presedinte.md

Maia Sandu a avut o întrevedere cu administrația ANRE și „Moldelectrica”. Despre ce au discutat

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu administrația Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică și cu reprezentanții Î.S. Moldelectrica. În cadrul întrevederii au fost puse în discuție măsurile necesare pentru a asigura concurența pe piața de furnizare a energiei electrice.

În acest sens, participanții au vorbit despre acțiunile întreprinse pentru elaborarea şi punerea în aplicare a noilor reguli cu privire la energia electrică de echilibrare, care se referă la compensarea devierilor de la valorile programate ale consumului şi producției de energie electrică. Aceste reguli urmează a fi implementate până la data de 2 octombrie 2021 şi trebuie să asigure atât concurenţa, cât şi stabilitatea funcţionării sistemului electroenergetic.

„ANRE şi Î.S. Moldelectrica trebuie să asigure accesul egal şi nediscriminatoriu la serviciile de echilibrare pentru toţi furnizorii de energie. Este inadmisibilă aplicarea selectivă a regulilor pentru a favoriza anumiţi furnizori, care fac uz de resursele administrative cu scopul de a monopoliza piaţa. ANRE trebuie să asigure respectarea regulilor de către toţi furnizorii şi să aplice sancţiuni pentru cei care activează în afara cadrului legal”, a declarat șefa statului.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

AFP

Inundațiile devastatoare din Texas: bilanțul deceselor a ajuns la 51 de oameni

Bilanțul deceselor în urma inundațiilor din centrul statului american Texas a crescut la 51. Printre victime se numără 15 copii. Informațiile au fost confirmate de autoritățile locale.

Șeriful comitatului Kerr, Larry Leitha, a comunicat în cadrul unei conferințe din seara de 5 iulie că în comitat au fost depistate 43 de trupuri neînsuflețite. „Dintre acestea, 28 sunt adulți și 15 sunt copii”, a declarat Leitha. Iar autoritățile din comitatele Burnet și Travis au raportat alte șapte decese, potrivit BBC.

Salvatorii continuă căutările a 27 de fete care sunt date dispărute. Toate se aflau într-o tabără de vară pentru fete — Camp Mystic, în zona Hunt. Părinții a patru dintre fete au confirmat pentru presă că fiicele lor au murit.

Șeriful Leitha a precizat că echipele de salvare au evacuat aproximativ 850 de persoane, inclusiv personalul taberei. Potrivit acestuia, majoritatea celor aproximativ 750 de fete aflate în tabără au fost salvate.

Președintele Donald Trump a promis că va sprijini solicitarea guvernatorului statului Texas, Greg Abbott, și va declara stare de urgență, pentru a asigura ajutorul necesar statului.

Amintim că, pe 4 iulie, în partea centrală a statului Texas, SUA, a avut loc o inundație majoră provocată de ploi torențiale. „Râul Guadalupe, în zona Hunt, continuă să crească rapid și a atins al doilea cel mai înalt nivel din întreaga istorie a măsurătorilor, depășind inundația din 1987”, a transmis Serviciul Național de Meteorologie al SUA.

Guvernatorul Texasului, Greg Abbott, a calificat cele întâmplate drept o catastrofă și a semnat o declarație de urgență, oferind salvatorilor acces la toate resursele necesare. Guvernatorul a promis, de asemenea, că operațiunile de căutare a persoanelor dispărute vor continua fără întrerupere. Pentru salvarea și evacuarea locuitorilor au fost mobilizate elicoptere și vehicule militare tactice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: