Lilian Carp a depus o sesizare la PG în contextul declarațiilor lui Stoianoglo privind Metalferos. Întreabă dacă Dodon a fost audiat în cadrul acestui dosar
Full Article 2 minutes read

Lilian Carp a depus o sesizare la PG în contextul declarațiilor lui Stoianoglo privind Metalferos. Întreabă dacă Dodon a fost audiat în cadrul acestui dosar

Deputatul PAS, Lilian Carp a depus o sesizare la Procuratura Generală, după ce Alexandr Stoianoglo a afirmat în cadrul unui briefing de presă că statul ar fi fost prejudiciat cu 1,2 miliarde de lei în urma unor scheme de la întreprinderea „Metalferos”.

În acest sens, Lilian Carp solicită să afle „dacă în cadrul urmăririi penale s-a analizat rolul factorilor de decizie a Ministerului Economiei şi Comerțului din perioada lansării monopolului Metalferosa”.

De asemenea, acesta întreabă dacă „a fost audiat sau urmează a fi audiat ex-ministrul Economiei, Igor Dodon în cadrul acestui dosar penal” și care este calitatea procesuală a acestuia în cazul unui răspuns afirmativ.

Totodată, deputatul vrea să afle „care sunt măsurile întreprinse de către organele procuraturii în vederea recuperării prejudiciului cauzat la bugetul public național, care este suma totală a activelor care au fost deja recuperate şi pe ce sumă la moment este aplicat sechestru”.

Precizăm că ieri, 20 august, procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a declarat că statul ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 1,2 miliarde de lei în urma unor scheme de corupție de la întreprinderea „Metalferos”. Aceste scheme erau realizate prin intermediul unor companii nerezidente, controlate de Vladimir Plahotniuc.

Pe de altă parte, „Metalferos” a venit cu o reacție, precizând că „toate informaţiile despre pretinsele prejudicii aduse bugetului statului de către către S.A „Metalferos”, nu sunt constatate de către organe competente, ci se se bazează pe presupuneri și bârfe”.

Procurorul General, Alexandru Stoianoglo a afirmat într-o conferință de presă că statul a fost prejudiciat cu 1,2…

Posted by Carp Lilian on Friday, 21 August 2020

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: