Cetățenii străini care solicită azil în Moldova se confruntă cu atitudinea preconcepută din partea autorităților, ignorarea rugăminților despre ajutor și xenofobia. Despre aceasta se menționează în studiul „Despre respectarea drepturilor cetățenilor străini și ale solicitanților de azil care se află în custodia statului”, realizat de Oficiul Avocatului Poporului și Centrul de Drept al Avocaților. Într-un interviu acordat pentru NM, Tatiana Chebac, expert la Centrul de Drept al Avocaților, ne-a comunicat, cum sunt încălcate drepturile refugiaților și cum ar putea fi îmbunătățită situația.
„La aeroport, grănicerii „nu aud” aceste rugăminți”
Cu ce probleme se confruntă solicitanții de azil în Moldova?
Solicitanții de azil sunt cea mai vulnerabilă categorie de migranți și prima problemă cu care ei se confruntă în Moldova este întreținerea îndelungată în Centrul de Plasament Temporar al Străinilor. Uneori, ei sunt ținuți acolo și câte șase luni
Atât de mult durează examinarea cererilor lor?
Nu, ei ajung uneori în acest centru din cauza că nu cunosc limba și nu pot explica faptul că doresc să solicite azil. În acest centru, ei sunt nevoiți să aștepte până le vor fi acceptate cererile. Uneori, această așteptare durează până la șase luni. Aceeași procedură este prevăzută și pentru persoanele fără cetățenie. Poate fi vorba despre oameni care au venit în Moldova încă în perioada URSS, trăiesc într-un sat oarecare, nu au pașapoarte și nici măcar nu au ieșit din satul lor, însă acum au nevoie de documente și ei, la fel, sunt trimiși spre plasament în centrul respectiv, pentru o perioadă de șase luni.
Ei nu pot fi expulzați nicăieri, sunt persoane fără cetățenie. Timp de șase luni, ei se află în centru, apoi sunt lăsați să plece acasă cu indicația ca la fiecare trei luni, să se înregistreze la Biroul Migrație și Azil, ca persoane fără cetățenie. De ce ei nu pot fi eliberați imediat? Pentru că cel mai adesea, e vorba de persoane trecute de 60 de ani, au familii, gospodării. Da, acest centru este necesar, însă pentru migranții care trebuie plasați pe perioada de perfectare a tuturor actelor necesare pentru expulzarea lor din țară. De ce să fie îngrădită libertatea pentru celelalte categorii?
Cea de-a doua problemă care îmi pare cea mai urâtă e că foarte des, grănicerii „nu aud” că, la intrare în Moldova, străinii solicită azil. La frontiera terestră nu sunt probleme, însă la aeroport, adesea se întâmplă că grănicerii „nu aud” aceste rugăminți.
De ce migranții nu sunt acceptați anume la aeroport?
Eu nu am un răspuns la această întrebare. Dar e adevărat că la frontiera terestră nu sunt probleme, iar la aeroport sunt. Probabil, ei au o anumită politică internă în acest sens. La aeroport, de exemplu, vin oameni din Siria, Yemen, adică din țări cu risc înalt de terorism. Eu înțeleg poliția de frontieră, ea trebuie să apere țara. Dar oricum, atunci când migranții din aceste țări sunt lăsați pe teritoriul Moldovei, SIS lucrează cu ei și efectuează propriile controale, în paralel cu procedura de acordare a azilului și cu verificările în acest sens. De aceea nu e clar, de ce la aeroport se atestă această situație.
Au fost cazuri în care la aeroport, femeile din Siria erau duse într-o parte, să aștepte. Am întrebat, de ce? Doar pentru că poartă hijab?
Nu am un răspuns nici la această întrebare și nu vreau să speculez, dar problema respectivă există. Ea poate fi soluționată, trebuie doar de schimbat abordarea.
„Ei știu doar că le e teamă să revină în patrie”
Ce înseamnă „nu aud” rugămințile despre azil?
Conform legii, o persoană trebuie să se apropie de grănicer și să ceară apărare din partea acestuia. Nu este vorba despre cererea în scris întocmită conform tuturor regulilor. Persoana ar putea fi analfabetă, ar putea să nu știe să citească, nici să nu știe că poate primi protecție, dar grănicerul ar trebui să perceapă ca rugăminte de acordare a azilului faptul că cetățeanul străin spune că se teme să revină în țara sa, pentru că acolo poate fi ucis ori este intimidat. Noi am avut cazuri când grănicerilor li se spunea direct că cer azil, însă grănicerii „nu auzeau”. Grănicerii ne spuneau că nu auzeau ori susțineau că nu a fost hârtie sau formulare pentru scrierea cererii.
Cum aflați, până la urmă, că acești oameni cereau azil?
Datele de contact ale Centrului de Drept al Avocaților sunt afișate chiar la intrarea în aeroport – acolo este un panou mare. Pe acesta sunt afișate și datele de contact ale Biroului Migrație și Azil. Solicitanții ne contactau prin skype, viber, prin poșta electronică. Astfel, noi aflam că ei „nu sunt auziți”. Dar câți au fost din cei care nu au avut mijloace de comunicare, care nu au văzut panoul nostru? Nu toți oamenii vin și știu că există un asemenea instrument ca azilul. Ei știu doar că le este frică să revină în patrie și fac tot posibilul pentru a fugi de acolo, fac documente false, trec ilegal frontiera. Ei doresc să-și salveze viața și pentru aceasta, sunt gata de orice.
Grănicerii ar trebui să studieze mult mai atent riscurile în fiecare caz aparte, să se adreseze către Biroul Migrație și Azil, unde sunt specialiști care pot aprecia dacă poate fi întoarsă această persoană în țara din care a plecat, dacă nu sunt riscuri pentru viața sa.
De ce se întâmplă toate acestea? Este o politică de stat, o abordare sistemică sau e vorba de factorul uman?
Cred că este mai degrabă factorul uman. Aceasta nu poate fi considerată o problemă sistemică, pentru că sunt încă multe alte cazuri. Este mai degrabă o atitudine personală. Grănicerii au o percepție fără ambiguitate a unor astfel de persoane: acesta este infractor pentru că a încercat să pătrundă în țară având acte false. Când vezi în fața ta un infractor, nu prea încerci să pătrunzi în esența problemei. Fiecare își imaginează portretul unui refugiat cam dizgrațios: persoană în zdrențe, fără bagaje, chipul său demonstrează că are probleme. Dar atunci când încearcă să treacă hotarul ilegal persoane care seamănă cu dvs., îmbrăcate normal, cu aceleași device-uri, complexitatea situației lor nu este percepută în mod serios și se consideră că o asemenea persoană este terorist ori vrea să facă ceva. Și aici apare xenofobia. Comunicarea cu potențialii solicitanți de azil este clișeizată, nimeni nu încearcă să analizeze și să afle de ce el și-a părăsit țara și de ce îi este frică să revină acolo.
„Instanța este întotdeauna de partea Biroului Migrație și Azil”
Au fost cazuri în practica dvs., ca un cetățean străin să fi avut nevoie de ajutor, dar a fost întors acolo de unde a venit?
A fost un caz care m-a șocat. Este vorba despre o tânără însărcinată, care abia împlinise 18 ani. Tânăra, de culoare, a ajuns la aeroportul nostru, se evidenția printre ceilalți, se simțea rău, țipa, spunea că a fost violată, că nu dorește să plece înapoi. Ea a venit cu o cursă de la Istanbul, dar nu știu din ce țară provenea. I s-a făcut rău la aeroport, a căzut, a avut crize de isterie. A fost chemată ambulanța, grănicerii au mers cu ea la spital. A fost examinată de medici, aceștia au constatat riscul de pierdere a sarcinii și pancreatită acută. Medicii afirmau că ea se simte rău. Tânăra trebuia să rămână la spital, ca să fie tratată, însă grănicerii au insistat să fie adusă în stare de conștiență cât mai curând, pentru că peste câteva ore, ea trebuia să fie trimisă înapoi la Istanbul.
Am aflat ulterior data de naștere și numele acestei fete, dar nu am reușit s-o găsim pentru a afla, ce i s-a întâmplat. De câte ori am scris Poliției de Frontieră, ni s-a spus că un asemenea caz n-a avut loc. Noi însă știm, în detalii, nu doar dintr-o singură sursă, că acest caz a avut loc în vara anului 2018.
Când reușim să intervenim, solicitanții de azil obțin acces pe teritoriul țării, însă dacă noi nu aflăm despre ei, sunt trimiși imediat înapoi. Nu demult, a fost cazul cu aeronava cu 30 de cetățeni ai Iraqului, care au fost trimiși înapoi. Noi nu știm cine a vorbit cu acești oameni și dacă au fost familii cu copii, nu știm de ce au încercat să ajungă în Moldova cu documente false și cine a ajuns la concluzia că revenirea lor în Iraq nu prezintă pericol pentru ei. Nu cred că cineva a discutat cu ei, pur și simplu au fost îmbarcați în avion și trimiși înapoi în Iraq.
Dar cum ați aflat despre acest caz?
Am aflat din comunicatele de presă ale Poliției de Frontieră, însă a fost post-factum. Iar săptămâna trecută, Poliția de Frontieră a comunicat că doi cetățeni ai Iraqului vor fi expulzați din țară. Noi am reacționat imediat. Când aflăm despre astfel de cazuri, începem să batem alarma, să luăm legătura cu inspectoratul Poliției de Frontieră și atunci, aceste persoane sunt lăsate în țară.
Însă până la aceasta, oamenii care așteaptă hotărârile autorităților stau în aeroport, în sala de așteptare și aceasta poate dura o oră, dar pot fi și câteva zile. Ei dorm acolo. Trebuie să li se ofere tichete de masă, dar și cu acestea situația este diferită. De exemplu, nouă ni s-a spus că cetățenilor Iraqului pe care aveau de gând să-i expulzeze le-au fost oferite câte trei tichete de masă. Ei însă au spus că au mâncat o dată, peste 12 ore de la venirea lor în Moldova. De aceea apar suspiciuni că drepturile migranților sunt respectate. Compania aeriană este responsabilă de alimentație. Cei de la companie au spus Avocatului Poporului că au acordat tichete de masă.
Este vreun regulament sau lege care ar prevedea unde și în ce condiții trebuie să fie plasați solicitanții de azil?
Conform normelor general acceptate, aceste persoane ar trebui să fie întreținute în condiții omenești, în încăperi speciale pentru solicitanții de azil. La frontiera terestre sunt astfel de încăperi, numite izolatoare, dar sunt în stare bună. E interesant faptul că la aeroport, de aceasta este responsabilă compania Avia Invest. Această companie are mult mai mult acces și împuterniciri decât grănicerii. Și la aeroport, de toate acestea este responsabil serviciul lor de securitate. Grănicerii au doar două oficii mici în care pot lucra.
Cu ce alte probleme se confruntă solicitanții de azil în Moldova?
Judecătorii nu sunt pregătiți să examineze problema refugiaților. În problemele ce țin de acordarea azilului, instanța de judecată este întotdeauna de partea Biroului Migrație și Azil. Avocatul care reprezintă interesele solicitanților de azil nu prea este ascultat. Judecătorii au multe dosare și nu au timp să pătrundă în Legea cu privire la persoanele care se află în custodia statului” și în astfel de procese, ei se bazează pe stat, în persoana Biroului Migrație și Azil.
Cum pot fi soluționate aceste probleme? Și de fapt, de ce ele apar, că doar Moldova nu este țara cea mai populară pentru refugiați?
Oamenii vin în Moldova, pentru că ei într-adevăr au nevoie de ajutor. Nimeni nu vine aici pentru o viață luxoasă. La fel ca și majoritatea cetățenilor Moldovei, aici, migranții trăiesc în sărăcie, încercând să câștige pentru a supraviețui.
Noi le recomandăm grănicerilor să analizeze riscurile revenirii cetățeanului străin în țara de origine, iar dacă ei nu pot face aceasta de unii singuri, le sugerăm să invite angajații Biroului Migrație și Azil. De asemenea, recomandăm Biroului Migrație și Azil să-și revadă practica în raport cu solicitanții de azil și persoanele fără cetățenie, care se află în custodia statului și să nu-i țină câte o jumătate de an în Centrul de Plasament Temporar al Străinilor.
