NM Espresso: despre reducerea tarifelor, expulzarea unui diplomat rus din Moldova și verificarea integrității judecătorilor
Full Article 3 minutes read

NM Espresso: despre reducerea tarifelor, expulzarea unui diplomat rus din Moldova și verificarea integrității judecătorilor

Reforma justiției

A doua etapă a evaluării externe a eticii profesionale și a integrității judecătorilor și procurorilor (Vetting) se desfășoară cu mai mult succes decât prima, astfel că 75% dintre candidați au promovat evaluarea. Procurorul Iurie Lealin a remarcat că a doua etapă de verificare nu este la fel de strictă ca și prima. Despre aceasta vorbește și șeful Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Ilie Chirtoacă.

Citiți mai multe în materialul lui Alexandr Nugmanov.


Energetică

Tarifele la energia electrică au fost reduse. Consumatorii Premier Energy vor plăti acum 2,34 lei pentru 1 kWh, în loc de 2,39 lei; consumatorii FEE Nord — 2,84 lei pentru un kWh, în loc de 2,88 lei. ANRE a aprobat și o reducere a tarifelor pentru agentul termic. Chișinăuienii vor plăti cu 636 de lei mai puțin pentru o gigacalorie, iar bălțenii — cu 970 de lei mai puțin.

Ministrul Energiei Victor Parlicov va participa la conferința Berlin Energy Transition Dialogue 2024 (BETD24), care va avea loc în perioada 19-20 martie. Discuțiile se vor axa pe sursele regenerabile de energie și securitatea energetică.

Inginerii moldoveni, între timp, au dezvoltat un convector pentru încălzirea aerului, care funcționează pe baza energiei solare. Dispozitivul reduce costurile agentului termic cu până la 50%. Poate fi folosit, inclusiv, pentru uscarea fructelor și legumelor.


Afaceri

Compania japoneză Fujikura își închide uzina din Comrat, cauza invocată fiind întreruperea contractului cu Volkswagen, pentru care uzina livra componente. A doua unitate de producție Fujikura, amplasată la Chișinău, va continua să funcționeze.


Diplomaţie

Moldova își extinde relațiile diplomatice. În ajun, în Principatul Monaco a fost deschis consulatul onorific al țării noastre. Noua misiune diplomatică va fi condusă de Iacopomichele Cassiano. La ceremonia de deschidere s-a remarcat importanța consolidării relațiilor dintre țări.


Moldova și Rusia

Ambasadorul Rusiei în Moldova, Oleg Vasnețov, a fost din nou convocat la Ministerul Afacerilor Externe. Diplomatul a primit nota de protest pentru organizarea alegerilor prezidențiale în Federația Rusă pe teritoriul Transnistriei. La fel, i s-a înmânat o notă potrivit căreia unul dintre colaboratorii ambasadei a fost numit persona non grata pe teritoriul Moldovei, astfel că va trebui să părăsească țara. Vasnețov a calificat cele întâmplate un «pas neprietenos».

Bărbatul, care a aruncat două cocktail-uri Molotov pe teritoriul Ambasadei Rusiei la Chișinău, a fost arestat preventiv pentru 20 de zile.


Salariile asistenților personali

Ministerul Muncii și Protecției Sociale va începe achitarea despăgubirilor către asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități ale căror salarii au fost reduse sau care au fost concediați de către Primăria Chișinău. Odată ce asistenții sociali vor primi notificarea că plata este disponibilă, aceștia vor putea primi despăgubirile la oficiile poștale timp de două săptămâni.


Cazul împușcăturilor din aeroport

Soția unui fost angajat al Aeroportului Chișinău, care a murit în timp ce reținea un bărbat din Tadjikistan, a intentat un proces judiciar împotriva întreprinderii. Femeia cere să i se achite 7,2 milioane de lei drept compensații pentru decesul soțului și 400 de mii de lei ca și prejudiciu moral.


Educație

Ministrul Educației, Dan Perciun, a spus că anul acesta peste 4 mii de cadre didactice vor putea frecventa cursuri gratuite de perfecționare.


Sănătate

Ministerul Sănătății a raportat că în Spitalul raional Soroca a fost reparată capital secția de anestezie și terapie intensivă și a fost instalat un nou computer tomograf.


Știință

În noul episod al podcastului «Cum îți place», veți afla dacă utilizarea frecventă a telefonului mobil influențează apariția tumorilor cerebrale, dacă este posibil de manipulat cu gravitația și când va apărea inteligența artificială comparabilă cu cea umană.


Ce ne așteaptă astăzi?

  • Guvernul se va întruni la ora 10:00;
  • Ședința Comisiei Electorale Centrale va începe la ora 16:00.
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: