EPC Moldova

MAEIE confirmă: rudele atacatorului de la Aeroport au inițiat procedurile pentru repatriere, cu ajutorul diasporei tadjice la Chișinău

Corpul neînsuflețit al lui Rustam Așurov, cetățeanul Tadjikistanului care a ucis două persoane la Aeroportul Chișinău, va fi repatriat cu ajutorul diasporei din Moldova. Informația a fost confirmată de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), care a precizat că rudele au inițiat deja procedurile necesare.

MAEIE a oferit detalii despre repatrierea cadavrului lui Rustam Așurov.

„Repatrierea corpurilor neînsuflețite ale cetățenilor străini nu ține de competența Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. De regulă, rudele defunctului apelează la o companie funerară specializată în repatrierea corpurilor persoanelor decedate, care îi ajută să efectueze toate procedurile legale necesare”, se arată în mesaj.

Totodată, instituția a menționat că, din informațiile de care dispune, rudele lui Așurov au demarat procedurile pentru repatrierea acestuia.

„Din informațiile cunoscute, rudele decedatului deja au inițiat procedurile necesare, cu ajutorul reprezentanților diasporei tadjice la Chișinău”, se arată în text.

Amintim că, pe 5 iulie, Ambasada Tadjikistanului la Kiev a confirmat pentru NM că rudele lui Așurov vor repatria corpul neînsuflețit. Un reprezentant al instituției a declarat că acestea urmează să vină în Republica Moldova pentru a prelua cadavrul. Potrivit sursei citate, acestea urmează să ajungă la Chișinău, pe cale aeriană, în viitorul apropiat, posibil astăzi.

***

Amintim că un cetățean al Tadjikistanului, cercetat penal pentru răpire în țara de baștină, a deschis focul pe Aeroportul Internațional Chișinău, în seara de 30 iunie, după ce i-a fost refuzată intrarea în Moldova. La scurt timp, agresorul, pe nume Rustam Așurov, a fost capturat de brigada de poliție cu destinație specială Fulger, acesta fiind grav rănit. În urma atacului, polițistul de frontieră Serghei Muntean și angajatul din securitatea aeroportuară, Igor Ciofu, au fost omorâți. Grav rănit în urma schimbului de focuri de la Aeroport, atacatorul acuzat de dublu omor, Rustam Așurov, s-a stins pe patul de spital pe 3 iulie.

La 3 zile de la tragicul incident, Procuratura Generală a anunțat inițierea unui proces penal în scopul verificării neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către persoanele implicate în asigurarea securității persoanelor aflate la Aeroportul Internațional Chișinău. În ceea ce privește dosarul penal de bază, acesta este gestionat de Procuratura municipiului Chișinău.

Polițistul de frontieră Serghei Muntean a fost petrecut pe ultimul drum pe data de 4 iulie, în timp ce ce-a de-a doua victimă, Igor Ciofu, tatăl a trei copii, a fost înmormântat pe data de 3 iulie. Ambele victime ale atacului armat de Aeroport au fost petrecute pe ultimul drum cu onoruri militare. La ceremoniile funerare au participat, inclusiv, primele persoane în stat, între care președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean.

De menționat că 4 iulie a fost declarată zi de doliu național în Republica Moldova, în memoria lui Serghei Muntean și Igor Ciofu. Președinta Maia Sandu a semnat un decret prin care a conferit post-mortem Medalia „Meritul Militar” lui Igor Ciofu și lui Serghei Muntean, iar prim-ministrul Dorin Recean a anunțat că Guvernul Republicii Moldova va oferi câte un ajutor material, în valoare de 1 000 000 de lei, pentru familiile victimelor atacului de la Aeroport.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

life.ro

Elvețienii resping la referendum propunerea privind limitarea populației la 10 mln de locuitori

Cetățenii Elveției au respins, în cadrul referendumului din 14 iunie, propunerea de a limita populația permanentă a țării la 10 milioane de locuitori. Asta arată proiecțiile preliminare ale votului, citate de BBC.

Tendința votului indică faptul că aproximativ 55% dintre participanți s-au pronunțat împotriva propunerii, iar 45% au susținut-o.

Propunerea a fost lansată în 2024 de Partidul Popular Elvețian, formațiune de dreapta conservatoare care deține aproximativ o treime din locurile din Adunarea Federală (parlamentul elvețian). Inițiativa viza introducerea unui plafon demografic de 10 milioane de locuitori până în 2050. În cazul în care acest prag ar fi fost depășit în următorii doi ani, autorii propuneau chiar denunțarea acordului privind libera circulație a persoanelor cu Uniunea Europeană, notează Meduza.

Susținătorii măsurii au argumentat că o creștere accelerată a populației pune presiune pe infrastructura țării, afectează identitatea locală și contribuie la scumpirea chiriilor.

De cealaltă parte, criticii au avertizat că o astfel de decizie ar putea afecta economia elvețiană, ar limita accesul la forță de muncă străină și ar tensiona relațiile cu Uniunea Europeană.

Atât guvernul, cât și parlamentul Elveției s-au opus acestei inițiative, însă referendumul a fost declanșat automat după ce a petiția a fost semnată de peste 100 000 de cetățeni.

Potrivit datelor oficiale, populația Elveției a ajuns la 9,1 milioane de locuitori la sfârșitul anului 2025.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: