Moldovagaz riscă sancțiuni pentru că a importat gaz de la Gazprom, împotriva intereselor Guvernului? Răspunsul ministrului Energiei
Full Article 2 minutes read

Moldovagaz riscă sancțiuni pentru că a importat gaz de la Gazprom, împotriva intereselor Guvernului? Răspunsul ministrului Energiei

Ministrul Energiei Victor Parlicov, într-un interviu pentru Agerpres, a spus că a atenționat Moldovagaz cu privire la reluarea furnizării către consumatori a gazului importat de la Gazprom și nu de la Energocom. Oficialul a declarat că reprezentanții companiei și-au revizuit decizia. Întrebat dacă ia în calcul măsuri împotriva Moldovagaz, Parlicov a menționat că nu consideră că „a fost o rea intenţie”. „A fost mai curând o încercare de a evita nişte tensiuni, să spunem aşa, la nivel de întreprinderi”, a comunicat el. 

Parlicov a reiterat că decizia Moldovagaz de a relua importurile de gaze de la Gazprom „nu a fost coordonată cu Guvernul”.

„În mod normal, compania, mă rog …, singură decide care e sursa, dar este un subiect sensibil politic şi am atenţionat compania în acest sens şi au revăzut decizia. Au revenit la achiziţionarea gazelor de la Energocom”, a precizat oficialul.

Întrebat dacă ia în calcul măsuri împotriva Moldovagaz, Parlicov a spus: „Deocamdată nu consider că a fost o rea intenţie. Eu cred că a fost mai curând o greşeală şi o neînţelegere, o încercare de a evita nişte tensiuni, să spunem aşa, la nivel de întreprinderi”.

„Sunt mult mai importante mesajele politice pe care noi le transmitem prietenilor noştri din Occident, pentru că asta ne-am asumat şi asta am făcut toată iarna. Am trecut-o practic fără gaze ruseşti pe malul drept şi nu înţeleg care ar fi fost necesitatea să revenim la achiziţionarea gazelor de la Gazprom pe sfârşit de sezon de încălzire”, a conchis el.

***

Pe 20 martie, președintele consiliului de administrație al Moldovagaz Vadim Ceban declara că malul drept al Nistrului a reluat consumul gazului importat de la Gazprom. Ceban preciza că decizia este temporară și valabilă pentru luna martie.

Pe 21 martie, ministrul Energiei Victor Parlicov a spus că decizia a fost luată de Moldovagaz. Astfel conducerea companiei, potrivit ministrului, trebuie să iasă cu o declarație pentru a vorbi despre motivul deciziei. „Noi pentru malul drept cred că nu avem nevoie la moment să procurăm gaze de la Gazprom”, a comunicat Parlicov. După nemulțumirea ministrului Energiei, Moldovagaz a explicat de ce malul drept a consumat în martie gaz de la Gazprom.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: