest moment. Prin lansarea Moldova AI Hub, facem un pas important în această direcție”, a afirmat Prim-ministrul.
O agendă comună pentru dezvoltarea inteligenței artificiale
Moldova AI Hub are la bază Memorandumul de Înțelegere semnat la Chișinău în septembrie 2025 de un consorțiu public-privat-academic. Lansarea oficială marchează trecerea de la angajamentele asumate de parteneri la un cadru structurat de cooperare, orientat spre dezvoltarea capacităților naționale în domeniul AI.
Platforma va conecta politicile publice, cercetarea aplicată, competențele, datele, infrastructura și investițiile pentru a transforma oportunitățile oferite de inteligența artificială în proiecte concrete. Cooperarea va urmări identificarea priorităților naționale, mobilizarea expertizei și resurselor disponibile și crearea condițiilor pentru implementarea soluțiilor AI în economie, administrația publică și societate.
„Activitatea Moldova AI Hub se va concentra pe trei direcții prioritare: identificarea și dezvoltarea cazurilor de utilizare a inteligenței artificiale, inclusiv prin proiecte-pilot în sectorul public și privat; dezvoltarea competențelor practice AI pentru instituțiile publice și întreprinderile mici și mijlocii; și fundamentarea oportunităților de investiții private în infrastructura de procesare și stocare a datelor din Republica Moldova”, a declarat Alexandru Gozun, Președintele Camerei de Comerț Americane din Moldova (AmCham Moldova).
O componentă importantă a acestei agende este stabilirea capacităților pe care Moldova trebuie să le dezvolte la nivel național, a resurselor care pot fi accesate prin infrastructuri europene comune și a domeniilor în care sunt necesare parteneriate internaționale.
Din perspectiva industriei TIC, participarea mediului de afaceri este esențială pentru conectarea priorităților naționale la expertiza tehnologică și experiența practică a companiilor.
„Dezvoltarea capacităților naționale în domeniul inteligenței artificiale necesită implicarea directă a companiilor care dezvoltă tehnologii și au experiență în implementarea soluțiilor digitale. Pentru ATIC, ca organizație reprezentativă a industriei TIC, Moldova AI Hub oferă cadrul prin care expertiza companiilor poate fi conectată la prioritățile naționale, pentru a genera proiecte concrete, oportunități de dezvoltare pentru industria locală și un ecosistem AI competitiv, integrat în spațiul european”, a declarat Ana Chirița, Directoare de Proiecte Strategice, ATIC.
Parteneriat public-privat-academic pentru Moldova AI Hub
Moldova AI Hub reunește organizații cu expertiză și resurse complementare, care vor contribui la dezvoltarea ecosistemului național de inteligență artificială.
Din sectorul public, cooperarea implică Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Agenția de Guvernare Electronică, Agenția de Investiții din Moldova, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și Moldova Innovation Technology Park.
Mediul de afaceri este reprezentat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham Moldova), alături de companiile Orange Moldova, Moldcell, AC Tech, DAAC digital, Fortinet, Tilde, NetSafe și ZIPPER. Componenta academică este asigurată prin participarea Universității Tehnice a Moldovei și a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, iar dimensiunea internațională este susținută de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA Moldova) și Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF).
Priorități de investiții și soluții AI pentru economie și administrația publică
Lansarea oficială a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, companiilor, universităților și partenerilor internaționali pentru a discuta modelele de guvernanță, dezvoltarea infrastructurii și a competențelor AI, gestionarea datelor, riscurile asociate noilor tehnologii și mecanismele de implementare a proiectelor la scară largă.
Agenda evenimentului din 15–16 octombrie a inclus atât discuții strategice privind dezvoltarea ecosistemului AI, cât și exerciții aplicate de prioritizare a investițiilor și gestionare a riscurilor tehnologice și instituționale.
A doua zi a conferinței este dedicată sesiunilor practice și masterclass-urilor pentru sectorul public, mediul de afaceri și sectorul financiar. Participanții explorează modalități de integrare a AI în serviciile publice, automatizarea proceselor organizaționale, conformitatea cu reglementările europene și dezvoltarea unor soluții aplicabile în sectorul financiar.
Rezultatele acestor discuții și sesiuni practice vor contribui la identificarea unor direcții de acțiune și oportunități de colaborare care pot fi dezvoltate prin Moldova AI Hub.
Obiectivul comun este valorificarea potențialului inteligenței artificiale pentru modernizarea administrației publice, creșterea competitivității economice și dezvoltarea unor soluții tehnologice adaptate nevoilor Republicii Moldova.
Lansarea oficială a Moldova AI Hub se desfășoară în perioada 15–16 octombrie 2026, la Tekwill, Chișinău, în parteneriat cu Conferința „Inteligența Artificială & Big Data”, ediția 2026.
Evenimentul este organizat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), Camera Americană de Comerț Moldova (AmCham Moldova) și compania AC Tech, în parteneriat cu AI & Big Data Conference 2026.
Parteneri strategici: Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Agenția de Guvernare Electronică, Moldova Innovation Technology Park, Agenția de Investiții din Moldova, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Universitatea Tehnică a Moldovei, USMF „Nicolae Testemițanu” și UNFPA Moldova.
Parteneri Platinum: DAAC digital și Vertiv. Partener Gold: Orange Moldova. Parteneri Silver: Fortinet și Tilde. Parteneri internaționali: Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF), NetSafe, Moldcell și ZIPPER.
Contact presă: Viorica Bordei Manager Comunicare, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) Email:[email protected]