Remote Lands

Moldova, mai prezentă în Asia Centrală? Guvernul pregătește înființarea unei ambasade în Kazahstan (DOC)

Republica Moldova și-ar putea deschide ambasadă în Kazahstan, în 2025. Misiunea diplomatică ar urma să aibă cinci angajați, iar în primii trei ani de activitatea, pentru funcționalitatea acesteia, vor fi nevoie de 30,5 milioane de lei. Un proiect de lege care prevede aceste lucruri va fi examinat la ședința Cabinetului de miniștri din 28 august.

Proiectul de lege privind înființarea ambasadei Republicii Moldova în Kazahstan a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit notei informative a proiectului de lege, printre motivele care determină înființarea ambasadei se numără cel de ordin politic. Kazahstan este cea mai mare țară Asia Centrală, iar deschiderea unei ambasade în acest stat ar asigura o prezență diplomatică mai extinsă în această regiune a lumii. De asemenea, o misiune diplomatică în Kazahstan va facilita stabilirea relațiilor, prin intermediul acestei țări, cu alte state din Asia Centrală.

Un alt motiv este potențialul colaborării în domeniul economic, comercial și investițional. Potrivit documentului, în 2023, Kazahstan a fost cea mai mare economie din Asia Centrală, PIB-ul acestuia fiind estimat la circa $260 miliarde, ceea ce este cu aproximativ 15% mai mult față de anul precedent. Totodată, anul trecut, țara a marcat o creștere economică de 3,2%, iar pentru 2024 – 2025 estimările sunt de 3,5 – 4%, anual.

„Agențiile de rating atribuie țării un risc investițional moderat, concomitent cu posibilități scăzute de faliment. În acest context, deschiderea Ambasadei Republicii Moldova în Republica Kazahstan se consideră oportună din mai multe aspecte, însă în primul rând este argumentată din considerentul potențialului economic, comercial și investițional esențial al acestei țări. Kazahstanul reprezintă o piață mare de desfacere și un furnizor complex de materie primă și resurse energetice, cum ar fi petrolul, gazul natural, cărbunele, minereul de fier, magneziul, cromul, nichelul, zincul, uraniul și altele”, se arată în document.

Nota informativă prevede ca ambasada să aibă cinci angajați. Este vorba despre trei diplomați – ambasador, consilier și secretar I, precum și două persoane din personal tehnic-administrativ – contabil și administrator-șofer. Angajații vor fi însosiți de membrii familiilor lor.

Conform notei informative, în primii trei ani de activitate, pentru asigurarea funcționalității ambasadei Republicii Moldova în Kazahstan vor fi nevoie de următoarele sume:

– 13 milioane de lei pentru anul 2025;
– 8,7 milioane de lei pentru anul 2026;
– 8,8 milioane de lei pentru anul 2027.

Cheltuielile vor fi acoperite din bugetul de stat.

***

Republica Moldova și Kazahstan au stabilit relații diplomatice pe 16 septembrie 1992. În prezent, pentru Kazahstan este acreditată prin cumul ambasada țării noastre de la Moscova. Kazahstan și-a deschis ambasadă la Chișinău în aprilie 2022.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, interviu pentru presa ungară, despre aderarea la UE: „Blocarea Republicii Moldova nu ajută Ucraina”

Președinta Maia Sandu susține că Republica Moldova trebuie să avanseze în procesul de aderare la Uniunea Europeană în propriul ritm și că blocarea parcursului european al țării nu ar ajuta Ucraina. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat publicației maghiare Valasz Online.

Maia Sandu a spus că, în timpul recentei vizite la Budapesta, a discutat cu prim-ministrul Peter Magyar despre deschiderea ultimelor două clustere de negocieri pentru aderarea la UE, însă nu au fost menționate termene concrete. Totuși, lidera de la Chișinău speră că o decizie favorabilă va fi luată la ultima reuniune a Consiliului UE din acest an.

„Ne dorim să fie deschise ultimele două clustere, pentru care, potrivit Comisiei Europene, ambele țări sunt pregătite din punct de vedere tehnic. Înțeleg că Ungaria discută cu guvernul ucrainean anumite chestiuni bilaterale și sperăm că, în următoarele luni, toate statele membre vor lua o decizie favorabilă pentru ambele țări. Susținem un proces bazat pe merite și nu solicităm scurtături”, a declarat președinta.

Întrebată dacă Republica Moldova ar trebui să accelereze procesul de integrare europeană separat de Ucraina, având în vedere dificultățile cu care se confruntă țara vecină din cauza războiului, Maia Sandu a declarat că autoritățile de la Chișinău nu cer tratament preferențial și susțin avansarea în baza meritelor. Totodată, președinta a subliniat că Republica Moldova trebuie să se concentreze pe propriile reforme.

„Încercăm să menținem Republica Moldova de partea corectă a istoriei și să o păstrăm democratică. De aceea, integrarea europeană este atât de importantă pentru noi. Suntem o țară mică și, totuși, numai în 2025, Rusia a cheltuit 2% din PIB-ul nostru pentru a interveni în procesele noastre democratice. Am rezistat până acum, dar dacă nu vom demonstra progrese în procesul de integrare europeană, în pofida eforturilor depuse, Rusiei îi va fi mai ușor să-și promoveze narațiunile pe viitor. Vrem să ne păstrăm suveranitatea și democrația, dar vrem și să rămânem prieteni cu Ucraina. Totuși, dacă nu vom reuși să avansăm în procesul de integrare europeană și să ne consolidăm reziliența în fața Rusiei, situația va deveni riscantă”, a adăugat șefa statului.

Întrebată dacă Republica Moldova este pregătită să avanseze pe calea integrării europene „cu sau fără Ucraina”, Maia Sandu a spus: „Eu sunt responsabilă de progresul acestei țări. Și repet: blocarea Republicii Moldova nu ajută Ucraina”.

Amintim că Republica Moldova și Ucraina au obținut statutul de țări candidate la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Negocierile de aderare au fost deschise oficial în iunie 2024.

Procesul de negociere este împărțit în șase clustere, care cuprind mai multe domenii de reformă. Până în octombrie 2026, Republica Moldova și Ucraina au deschis negocierile pentru patru dintre acestea: „Valori fundamentale”, „Relații externe”, „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”. Ultimele două clustere – „Agenda verde și conectivitate sustenabilă” și „Resurse naturale, agricultură și coeziune” – nu au fost încă deschise oficial.

Ungaria a blocat în repetate rânduri avansarea negocierilor de aderare ale Ucrainei, invocând inclusiv problema drepturilor minorității maghiare din această țară. Blocajul a afectat și parcursul european al Republicii Moldova, ale cărei negocieri au fost asociate cu cele ale Ucrainei.

Maia Sandu a efectuat, în perioada 23-24 octombrie, o vizită la Budapesta cu ocazia comemorării a 70 de ani de la Revoluția maghiară din 1956. În cadrul vizitei, a avut întrevederi cu președintele Ungariei, Andras Baka, și cu premierul Peter Magyar. Discuțiile au vizat inclusiv cooperarea bilaterală și extinderea Uniunii Europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: