Persoanele care și-au deschis conturi bancare în Rusia pentru a primi bani în schema coruperii electorale riscă amenzi, să le fie confiscate bunurile sau chiar închisoare. Precizările au fost făcute, pe 3 octombrie, de șefa Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin. Iar persoanele care denunță schema și cooperează cu organul de urmărire
Beneficiarii schemei de corupție care implica obținerea azilului în Republica Moldova pentru a bloca și șterge Notificările Roșii Interpol, care vizează infractorii anunțați în căutare internațională, nu au pătruns niciodată pe teritoriul țării noastre. Precizarea a fost făcută de șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, în cadrul ediției din 16
Cele peste douăzeci de milioane de lei confiscate de la simpatizanții oligarhului fugar Ilan Șor la revenirea în Republica Moldova din Federația Rusă fac parte dintr-o schemă de contrabandă, chiar dacă au fost aduse în sume mai mici de 10 000 de dolari, care, conform legii, nu trebuie declarate. Precizarea
Șeful Biroului Interpol Moldova Viorel Țentiu a fost adus pe 6 iunie de mascații Centrului Național Anticorupție la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Șefa Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin a spus că lui Țentiu i se incriminează două capete de acuzare din Codul penal. „Este vorba despre corupere pasivă”, a comunicat Dragalin
Procuratura Anticorupție deocamdată nu a fost informată despre identificarea unui nou sediu. Informația a fost oferită, pe 4 iunie, de reprezentanții instituției pentru NM, după ce președintele Parlamentului Igor Grosu a comunicat în cadrul unui interviu televizat despre faptul că a fost stabilit locul în care se vor muta angajații
Acum doi ani, la conducerea Procuraturii Anticorupție a fost numit un procuror american cu cetățenie moldovenească, Veronica Dragalin. Nu a fost o surpriză, deoarece partidul de guvernământ PAS a spus în repetate rânduri că procuratura ar trebui să fie condusă de o persoană din străinătate – totuși, ei vorbeau despre
Președinta Maia Sandu a comentat cazul Tatianei Răducanu, care a demisionat din funcția de membru al Comisiei Pre-Vetting și Vetting după ce a fost acuzată de șefa Procuraturii Anticorupție că ar fi avut în trecut legături cu controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, dar și Aureliu Colenco, principalul avocat al
Tatiana Răducanu, care a demisionat din funcția de membru al Comisiei Pre-Vetting și Vetting după ce a fost acuzată de șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, de lipsă de integritate, a venit cu o primă reacție pe 16 mai. Aceasta a negat acuzațiile care i se aduc, precizând că a
Șefa Procuraturii Anticorupție (PA) Veronica Dragalin a declarat că mesajele, în legătură cu Tatiana Răducanu, nu sunt din telefoanele ridicate de la Veaceslav Platon în 2016 atunci când a fost reținut. Dragalin le-ar fi primit „de la un procuror care avea în gestiune dosarul penal unde au fost ridicate aceste
Scrisoarea scursă în presă, în care șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, sugerează că membra Comsiei Pre-vetting Tatiana Răducanu ar avea probleme de integritate, este veridică. Informația a fost confirmată de PA într-un comunicat din 15 mai. PA a declarat că scopul său „nu este să discrediteze procedura de pre-vetting