Максим Андреев / NewsMaker

Moldova, mai puțin coruptă. A urcat două poziții în clasamentul Transparency International

Republica Moldova a devenit mai puțin coruptă în 2021, față de anul precedent. Cel puțin asta arată raportului anual privind corupția pe glob, întocmit anual de Transparency International. Raportul mai arată că cele mai slabe rezultate în UE le înregistrează Bulgaria, Ungaria și România. Germania bate pasul pe loc.

Europa de Vest și Uniunea Europeană rămân regiunea cea mai puțin coruptă de pe glob, potrivit raportului pe 2021 al Transparency International. Cu un scor de 66 dintr-un maxim posibil de 100 de puncte, regiunea se află totuși într-o perioadă de stagnare, în care se instaurează treptat o nouă normalitate – potrivit TI – una marcată de diminuarea măsurilor de transparență și responsabilitate. Aceste măsuri ar fi fost reduse parțial din cauza pandemiei, fără a fi însă deocamdată reinstaurate, ceea ce ar contribui la scăderea încrederii populației în factorii decizionali din fruntea societăților, notează Deutsche Welle.

Chiar și țările care conduc în clasamentul mondial privind corupția ar da semne de regres, pe fondul scandalurilor de corupție care au afectat mai multe state din UE în 2021. Potrivit Transparency, efectele pe termen lung ale politicilor anti-corupție inadecvate s-ar vedea deja clar în Ungaria, cu un scor CPI (Indicele Percepției Corupției) de 43 și Polonia (56), cu temeri privind Slovenia (57), care li s-ar putea alătura în curând.

Cele mai corupte țări în regiunea vest-europeană și UE sunt percepute a fi Bulgaria (42), Ungaria (43) și România, cu un scor CPI de 45. Cu acest punctaj, România ocupă locul 66 în clasamentul mondial al corupției, cu o treaptă mai sus decât în 2020.

Republica Moldova s-a clasat pe locul 105 din 180, cu un scor de 36 din 100. Țara noastră a urcat în 2021 două poziții în clasament față de anul 2020.

transparency.org

Cele mai puțin corupte state europene ar fi Danemarca (88), Finlanda, cu același scor, urmate de Norvegia și Suedia, cu 85 de puncte. Germania are 80 de puncte în clasamentul corupției mondiale al TI, ocupând locul 10. În fața Republicii Federale se mai află trei state europene: Luxemburg, cu 81 de puncte, Olanda, cu 82, și Elveția, cu 84. Marea Britanie se plasează imediat după Germania, cu 78 de puncte.

La polul opus, cele mai corupte țări, potrivit cercetării, sunt Somalia (13), Siria (13) și Sudanul de Sud (11).

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

După Moscova, la Minsk: Igor Dodon s-a întâlnit cu Lukașenko. Liderul PSRM vrea „relansarea legăturilor” cu Belarus

După vizita în Rusia, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat, pe 12 iulie, că s-a întâlnit la Minsk, capitala Belarusului, cu președintele Aleksandr Lukașenko. Potrivit lui Dodon, cei doi au discutat „cooperarea comercial-economică dintre țările noastre“. Fostul președinte l-a descris pe liderul de la Minsk drept „un prieten al Moldovei” și „un adevărat gospodar care acționează în interesul poporului său”.

Într-o postare pe rețelele sociale, Igor Dodon a declarat că există „potențial considerabil pentru relansarea legăturilor dintre R. Moldova și Belarus, în special în domeniile agriculturii, industriei farmaceutice și celei ușoare”.

Astăzi, la Minsk, am avut o întrevedere de lucru cu Președintele Republicii Belarus, Aleksandr Grigorievici Lukașenko – un prieten al Moldovei, un adevărat gospodar, care întotdeauna gândește și acționează în interesul poporului său. După alegerile parlamentare din Moldova, ne vom concentra asupra următoarelor obiective: eliminarea barierelor din calea comerțului reciproc și stabilirea unei logistici durabile; intensificarea activității comisiei interguvernamentale moldo-belaruse; relansarea și dezvoltarea cooperării în cadrul CSI și UEEA; organizarea de forumuri de afaceri și extinderea dialogului între camerele de comerț și industrie; realizarea de proiecte comune, inclusiv crearea unui agrohub modern în Moldova cu participarea companiilor belaruse; studierea și aplicarea experienței belaruse în industrie – pentru noi, acest lucru este deosebit de important pe fondul procesului de dezindustrializare prin care trece Moldova în ultimii ani”, a scris Dodon în postarea sa.

La scurt timp, detalii suplimentare despre întâlnire au fost oferite de serviciul de presă al președintelui Belarusului. În comunicatul oficial se menționează că Lukașenko l-a salutat pe Dodon cu expresia: „Ești viu!”, la care acesta a răspuns: „Nu vor avea parte de asta.”

„Sunteți rupți de noi din cauza războiului, din păcate. Logistica s-a complicat. Dar lumea e mică. Nu există situații fără ieșire. Așadar, dacă conducerea Moldovei, dacă poporul Moldovei va dori să revină la colaborarea noastră și să o dezvolte, să știți că pentru noi nu sunteți un străin acolo. Suntem gata, prin dumneavoastră – dacă veți fi de acord –, să oferim sprijin și să refacem tot ce s-a pierdut în acești ani”, a declarat Lukașenko.

Amintim că în ultima perioadă a fost de mai multe ori în Rusia. Pe 10 iulie, acesta a anunțat că a avut o întrevedere cu vicepremierul Guvernului Federației Ruse, Alexandr Novak, la Moscova. Liderul PSRM a menționat că a discutat cu oficialul rus despre reluarea livrărilor de gaze naturale rusești către țara noastră, după alegerile parlamentare din 28 septembrie și ulterioara „schimbare a puterii”. Potrivit imaginilor publicate de socialist, la discuții au mai participat președinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, și liderul Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev.

La sfârșitul lunii iunie, Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev, alături de comunista Diana Caraman și socialista Zinaida Greceanîi, s-au aflat la un forum economic internațional în Sankt-Petersburg, Rusia. În marja evenimentului, politicienii s-au întâlnit cu ministrul adjunct al Energiei, Pavel Sorokin. Potrivit lui Dodon, în cadrul întrevederii s-a discutat despre „cooperarea bilaterală în domeniul energetic” și „revenirea la achizițiile directe de energie”.

Gazul este unul din principalele subiecte cu care opoziția pro-rusă a atacat formațiunea de guvernământ pro-europeană PAS, mai ales după începerea crizei energetice provocate de invazia rusă la scară largă asupra Ucrainei. Asta deși, în 2022, concernul rus Gazprom a majorat semnificativ prețurile pentru gazul destinat Republicii Moldova, iar ulterior a restrâns cantitățile livrate. Astfel, autoritățile țării au început să diversifice sursele de aprovizionare cu gaz, apelând la piețele europene.

Actualmente, Partidul „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei” sunt formațiuni extraparlamentare, iar PSRM se află în opoziție și nu sunt factori de decizie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: