Parlamentul Republicii Moldova

Natalia Moloșag a fost numită în funcția de Avocat al Poporului de către majoritatea parlamentară

Natalia Moloșag a fost numită în funcția de Avocat al Poporului, pentru un mandat de șapte ani. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat cu votul a 57 de deputați. Tot în cadrul ședinței din 23 septembrie, Natalia Moloșag a depus jurământul.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a felicitat-o pe Natalia Moloșag cu ocazia numirii sale în funcția de Avocat al Poporului și i-a urat mult succes în activitatea sa. ”Vrem să vedem instituții funcționale. Asta este o șansă de a demonstra că instituția Avocatului Poporului este una funcțională, care poate să asigure respectarea drepturilor omului”, a menționat speakerul.

Natalia Moloșag este licențiată în drept și a fost premiată pentru inițiative în domeniul drepturilor omului în Gala premiilor ONU. Potrivit CV-ului, Natalia Moloșag are o pregătire teoretică și practică în domeniul drepturilor omului. În cei peste 15 ani de activitate, s-a dedicat acestui segment de activitate, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Pe lângă asta, Natalia Moloșag a contribuit la fundamentarea sistemului de asistență juridică garantată de stat.

Menționăm că 11 persoane au depus dosare la concursul de selectare a candidaților la funcția de Avocat al Poporului. Nouă dintre ele au fost admise la proba interviului. Cel mai mare punctaj au obținut Natalia Moloșag și Andrei Brighidin.

Potrivit legislației, candidatul la funcția de Avocat al Poporului trebuie să întrunească mai multe condiții, printre care vechimea în muncă de cel puțin zece ani și activitate notorie în domeniul apărării și promovării drepturilor omului. De asemenea, candidatul nu trebuie să aibă, în ultimii cinci ani, rezultate negative la testul de integritate profesională.

La data de 4 februarie 2021, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea privind încetarea mandatului Avocatului Poporului înainte de termen și a declarat vacantă funcția de Avocat al Poporului (Ombudsman), după decesul lui Mihail Cotorobai, din cauza infecției cu coronavirus.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

obozrevatel.com

Fiica lui Putin a deschis un laborator pentru studierea longevității: știința îl va putea „păcăli pe Dumnezeu”

Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladimir Putin, a deschis un laborator pentru studierea longevității la Școala de Management „Skolkovo” din Moscova, scrie The Moscow Times, cu referire la „Vedomosti”. În cadrul unui forum organizat cu această ocazie, Voronțova a vorbit despre posibilitatea de a depăși limitele naturale ale vieții, pe care a descris-o drept o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura”.

Laboratorul va studia influența creșterii duratei vieții asupra politicilor de stat, economiei și pieței muncii. Voronțova, care conduce Institutul de Cercetare și Educație Medicală al Universității de Stat din Moscova, consideră că longevitatea trebuie împărțită în două etape.

În prima, omul trebuie să atingă „potențialul de 85–90 de ani stabilit de natură”. Pentru aceasta, spune ea, este necesară formarea obiceiului de a avea grijă de sănătate încă din copilărie, o alimentație corectă și controale medicale regulate.

A doua etapă presupune o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura” și de a depăși limitele potențialului natural al omului.

Voronțova a recunoscut că progresele științifice în acest domeniu sunt deocamdată modeste. În opinia sa, unul dintre obstacolele în calea longevității este faptul că îmbătrânirea nu este considerată o boală. Drept urmare, dezvoltarea medicamentelor pentru combaterea acesteia este îngreunată, deoarece procesul necesită un diagnostic clar și studii clinice.

Totodată, Voronțova și-a exprimat convingerea că „frica de moarte comună tuturor oamenilor” va determina sistemul de sănătate să abordeze problema îmbătrânirii în următorii 10–20 de ani.

În Rusia se lucrează deja la un „vaccin împotriva îmbătrânirii” – un preparat care ar urma să blocheze o genă asociată modificărilor celulare provocate de înaintarea în vârstă, potrivit viceministrului Științei și Învățământului Superior, Denis Sekirinski. Preparatul este dezvoltat de Institutul de Biologie a Îmbătrânirii și Medicină.

Vicepremiera Tatiana Golikova a promis că producția unui astfel de medicament va începe în perioada 2028–2030. Cercetările fac parte din proiectul național „Noi tehnologii pentru protejarea sănătății”, lansat în 2025, la cererea lui Putin.

Tot la cererea lui Putin, în 2025 a fost lansat proiectul național „O viață lungă și activă”. Pentru cele două programe sunt prevăzute cheltuieli totale de peste două trilioane de ruble. Liderul de la Kremlin a cerut creșterea speranței medii de viață în Rusia de la nivelul actual de 74,2 ani la 78 de ani până în 2030 și la 81 de ani până în 2036.

Putin are 74 de ani, iar majoritatea înalților oficiali ruși au vârste apropiate. În comparație, speranța medie de viață a bărbaților din Rusia este de 68 de ani.

Potrivit presei, liderul rus este interesat de multă vreme de metodele de întinerire a organismului. În septembrie 2025, în timpul unei vizite la Beijing, a discutat cu președintele chinez Xi Jinping despre posibilitatea de a atinge nemurirea prin tehnologii moderne și transplanturi de organe. Xi l-a asigurat atunci că „șansa de a trăi până la 150 de ani există deja în acest secol”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: