presedinte.md

Moldova a îndeplinit, timp de un an, trei din cele nouă recomandări ale Comisiei Europene. Care sunt realizările, dar și restanțele

Chișinăul a îndeplinit, timp de un an, trei din cele nouă recomandări înaintate de Uniunea Europeană (UE), pe care Republica Moldova trebuie să le realizeze pentru a putea începe negocierile de aderare. Declarația a fost făcută de comisarul european pentru vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi. Oficialul european declară că țara noastră a obținut progrese importante în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, dar rămâne restantă pe domeniul justiției.

Cele trei recomandări ale UE, realizate de Moldova, potrivit comisarului european Oliver Varhelyi, vizează reforma sistemului judiciar și reformele codului electoral, prin sporirea implicării societății civile în procesele decizionale. Moldova și-a asumat angajamentul și în ceea ce privește consolidarea protecției drepturilor omului, în special a grupurilor vulnerabile. Timp de un an, țara noastră a reușit, de asemenea, să sporească egalitatea de gen și să combată violența împotriva femeilor,  susține Varhelyi.

UE susține că Moldova a înregistrat, timp de un an de la obținerea statului de țară candidat, și alte progrese semnificative, însă insuficiente. Între acestea: reforma justiției, deoligarhizarea și reformele privind gestionarea finanțelor publice. Țara noastră rămâne, astfel, restantă în ceea ce privește realizarea și implementarea reformei justiției.

„Progresele în implementarea celorlalți pași sunt, de asemenea, pe drumul cel bun, la fel ca în cazul Ucrainei”, spune Oliver Varhelyi.

Moldova trebuie să îmbunătățească, în continuare, potrivit comisarului european, calitatea investigațiilor și eficiența urmăririi penale care duc la condamnări în dosare de corupție mare. Țara noastră trebuie să continue lupta împotriva crimei organizate, dar și să lucreze la reforma administrației publice, or, spune Varhelyi, „Moldova trebuie să finalizeze revizuirea funcțională a ministerelor și să continue reformarea sistemului de salarizare și a funcției publice bazate pe merit”.

Amintim că Republica Moldova a primit statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană acum exact un an, la data de 23 iunie. Pentru începerea negocierilor propriu-zise în vederea aderării la UE, Republica Moldova trebuie să îndeplinească cele nou recomandări emise de Comisia Europeană în luna iunie. Domeniile vizate sunt: justiția, combaterea corupției și crimei organizate, deoligarhizarea, reforma administrației publice și a serviciilor publice, managementul finanțelor publice, consolidarea rolului societății civile în procesele decizionale și protejarea drepturilor omului.

Autoritățile de la Chișinău au declarat, anterior, că îndeplinirea condițiilor de pre-aderare sunt principalul scop al Republicii Moldova în acest an, așa încât, la sfârșitul anului, Moldova să poată trece la următoarea etapă – deschiderea negocierilor de aderare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

meduza.io

Depozite Wildberries din Rusia, atacate cu drone ucrainene: 8 persoane au murit. Reacția lui Zelenski

Drone ucrainene au atacat, în noaptea de 18 iulie, două centre logistice de mari dimensiuni ale platformei ruse de comerț online Wildberries, situate în regiunile Tambov și Moscova. Potrivit presei ruse, în urma atacurilor o persoană a murit în regiunea Moscovei, iar alte șapte și-au pierdut viața în apropiere de Tambov. În total, aproximativ 50 de persoane au fost rănite. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că depozitele Wildberries vizate în atac erau folosite pentru stocarea unor componente destinate producerii dronelor.

În regiunea Moscovei, dronele au vizat nu doar un depozit Wildberries, ci și o bază petrolieră din orașul Noginsk. În urma atacului a izbucnit un incendiu, iar două persoane au fost rănite. Autoritățile regionale susțin că, în noaptea de sâmbătă, aproape 50 de drone ucrainene au atacat regiunea Moscova.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe parcursul nopții, sistemele de apărare antiaeriană au doborât 379 de drone ucrainene deasupra teritoriului Rusiei și al Crimeii anexate.

Fondatoarea Wildberries, Tatiana Kim, a reacționat la atac printr-un mesaj publicat pe Telegram.

O noapte cumplită, evenimente tragice pentru compania noastră și pentru țara noastră. Este o durere care nu poate fi exprimată în cuvinte. Transmit sincere condoleanțe familiilor și apropiaților celor care și-au pierdut viața”, a scris aceasta.

Kim a promis că Wildberries va oferi sprijin familiilor victimelor și va acorda „toată asistența necesară” persoanelor rănite.

Ea nu a precizat însă dacă vor fi despăgubiți și comercianții ale căror mărfuri au fost distruse sau avariate în urma atacului. Potrivit presei, Wildberries a modificat anterior contractele cu vânzătorii, excluzându-și răspunderea pentru daunele provocate de utilizarea armelor, tehnicii militare, dronelor, munițiilor, bombardamentelor sau exploziilor.

Atacul a fost comentat inclusiv de președintle Ucrainei, Vladimir Zelenski.

Astăzi, sancțiunile noastre cu rază lungă de acțiune au funcționat în trei direcții – pe teritoriul Rusiei, pe teritoriile noastre ocupate temporar și pe mare. Ca răspuns la atacurile rusești asupra infrastructurii civile, orașelor și regiunilor noastre, au fost lovite două importante obiective logistice din regiunile Moscova și Tambov, aflate la peste 500, respectiv aproximativ 700 de kilometri de linia frontului. Acestea erau utilizate pentru aprovizionarea cu componente aflate sub sancțiuni, necesare producerii dronelor și echipamentelor de navigație. De asemenea, a fost lovit un obiectiv din sectorul petrolier”, a scris Zelenski pe Telegram.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: