NM Espresso: interviu în exclusivitate pentru NM cu suspectul de omorul lui Horjan, filarea autorităților de către agenții ruși și nașterea mangustei

Rusia filează conducerea Moldovei?

Jurnaliștii Insider și Jurnal TV au publicat o investigație comună din care reiese că agenții ruși interceptau instituțiile de stat ale Moldovei cu ajutorul antenelor montate pe acoperișul Ambasadei Rusiei. Și numărul dispozitivelor crește. Angajații serviciilor speciale rusești au fost surprinși pe acoperișul misiunii diplomatice înainte de alegerile parlamentare și prezidențiale, dar și de summitul Comunității Politice Europene. Potrivit materialelor, antenele respective permit interceptarea conversațiilor telefonice și discuțiile poliției prin intermediul dispozitivelor de comunicație. Jurnaliștii au mai descoperit că la fiecare 2-3 ani are loc rotația agenților ruși, iar soțiile acestora sunt folosite pe post de curier, pentru a transporta la Moscova dispozitive de memorie și hard disk-uri.

 

Decorat de președinte

Maia Sandu i-a conferit Ordinul de Onoare fostului ministru de Externe al României Bogdan Aurescu. Potrivit președinției, distincția a fost oferită «în semn de înaltă apreciere a contribuției aduse la consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova și România. La fel și la fortificarea parteneriatului strategic dintre cele două state».

 

Omorul din Transnistria

Autoritățile nerecunoscute din Transnistria au făcut public numele unui bărbat suspectat de implicare în omorul opozantului Oleg Horjan. Este vorba despre Andrei Duminică, un individ condamnat de trei ori pentru jaf și extorcare, cu care Horjan a făcut cunoștință în închisoare. NewsMaker a reușit să ia legătura cu bănuitul, care susține că nu are cum să fie implicat în crimă, întrucât se află de câteva luni peste hotarele Moldovei. Interviul video — AICI.


Problemele Găgăuziei

Deputații Adunării Populare a Găgăuziei i-au invitat la Comrat pe deputații PAS, pentru a dezbate proiectul de lege privind returnarea TVA din contul bugetului UTAG. 

Corespondentul NM Ecaterina Dubasova a analizat cum funcționează autonomia găgăuză și de ce aceasta devine sursă de scandaluri. Detalii în video.

 

Cine a supărat-o pe Dragalin?

Șefa Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin a povestit într-un interviu că a fost intimidată de un deputat din Parlament și avocatul acestuia, care au intrat la ea în birou și au «ridicat vocea». Potrivit surselor NM, este vorba despre deputatul socialist Bogdan Țîrdea și avocatul acestuia. Parlamentarul neagă însă că ar avea vreo implicare. El a recunoscut că a ajuns la biroul lui Dragalin, însă susține că ar fi rămas pe hol și că în niciun caz nu a amenințat-o.

În același interviu, Dragalin a vorbit despre salariile procurorilor. Ea consideră că lefurile ar trebui să fie mai mari și a menționat că salariul de 26 000 de lei i se pare mic și că este nevoită să își folosească economiile acumulate în SUA.

 

Războiul de la hotar

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina continuă chiar la hotarele Republicii Moldova. Regiunea Odesa a fost din nou ținta atacurilor. A fost distrus un hambar cu cereale, au avut de suferit șase persoane. O explozie puternică s-a produs și în portul Reni, la mică distanță de granița cu România. În timpul atacului, în port se aflau și nave românești.

MAEIE a condamnat atacul: «Atacurile rusești vizează infrastructura civilă ucraineană de-a lungul Dunării, situată în apropiere de granița cu România și Republica Moldova. Acest atac prezintă riscuri semnificative în exportul de grâne din Ucraina și asigurarea securității alimentare, regionale și globale».

Între timp, în Crimeea au fost doborâte 11 drone ucrainene. Potrivit primarului Moscovei, și capitala Rusiei a fost ținta unui atac. Victime nu au fost înregistrate.

Între timp, în Moldova a venit generalului-maior Marvin T. Hunt, comandantul Gărzii Naționale a Carolinei de Nord. Acesta va monitoriza exercițiile comune ale geniștilor moldoveni și cei din Carolina de Nord.

Ministerul Apărării a pregătit un proiect de lege privind noile uniforme ale militarilor moldoveni. Acestea vor semăna mai mult cu cele ale NATO și UE.

 

Incendii

Pe insula Rodos din Grecia continuă incendiile: 16 mii de oameni sunt evacuați pe uscat, iar 3000 pe mare. MAEIE a precizat că niciun cetățean al Moldovei nu a avut de suferit. Instituția a subliniat că nu sunt recomandate călătoriile în zonele afectate de incendii.

În dimineața de 24 iulie a izbucnit un incendiu la Institutul Oncologic din Chișinău. Nimeni nu a avut de suferit.

În Moldova, la fel ca în Europa, este caniculă. Termometrele vor indica până la +38°C. Experții recomandă să consumăm mai multe lichide, să evităm suprasolicitările fizice și aflarea la soare.

 

O veste bună

La Grădina Zoologică din Chișinău s-a născut o mangustă-mascul.

Atleții moldoveni Serghei și Zalina Marghiev au obținut medalia de aur și de argint la aruncarea ciocanului în cadrul Jocurilor Balcanice 2023. Atletul Andrian Mardare s-a clasat pe primul loc la aruncarea ciocanului la competiția de la Madrid.

 

Alegerile din Spania: extrema dreaptă nu a obținut majoritatea

În Spania, ecuația politică rămâne complicată după alegerile parlamentare de duminică, în urma cărora nici stânga grupată în jurul premierului Pedro Sánchez, nici dreapta reprezentată de contracandidatul Alberto Nuñez Feijóo nu au obținut majoritatea absolută în parlament. 

«Fără ordine nu poate fi libertate»

Președintele Franței Emmanuel Macron a oferit primul interviu după remanierile guvernamentale. Acesta a menționat că dezordinile trebuie oprite și că libertatea nu poate exista fără ordine.

Neliniște în Israel

Knessetul a aprobat reforma care restrânge drepturile Curții Supreme a Israelului. În țară continuă protestele: criticii reformei susțin că aceasta va îndrepta statul spre dictatură.

 

Ce ne așteaptă pe 25 iulie

08:30 ședința Consiliului Superior al Procurorilor

13:00 depuneri de flori pentru a marca 82 de ani de la crearea ghetoului din Chișinău

18:30 excursie despre ghetoul din Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

SKILLET ajunge pentru prima dată la Chișinău, în cadrul turneului european „After the Storm”

Trupa americană de rock SKILLET va concerta pentru prima dată la Chișinău, pe 25 iulie 2027, în cadrul turneului european „After the Storm”. Evenimentul va avea loc la Arena Chișinău și promite o seară dedicată iubitorilor de rock și hard rock.

Nominalizată la premiile GRAMMY și cu 22 de discuri de platină, SKILLET este una dintre cele mai cunoscute trupe rock din lume. Formația revine în Europa cu o serie de concerte exclusive programate pentru luna iulie 2027, iar Chișinăul se numără printre destinațiile incluse în turneu.

Concertul va oferi publicului ocazia de a asculta live piesele care au consacrat trupa pe scena internațională, într-un show caracterizat de energie, sonorități puternice și o producție live impresionantă.

Evenimentul este programat pentru 25 iulie 2027, la Arena Chișinău, situată pe strada Calea Orheiului 130. Accesul publicului va începe la ora 18:00, iar concertul va începe la ora 20:00.

Biletele sunt disponibile pe LiveTickets.md

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: