Ion Ceban

NM Espresso: cine i-a propus Partidului PAS alianță în parlament, ce a spus Ceban despre potopul din Chișinău și cum a fost susținut BAC-ul în Moldova

Electorală

2436 de observatori vor monitoriza modul în care se vor desfășura alegerile parlamentare din 11 iulie: 1800 dintre aceștia sunt din Moldova, 636 — din alte țări și reprezentanți ai organizațiilor internaționale.

Candidați

Partidul Socialiștilor a solicitat Procuraturii Generale să verifice informația cu privire la «finanțarea externă ilegală» a Partidului PAS. Este vizată o publicație din NewEurope în care se menționează că UE și SUA au investit circa 56 milioane de euro pentru a asigura victoria PAS la alegerile parlamentare anticipate.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a propus Partidului PAS să semneze un Angajament de Unitate și Integrare Europeană de a nu face alianțe în viitorul parlament cu nimeni altcineva decât cu AUR, întrucât aceste două partide au scopuri asemănătoare. De notat că toate sondajele de opinie realizate recent demonstrează că șansele AUR de a accede în parlament sunt aproape de zero.

Iar Partidul Național Liberal (PNL) și-a îndemnat simpatizanții să voteze la alegeri pentru Partidul DA. Potrivit afirmațiilor reprezentanților PNL, DA are un program electoral ambițios de a dezrădăcina corupția, iar deputații de la DA mențin mereu legătura cu cetățenii: «Acest lucru nu există în alte fracțiuni».

Chișinău

Ion Ceban, primarul capitalei, a comentat «potopul» din Chișinău provocat de ploile torențiale și a declarat că a fost inundat întregul oraș, nu doar strada Albișoara: «Tot orașul a fost sub apă și nu doar o stradă anumită. Parcurile la fel au fost inundate. Toate serviciile au lucrat. Nimeni nu poate prevedea astfel de calamități, iar aceste fenomene se produc nu doar la Chișinău, dar în toată țara și în toată lumea».

BAC

Anul acesta, în Moldova iarăși au fost susținute examenele de bacalaureat, acestea fiind anulate anul trecut din cauza epidemiei. De notat că rezultatele actualei sesiuni de BAC sunt mai bune decât cele dinaintea pandemiei, din anul 2019. Însă mai mulți profesori și absolvenți sunt nemulțumiți de examene. În articolul «БАК в пандемию» («BAC în pandemie»), NM a relatat, cu ce probleme s-au confruntat absolvenții la examene și dacă ar avea sens să fie anulate aceste examene.

Situația epidemiologică

70 de cazuri noi de coronavirus s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, după ce s-au efectuat 5397 de teste. Astfel, numărul total al celor care s-au contaminat de la începutul epidemiei a ajuns până la 257 105 persoane. 250 042 dintre acestea s-au vindecat, 6200 au decedat (3 — în ultimele 24 de ore). 863 de persoane bolnave continuă să se trateze, 52 dintre acestea fiind în stare extrem de gravă, iar 10 — conectate la aparatele de respirație asistată.

Imunizare

Doar 10 la sută din populația Moldovei și-au administrat ambele doze ale vaccinului împotriva coronavirusului în cele patru luni de imunizare. Ninel Revenco, coordonatoarea campaniei de imunizare, a comunicat într-un interviu pentru NM, de ce au scăzut ritmurile de imunizare, de ce în condiții de pandemie «nu trebuie s-o facem pe liberalii» și dacă sistemul de sănătate din Moldova este pregătit de întâlnirea cu tulpina «indiană» a coronavirusului.

Cei de la Ministerul Sănătății au anunțat că au elaborat un plan de restricții suplimentare care urmează să reducă riscurile de pătrundere a tulpinii «indiene» în țara noastră.

Ministerul Sănătății a mai comunicat că Moldova a semnat un contract cu producătorul de vaccin Pfizer/BioNTech pentru a achiziționa 700 mii de doze și că în decurs de o lună, în țara noastră vor fi livrate primele 200 mii de doze ale vaccinului.

Iar la Palatul Republicii din Chișinău se va desfășura, la 17 iulie, cea de-a doua etapă a maratonului imunizării cu Sputnik V. La maraton își vor putea administra a doua doză de Sputnik cei care s-au vaccinat cu prima doză în cadrul maratonului din 26 iunie.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 7 iulie

  • La Pro TV vor avea loc noi dezbateri electorale.
  • Se vor desfășura câteva dezbateri publice privind alegerile parlamentare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Condițiile lui Plahotniuc la videoconferință, comparate cu cele ale lui Guțul și Popan. ANP reacționează FOTO/VIDEO

Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a participat la ședința de judecată din 26 august din sala de videoconferință a Penitenciarului nr. 13. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a precizat pentru NewsMaker că penitenciarul dispune și de cinci cabine pentru videoconferințe, iar spațiul în care se desfășoară videoconferința este ales în funcție de disponibilitate și de necesitățile de securitate, „cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”. Precizările vin după comentarii pe rețelele de socializare potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Pentru NewsMaker, Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că Penitenciarul nr. 13 – Chișinău are amenajată o singură sală pentru ședințele prin videoconferință, iar configurația acesteia permite prezența avocatului și, după caz, a personalului de escortă responsabil de supravegherea persoanei deținute.

„Întrucât instituția are statut de casă de arest (izolator de urmărire penală), iar majoritatea persoanelor aflate în custodie participă la proceduri judiciare, au fost amenajate suplimentar cinci cabine pentru videoconferințe. Acestea sunt folosite atunci când avocatul nu participă din incinta penitenciarului și nu se impun măsuri suplimentare de supraveghere”, a comunicat Administrația.

Potrivit instituției, sala principală este utilizată cu prioritate, iar când aceasta este ocupată, ședințele se desfășoară în cabine.

„În cazul menționat, ședința s-a desfășurat în sala de videoconferință deoarece era necesară prezența personalului de escortă. Încăperea în care are loc videoconferința este stabilită în funcție de disponibilitatea sălii și a cabinelor la ora programată, precum și de necesitățile de securitate, cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”, a adăugat Administrația Națională a Penitenciarelor.

Totodată, Administrația Națională a Penitenciarelor a prezentat imagini atât cu sala de videoconferință, cât și cu cabinele.

Menționăm că, după ce Vladimir Plahotniuc a participat prin videoconferință la ședința de judecată din 26 august, desfășurată la Curtea de Apel Centru, în mediul online au apărut comentarii potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate, inclusiv comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Vladimir Plahotniuc a fost condamnat pe 22 aprilie la 19 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”. Pentru ce a fost găsit vinovat, ce episoade au rămas în afara procesului și ce înseamnă acest verdict pentru politica din Republica Moldova, NewsMaker a explicat AICI. Sentința nu este definitivă. Pe 6 mai, Procuratura Anticorupție a contestat-o. Procurorii consideră pedeapsa prea blândă și cer Curții de Apel condamnarea fostului lider democrat la 25 de ani de închisoare, așa cum solicitase inițial în instanță.

Evghenia Guțul, condamnată în august 2025 la șapte ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”, a fost transferată recent în Penitenciarul nr. 7 – Rusca. Avocații Evgheniei Guțul au cerut ca aceasta să rămână în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, însă solicitarea a fost respinsă. Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că transferul fostei bașcane a fost făcut pentru executarea pedepsei definitive de șapte ani de închisoare. Menționăm că, în același dosar, Svetlana Popan a primit o pedeapsă de șase ani de detenție pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii. În mai 2026, Curtea de Apel Centru a menținut sentințele, acestea devenind definitive și executorii. Pe 27 iulie, avocații celor două au contestat hotărârea la Curtea Supremă de Justiție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: