Mită sau împrumut? Judecător din Anenii Noi, condamnat la șapte ani de închisoare pentru corupere pasivă. Magistratul nu își recunoaște vina

Un magistrat a fost condamnat de prima instanță la șapte ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru corupere pasivă. Procuratura Anticorupție anunță că judecătorul a fost, de asemenea, amendat cu 160 de mii de lei. Judecătoria Chișinău, sediul Central, a dispus, de asemenea, prin hotărârea emisă pe 23 octombrie, privarea judecătorului de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 10 ani. Ziarul de Gardă scrie că decizia se referă la Veaceslav Panfilii, magistrat în cadrul Judecătoriei Anenii Noi.

PA anunță că cauza penală pe numele judecătorului a fost pornită în luna ianuarie 2015, de către procurorul general. Potrivit sursei citate, magistratul, având spre examinare o cerere de revizuire în cadrul unei cauze civile, ar fi pretins suma de 500 euro de la fiul revizuentei pentru admiterea cererii.

„La scurt timp, banii în sumă de 500 de euro au fost transmiși magistratului sub controlul ofițerilor Centrului Național Anticorupție. Ulterior, invocând același pretext, judecătorul a pretins o altă sumă în mărime de 500 euro, care prin urmare la fel a fost transmisă în două tranșe sub controlul ofițerilor Centrului Național Anticorupție”, anunță PA.

Deși urmărirea penală a durat 4 luni, cauza a fost examinată mai mult de 8 ani. PA susține că motivul tergiversării dosarului a ținut de  schimbarea „de multiple ori” a completelor de judecată, imposibilitatea asigurării prezenței martorilor în fața instanței și efectuarea expertizei fonoscopice, care a durat aproximativ 2 ani – perioadă în care procesul de judecată nu putea fi desfășurat.

„În cadrul ședințelor de judecată, inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția, invocând că banii pretinși ar fi fost un împrumut, ipoteză apreciată critic de către instanță, în circumstanțele în care un judecător i-a bani cu împrumut de la o rudă apropiată a unei părți într-un proces pendinte în procedura sa, urmând să emită un act de dispoziție în privința cererii depuse de către partea respectivă”, susține PA.

Sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile. PA anunță că până la definitivarea sentinței, pe numele magistratului a fost aplicată măsura preventivă „obligarea de a nu părăsi țara”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ministrul Infrastructurii a mers la Drochia pentru a inaugura un … semafor inteligent. Cum explică MIDR prezența lui Bolea în nordul țării

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a participat, pe 10 septembrie, la inaugurarea unui semafor inteligent în orașul Drochia. Purtătoarea de cuvânt a ministerului, Veronica Tocarciuc, a explicat pentru NewsMaker că evenimentul a fost doar unul dintre obiectivele unei vizite de lucru mai ample a ministrului în nordul țării.

Potrivit MIDR, ⁠prezența ministrului Vladimir Bolea la Drochia a făcut parte dintr-o vizită de lucru mai amplă în nordul țării, cu o agendă care a inclus mai multe obiective de infrastructură.

„Ministrul a mers în teren pentru a evalua stadiul lucrărilor pe mai multe șantiere și pentru a vedea proiectele de infrastructură recent realizate. Punerea în funcțiune a semaforului inteligent a fost unul dintre obiectivele incluse în agenda vizitei”, a precizat Veronica Tocarciuc pentru NM.

De ce a fost instalat un semafor inteligent

Ministerul explică instalarea sistemului prin numărul mare de pietoni care traversează drumul național R7 în orașul Drochia. Fluxul a fost stabilit în urma măsurătorilor efectuate de laboratorul mobil al Administrației Naționale a Drumurilor.

Potrivit MIDR, flux sporit de pietoni provoca ambuteiaje și genera riscuri „constante” pentru participanții la traficul rutier.

Spre deosebire de un semafor obișnuit, care funcționează după intervale prestabilite și repetate constant, sistemul instalat la Drochia se adaptează la situația din trafic în timp real.

Semaforul folosește patru camere video suplimentare și senzori de trafic pentru a monitoriza fluxurile de circulație. Datele colectate îi permit sistemului să ajusteze durata culorilor verde și roșu în funcție de situația de pe drum.

Ministerul susține că principalul avantaj al sistemului constă în distribuirea mai eficientă a timpului de trecere între direcțiile de deplasare, ceea ce ar urma să contribuie la fluidizarea traficului și la sporirea siguranței rutiere.

Semaforul inteligent a fost instalat în zona Gării Auto din Drochia. Valoarea totală a lucrărilor este de depășește 1,4 milioane lei. Banii au fost alocați din Fondul Rutier.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: