NM Espresso: ce «agresiune va condamna» Dodon, de ce Tiraspolul acuză (din nou) Chișinăul și cum s-a desfășurat noul protest al susținătorilor lui Șor

Și iarăși protest

Susținătorii partidului «Șor» s-au adunat luni la un nou protest. Desfășurarea acțiunii a fost planificată lângă Procuratura Generală, unde participanții au venit în coloane organizate. La fel ca și în timpul protestelor anterioare, participanții au ocupat mai întâi o bandă a carosabilului, iar mai târziu l-au blocat complet. Reamintim că, potrivit deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, blocarea circulației în timpul protestelor în zilele de lucru este interzisă. Însă polițiștii s-au limitat la apeluri, inclusiv pe rețelele de socializare, de a elibera bulevardul Ștefan cel Mare, iar Direcția transport electric a anunțat modificarea traseului troleibuzelor care circulă de la Botanica spre Buiucani și înapoi.

Ca de obicei, participanții la protest au scandat aceleași lozinci despre demisia președintelui și a guvernului, iar organizatorii protestelor fluturau deja de pe scenă «scurgerile» imprimate ale așa-zisei «corespondențe personale» a miniștrilor și procurorului general interimar, cerând să fie deschise cauze penale împotriva acestora. Președintele raionului Orhei și, prin cumul, «maestrul de ceremonii» al protestelor a citit, de pe o scenă improvizată, demersul către Procuratura Generală prin care se cere «să se efectueze o anchetă (ale „scurgerilor“ publicate) și să se ia măsurile legale necesare».

Spre seară, polițiștii au prezentat rezultatele protestului: la acesta au participat 3800 de persoane, inclusiv 26 de persoane cu un comportament suspect (dintre aceștia, 10 minori care nu erau însoțiți de adulți). La rândul său, «Șor» a declarat că numărul participanților la protest a fost de aproape 12 ori mai mare — 45 mii de persoane.

Ce a avut în vedere Dodon?

Ex-președintele Dodon a comentat atacurile rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Comentariul propriu-zis este deja o noutate, ținând cont de faptul că în toate aceste nouă luni, Dodon a evitat, cu precauție, subiectul războiului, declarând despre neutralitatea noastră și despre «relațiile de prietenie» și cu Rusia, și cu Ucraina. Așadar, acesta a spus într-un comentariu că «este foarte tragic pentru noi, din cauza acestor bombardamente ale Federației Ruse spre Ucraina, noi am rămas fără energie electrică». Ba mai mult, la întrebarea de precizare a unui jurnalist, dacă el condamnă acest lucru, fostul șef de stat a răspuns: «evident».

Nu a trecut nicio oră și ex-președintele țării a decis să precizeze ce, de fapt, (nu) nu condamnă și ce atribuție au în acest sens autoritățile actuale ale Moldovei.

«Voi condamna agresiunea vreunei țări doar în cazul în care, să ne ferească Domnul, ne va ataca pe noi», a precizat el și a întrebat autoritățile, «de ce nu s-a făcut nimic până în prezent ca să nu depindem de Odesa?».

Amintim că infrastructura energetică a Moldovei și cea a Ucrainei sunt interconectate încă din perioada URSS și astfel de situații nu ar fi fost dacă Moldova ar fi fost conectată direct la sistemul energetic al României, de aceea soluționarea acestei chestiuni «este doar una — trebuie să extindem interconectarea», susține președintele României.

În ce-l privește pe Dodon, acesta va putea să se deplaseze și în continuare prin Moldova: Curtea Supremă de Justiție a respins recursul procurorului Iarmaliuc, care a cerut ca Dodon să revină în arest la domiciliu.

Și să viziteze, de exemplu, Taraclia, așa cum au făcut reporterii NewsMaker Dașa și Colea, care au plecat anume încolo, în noua ediție a proiectului «O altă Moldovă». Și da, încă în anul 2019, Șor a promis că «Taraclia va deveni Nice de Moldova», dar deocamdată, localnicii continuă să urce pe scări până la etajul 9 (și așa, în ultimii 20 de ani), să trăiască într-un oraș unde aproape că nu există transport public, trotuare de-a lungul drumurilor și apă normală. Într-un cuvânt, mai bine să vezi o dată.

«Agravare conștientă»

Liderul regiunii transnistrene a vorbit din nou despre oficialii de la Chișinău, și nu oriunde, ci într-un interviu pentru publicația legislativului FR «Parlamentskaia gazeta». În mod tradițional, acesta a acuzat Chișinăul că «profită de situația dificilă din regiune», «percheziționează oficialii transnistreni» și «agravează conștient» situația. Totodată, a chemat la «un dialog civilizat».

În timp ce Krasnoselski cheamă Chișinăul «să mergem mai departe», Pleșcanov, un locuitor din regiune, care este cetățean al Moldovei, a încercat să se sinucidă într-un penitenciar din Tiraspol. Anterior, acesta a fost condamnat în stânga Nistrului la 3 ani și 2 luni, acuzat de «apel la extremism» pentru că ar fi scris pe Facebook postarea «Slavă Ucrainei. Moarte PMR».

Contactați de NM, cei de la Biroul politici de reintegrare au răspuns că, consideră ilegală condamnarea lui Pleșcanov și au precizat că nenumăratele apeluri către Tiraspol de a-l elibera «au rămas fără nicio reacție».

Pe scurt, despre ceea ce va fi astăzi

  • La ora 10:00 va începe ședința ANRE în cadrul căreia vor fi examinate tarifele la transportul gazelor naturale efectuată de «Moldovatransgaz» și «Vestmoldtransgaz».
  • La ora 10:00 va începe ședința Consiliului Municipal care a fost inițiată la 25 noiembrie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Cu cât ți s-ar putea schimba salariul din 2027? Ministerul Finanțelor a lansat un calculator online

Ministerul Finanțelor a lansat un calculator online prin care fiecare angajat poate vedea cum i s-ar putea modifica salariul, dacă reforma fiscală propusă pentru 2027 va intra în vigoare. Este suficient să introduci salariul brut și, dacă este cazul, numărul copiilor aflați în întreținere, iar simulatorul arată cât ai putea primi în baza sistemului actual și cât ai putea primi, estimativ, în baza sistemului propus.

Calculatorul afișează și diferența dintre cele două variante, astfel încât fiecare contribuabil poate estima dacă va câștiga sau nu în urma modificărilor propuse.

Introduceți salariul AICI și vedeți cât ați putea primi din 2027.

Amintim că proiectul reformei fiscale, supus consultărilor publice, propune, între altele, reducerea impozitului pe venit pentru persoanele fizice de la 12% la 7%, pentru veniturile anuale de până la un milion de lei. Pentru persoanele cu venituri care depășesc acest prag, cota de impozitare ar urma să fie de 15%.

Totodată, Guvernul propune înlocuirea actualei scutiri personale cu un stimulent lunar de până la 500 de lei pentru persoanele care muncesc legal.

Potrivit proiectului politicii fiscal-bugetare pentru 2027, modificările propuse ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, dacă proiectul va fi adoptat de Parlament.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: