Imagine simbol

Moldova, alături de 43 de țări, a cerut la Haga crearea unui tribunal care să judece Rusia pentru crimele de război comise în Ucraina

Un grup de 44 de țări a cerut la Haga crearea unui tribunal care să tragă Federația Rusă la răspundere pentru crimele de război comise în Ucraina. O declarație în acest sens a fost adoptată în urma conferinței „Restabilirea justiției pentru Ucraina”. Documentul a fost susținut inclusiv de Republica Moldova, scrie publicația „Freedom”, cu referire la un comunicat emis de autoritățile olandeze.

Potrivit sursei, la conferința de la Haga au participat 57 de țări. Documentul a fost susținut de 44 de state, inclusiv țări membre UE, Canada, Georgia, Japonia, Republica Moldova, Noua Zeelandă, Marea Britanie și SUA.

„Reafirmăm condamnarea fermă a actelor de agresiune ale Federației Ruse împotriva Ucrainei. Aceste acte, inclusiv tentativa de a anexa ilegal regiuni ale Ucrainei, sunt încălcări flagrante ale Cartei ONU, o încălcare a dreptului internațional care implică responsabilitatea statului a Federației Ruse”, se arată în declarație.

Țările au cerut consolidarea eforturilor pentru a asigura investigarea corectă a crimelor de război și tragerea la răspundere a Rusiei pentru toate încălcările dreptului internațional comise în timpul invaziei Ucrainei. De asemenea, statele semnatare au confirmat în declarație intențiile de a contribui la crearea unui tribunal special pentru a aduce Federația Rusă în fața justiției.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

La Chișinău are loc conferința PAS, cu acces pe bază de bilete. Ce se discută (FOTO/VIDEO)

Pe 5 iulie are loc Conferința Politică Anuală a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), organizată cu acces pe bază de bilete, al căror preț a variat între 250 și 2000 de lei. Evenimentul va continua și pe 6 iulie. Duminică, conferința va începe cu declarațiile șefei statului, Maia Sandu. Corespondenta NM, Ecaterina Dubasova, se află la evenimentul din 5 iulie. Menționăm că presa are acces fără bilet, însă doar până la ora 13:00.

În cadrul evenimentului din 5 iulie, PAS a prezentat cinci angajamente ale partidului:

  1. Semnarea tratatului de aderare la UE până în 2028, înainte de finalul celui de-al doilea mandat al președintei Maia Sandu;
  2. Dublarea veniturilor populației active (salariați în mediul privat, profesori, medici, polițiști, liber-profesioniști, etc);
  3. De 2 ori mai mari vânzările de mărfuri și servicii autohtone din Republica Moldova în toată lumea;
  4. Până la 3000 km de drum în plus reparați până în 2028;
  5. Crearea unui program de promovare a culturii și tradițiilor noastre naționale, prin care vor fi finanțate evenimente din țară și din diasporă.

La conferința PAS va ține un discurs și președinta Maia Sandu, însă pe 6 iulie.

***

Amintim că, în mai 2025, presa a aflat că PAS a început să vândă bilete pentru „Conferința Politică Anuală”, desfășurată în zilele de 5 și 6 iulie, la Capitoles Park din Chișinău. Serviciul de presă al formațiunii menționa că evenimentul nu este destinat publicului larg, ci exclusiv membrilor de partid și susținătorilor, adăugând că persoanele terțe pot primi invitație doar de la un membru al partidului. Formațiunea a pus în vânzare patru tipuri de bilete, cu prețuri cuprinse între 250 și 2000 de lei.

Președinta Maia Sandu declara că evenimentul PAS, organizat cu acces pe bază de bilet, reprezintă o practică normală, inspirată din statele UE, și constituie o metodă legală și „transparentă” de finanțare a formațiunii. Șefa statului a menționat că va participa la eveniment doar dacă va fi invitată și că nu își va cumpăra bilet.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: