NM Espresso: Președintele Italiei a vizitat Moldova pentru prima dată, «Bucuria» a fost amendată cu 1,8 milioane de lei, la Chișinău s-a desfășurat Marșul Mândriei

Marșul Mândriei

Duminică trecută, la Chișinău a avut loc cel mai mare marș al mândriei LGBT din istoria țării. La el au participat peste 800 de persoane, inclusiv reprezentanți ai societății civile, organizații internaționale și misiuni diplomatice. Pentru prima dată, marșul a fost organizat de diferite ONG-uri. Cel puțin doi parlamentari au fost prezenți, dar numele lor nu au fost făcute publice anul acesta. Au fost înregistrate atacuri minore ale homofobilor, inclusiv împotriva echipei de filmare a unei instituții de presă.

Un activist din Rusia, Ian Dvorchin, care a asistat la marșul de la Chișinău, a fost surprins de atmosfera pașnică a evenimentului: «Poliția a venit să ne protejeze. Este incredibil.»

Summit-ul pentru pace din Elveția

Declarația Summit-ului pentru Pace, desfășurat în Elveția, a fost semnată de 78 de state, inclusiv Moldova. Aceasta vorbește despre necesitatea de a asigura securitatea energeticii nucleare, inclusiv repunerea centralei nucleare Zaporojie sub controlul Ucrainei, precum și despre inacceptabilitatea amenințărilor cu utilizarea armelor nucleare împotriva Ucrainei.

Maia Sandu, vorbind la summit, a remarcat că pacea în Ucraina nu ar trebui să fie capitularea Kievului, iar ocuparea teritoriilor nu poate sta la baza semnării unui acord.

Vizite

Săptămâna a început în Moldova cu vizita președintelui italian, Sergio Mattarella. A vizitat Guvernul și Parlamentul. Cu această ocazie, la Palatul Republicii a avut loc un concert dedicat operei lui Giacomo Puccini. Unele străzi vor rămâne închise și astăzi.

Membrii comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană au plecat, între timp, într-o vizită de două zile la București. Aceștia vor participa la ședința festivă a Parlamentului României dedicată împlinirii a 160 de ani de la înființarea Senatului României.

Ajutor

Banca Mondială va aloca Republicii Moldova 40 de milioane de dolari pentru a ajuta refugiații din Ucraina și gospodăriile casnice în contextul războiului din Ucraina. O parte din bani vor fi folosiți pentru crearea unei economii mai competitive și mai durabile.

Serviciul de Migrație al Moldovei a comunicat că după 1 martie 2023, 62 087 de persoane au cerut protecție temporară în Moldova. În acest timp, Moldova a oferit azil pentru 207 refugiați, inclusiv unul din Ucraina. Totodată, de la începutul războiului din Ucraina, 2 156 de ucraineni au primit cetăţenia Republicii Moldova.

Economie

Dumitru Alaiba a numit creșterea PIB-ului Moldovei de 1,8% în primul trimestru «un semn de redresare economică». Experții spun însă că aceasta este o estimare prematură și exagerată, iar o astfel de creștere este prea mică pentru a restabili economia. În special, expertul economic Victor Ciobanu susține că «dacă presupunem că sarcina noastră este să ajungem din urmă țările UE, atunci PIB-ul nostru ar trebui să crească mai repede decât acolo. Dacă în Germania, de exemplu, PIB-ul crește cu 1%, atunci la noi ar trebui să crească cu 10%».

Concurență

Consiliul Concurenței a amendat fabrica Bucuria cu peste 1,8 milioane de lei pentru plagierea ambalajelor pentru bomboanele MU și PARKUR. Companiile din Rusia și, respectiv, Ucraina au depus o plângere împotriva Bucuria încă în 2022. Fiind importatorul lor oficial, Bucuria a copiat câteva dintre ambalajele de bomboane. Compania moldovenească va trebui să retragă din vânzare produsele ambalate cu design furat.

Investigație Rise Moldova

Publicația Rise Moldova a publicat o investigație în care relatează că banii pe care operatorii de telefonie mobilă i-au plătit pentru portarea numerelor GSM de la un operator la altul, ani de zile ajungeau la o companie ale cărei rădăcini cresc dintr-o zonă offshore și care este controlată de familia lui Vladimir Plahotniuc.

Apicultură

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a îndemnat fermierii și apicultorii să folosească sistemul actualizat BeeProtect pentru a preveni otrăvirea albinelor. Pe harta interactivă, fermierii vor trebui să indice câmpurile în care au fost folosite produse chimice, iar apicultorii vor trebui să indice locația stupinelor.

Ce ne așteaptă astăzi:

ANRE se va întruni la ora 10:00;

La ora 11:10 Sandu și Mattarella vor susține o conferință de presă;

La ora 14:00 va avea loc o masă rotundă cu tema «Mizele alegerilor pentru Parlamentul European pentru Republica Moldova».

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Președintele PAS, Igor Grosu

Consiliul politic național al PAS, în ședință: „Am primit un nou mandat de încredere de la oameni”

Partidul de guvernare „Acțiune și Solidaritate” s-a întrunit pe 20 decembrie într-o ședință al Consiliului Politic Național.

„Am tras concluziile acestui an la ședința Consiliului Politic Național a PAS. Am avut alegeri parlamentare și o campanie cu multe provocări, dar și rezultate ca partid – 3 mii de voluntari, 6 mii de evenimente electorale, 200 de ziare personalizate pe raioane și localități. Aceste cifre s-au transformat, într-un final, în 792 557 de voturi de la cetățeni”, a transmis președintele Parlamentului pe pagina sa de Facebook.

Igor Grosu a subliniat că noul mandat primit reprezintă o responsabilitate suplimentară și un impuls pentru continuarea reformelor. Potrivit acestuia, PAS urmează să se concentreze pe dezvoltarea economică, crearea de locuri de muncă și creșterea veniturilor populației, prin proiecte implementate atât la nivel național, cât și în fiecare localitate.

„Am primit un nou mandat de încredere de la oameni. Această încredere trebuie să ne impulsioneze pentru și mai multă muncă, proiecte vizionare la nivel național și proiecte la nivel de fiecare localitate. Trebuie să ne concentrăm pe creștere economică, care să aducă locuri de muncă și venituri mai mari.  Și nu în ultimul rând, vom avansa rapid pe agenda europeană, pentru că nu ne putem permite să pierdem această fereastră de oportunitate. E șansa generației noastre”, a mai spus oficialul.

Igor Grosu a fost ales președinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pe 15 mai 2022, pentru un mandat de patru ani. Alegerea a avut loc în cadrul celui de-al III-lea Congres al partidului, eveniment organizat cu ocazia împlinirii a șase ani de la înființarea formațiunii. În discursul său, Grosu sublinia că echipa pe care o propusese are o misiune istorică: să apropie Republica Moldova de valorile și standardele europene.

Anterior, după alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al țării, în 2020, Igor Grosu a preluat rolul de președinte interimar al PAS.

Amintim că pe 22 octombrie, Igor Grosu a fost reales în funcția de președinte al Parlamentului, după scrutinul parlamentar din 28 septembrie. Candidatura sa a fost înaintată de fracțiunea PAS în cadrul primei ședințe a noului Legislativ. Pentru această funcție, el a concurat și cu Alexandr Stoianoglo, deputat și lider al Blocului „Alternativa”, propus de propria sa fracțiune. La votul secret au participat 87 de deputați: Igor Grosu a obținut 55 de voturi, în timp ce Stoianoglo a primit 32 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: