TVR Moldova

Mai multă putere pentru inspectorii de integritate? Îi vor putea lăsa fără serviciu pe cei cu avere nejustificată

Inspectorii din cadrul Autorității Naționale de Integritate (ANI) ar putea să dispună direct încetarea mandatului sau raporturilor de serviciu ale persoanei cu funcție de demnitate publică care a încălcat regimul declarării averii și intereselor personale, nu doar să solicite acest lucru, cum se întâmplă actualmente. Iar dacă actul de constatare a încălcării emis de inspectorul de integritate va rămâne definitiv, acesta nu va mai sesiza angajatorul în vederea încetării mandatului sau raporturilor de serviciu ale persoanei respective, ci doar îl va informa. Astfel, inspectorii de integritate ar putea primi mai multă putere de decizie. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost elaborat de deputata PAS Larisa Voloh și a fost înregistrat în Parlament pe 14 iunie. Inițiativa legislativă urmează a fi examinată de deputați.

Potrivit inițiativei legislative, se propune modificarea Legii cu privire la Autoritatea Națională de Integritate. Mai exact, este vorba despre un amendament care reglementează activitatea inspectorilor de integritate.

Prevederile actuale ale Legi stipulează că mandatul persoanelor cu funcție de deminitate publică încetează înainte de termen, inclusiv, în caz de nedepunere a declarației de avere și interese persoanle sau refuz de a o depune. În cazul în care se constată nedeclararea sau nesoluționarea unui conflict de interese ori încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, resctricțiilor și limitărilor, inspectorul de integritate, după caz, emite un act de constatare în care solicită încetarea mandatului, a raporturilor de serviciu ale subiectului declarării. Drept urmare, dacă actul de constatare rămâne definitiv, ANI sesizează, în termen de cel mult 5 zile, conducerea organizației publice sau a autorității responsabile de numirea în funcție a subiectului declarării în vederea încetării mandatului sau a raporturilor de serviciu ale acestuia.

Proiectul de lege prevede extinderea împuternicirilor inspectorului de integritate, în cazul în care se va constata nedeclararea sau nesoluționarea unui conflict de interese etc. Astfel, se propune ca inspectorul de integritate să nu mai solicite încetarea mandatului sau a raporturilor de serviciu ale subiectului declarării, ci s-o dispună direct. Totodată, dacă actul de constatare rămâne definitiv, ANI (nu mai sesizează în vederea încetării…) doar va informa conducerea organizației publice sau a autorității responsabile de numirea în funcție despre încetarea mandatului sau a raporturilor de serviciu ale acestuia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Captură video

Sandu, despre atacurile la adresa sa: „Uneori te întrebi – cât trebuie să mai asculți asemenea tâmpenii? Apoi îți trece”

Președinta Maia Sandu recunoaște că nu îi este ușor să ignore falsurile și acuzațiile lansate la adresa sa, însă spune că încearcă să se concentreze pe munca sa și pe oamenii „cumsecade ai acestei țări”, pentru care lucrează. Declarațiile au fost făcute în cadrul podcastului „Jurnal Politic”, pe 5 august.

Întrebată cât de mult o afectează falsurile care sunt răspândite despre ea, șefa statului a recunoscut că există momente în care se întreabă „cât trebuie să mai asculte asemenea tâmpenii”.

„Depinde ce fel de falsuri, dar e adevărat că uneori ajungi în situația să te întrebi – cât trebuie să mai asculți asemenea tâmpenii la adresa ta? Apoi îți trece și te concentrezi pe lucruri importante. Știi că ești aici pentru un timp limitat, nu stă nimeni aici pentru 100 de ani și oricât de greu ar fi, e totuși un timp limitat și în acest timp limitat trebuie să faci tot ce poți, ce trebuie, pentru oamenii cumsecade a acestei țări”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a spus că, atunci când este ținta unor acuzații false și acestea o supără, încearcă să își amintească motivul pentru care se află în funcție.

„Eu când mă supăr pe tot felul de acuzații false, revin la ideea că eu totuși lucrez nu pentru cei care vin cu acuzații – bine, când adoptăm politici sau iau decizii, sunt pentru toți – dar mie mi-e mai ușor când mă gândesc că totuși lucrez pentru oamenii cumsecade ai acestei țări. Și ei sunt mai mulți”, a mai declarat șefa statului.

Amintim că, în mandatul Maiei Sandu, Republica Moldova a deschis negocierile de aderare la Uniunea Europeană și a organizat referendumul constituțional privind integrarea europeană. În această perioadă, în special în anii electorali, șefa statului a fost ținta unor campanii intense de dezinformare, alimentate în special de rețele pro-Kremlin și de grupări afiliate oligarhului fugar Ilan Șor. Printre falsurile răspândite s-au numărat acuzații de corupție, informații fabricate despre viața personală și sănătate, precum și afirmații că ar fi „marioneta Occidentului” sau că ar pregăti fraudarea alegerilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: