Colaj NM

„Noaptea ca hoții?”. Replica unui ministru despre ședința de la Președinție, care s-a finalizat aproape de ora 22:00

Ministrul Muncii și Protecției Sociale Marcel Spătari a răspuns acuzațiilor din mediul online precum că ședința din 13 noiembrie de la Președinție a avut loc „noaptea ca hoții”. Oficialul din Guvernul Gavrilița a spus că „tehnic vorbind, da, ieri au avut loc niște ședințe „noaptea””. Tot el a menționat că „ședința a început la ora 18:00. Bănuiesc că puțini dormeau la acea oră”. 

„Tehnic vorbind, da, ieri au avut loc niște ședințe „noaptea”. Din punct de vedere științific, noaptea este intervalul dintre apusul și răsăritului soarelui. Ședința de ieri, despre care discută internauții, a început la ora 18:00. Bănuiesc că puțini dormeau la acea oră”, a scris ministrul, pe Facebook.

Tot el a ținut să adauge: „Apropo, noaptea de azi va începe la ora 16:31. Mulți vor munci încă la noapte”.

***

Menționăm că, în presă a apărut informația cu privire la ședința nocturnă de la Președinție, la care au participat deputații Partidului Acțiune și Solidaritate, dar și zvonul alimentat de un consultant american, potrivit căruia Natalia Gavrilița va fi înlocuită în funcția de prim-ministru.

Ședința de la Președinție, la care au participat mai mulți deputați ai PAS și cel puțin un ministru (Vladimir Bolea) s-a finalizat aproape de ora 22:00. „Noi am discutat situația de securitate, situația politică. Bun, am discutat anumite remanieri, dar tot ce s-a auzit azi în presă sunt zvonuri. Am discutat situația politică, de securitate, riscurile care sunt, soluțiile pe care să le luăm. Este un proces normal de lucru. Indiferent la ce oră e ședința, e important să avem aceste discuții”, a declarat Radu Marian.

După ce în presă a apărut informația cu privire la ședința de la Președinție, internauții au început să comenteze situația. Printre cei mai activi au fost politicienii din partidele de opoziție.

„Cică la ședința secretă se discută trei candidaturi la funcția de premier: Recean, Grosu, Spînu. Stamate ar putea să îl înlocuiască pe Litvinenco în funcția de supraveghetor al judecătoriilor și procuraturii, adică ministru al Justiției. Alaiba va răspunde de schemele din economie. Însă încă nu se sigur”, a comentat deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Bogdan Țîrdea.

Și colegul său de fracțiune Gaik Vartanean a făcut o analiză a situației. Acesta a remarcat că întrevederea se desfășoară la Președinție, ceea ce în opinia sa ar demonstra că acolo sunt luate deciziile importante pentru țară. De asemenea, acesta a criticat faptul că ședința are loc noaptea.

Nici primarul capitalei Ion Ceban nu a ignorat subiectul. Acesta a remarcat cu ironie că s-a uitat de economia energiei electrice.

„În această noapte nu se economisește lumina în Președinție. Noaptea se decide soarta cetățenilor și a Republicii Moldova așa ca nimeni să nu înțeleagă schemele lor. La Președinție se iau decizii, deși, de fiecare dată suntem asigurați că președintele nu știe nimic și nu decide nimic. Această tradiție, noaptea ca hoții, a rămas neschimbată pentru ei. Ce decizie nu ar lua. Noaptea. Ei își bat joc de noi de toți”, a comentat edilul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Documentarul „Green Light”, de Pavel Cuzuioc din Moldova, în selecția prestigiosului Festival de Film din Locarno, Elveția

Documentarul GREEN LIGHT, în regia lui Pavel Cuzuioc, a fost inclus în selecția oficială a celei de-a 78-a ediții a Festivalului de Film de la Locarno (6-16 august 2025). Proiecțiile vor avea loc pe 13 și 14 august. Programul e disponibil aici. Filmul face parte din secțiunea competitivă Un Semaine de la Critique, alături de alte 6 producții documentare.



GREEN LIGHT îl urmărește pe doctorul Johann Spittler, un neuropsihiatru din Germania care, de peste două decenii, evaluează capacitatea de decizie a persoanelor cu boli terminale, tulburări psihice sau suferințe combinate care solicită sinuciderea asistată.

A dat undă verde pentru peste 700 de pacienți și a asistat personal peste un sfert dintre ei în actul sinuciderii. Spittler este unul dintre foarte puținii medici care activează în acest tip de practică, care aduc în atenția publică modul în care bolile fizice și suferințele psihice se întrepătrund și adesea coexistă, punând sub semnul întrebării limitele libertății individuale. Filmul deschide astfel o perspectivă directă și expresivă asupra realității profesionale, tăcută dar tulburătoare, a unui om a cărui practică se desfășoară într-un domeniu plin de controverse și incertitudini.

„Documentarul GREEN LIGHT a pornit dintr-o curiozitate reală față de imensa responsabilitate a doctorului Spittler. Cum poate cineva, cu seninătate și convingere, să evalueze solicitanții la asistență la suicid și să îi însoțească în apropierea morții? Ce îl determină pe acest medic discret să își asume aceste presiuni subtile, morale și profesionale? Filmul relevă solitudinea lui, caracterul direct al discuțiilor finale și incertitudinea celor nehotărâți. Este o reflecție despre cum poți fi un martor stoic în fața necunoscutului”, a declarat Pavel Cuzuioc, regizorul filmului.

În Germania, sinuciderea asistată este permisă prin lege, ca expresie a libertății individuale. Adulții pot solicita sprijin pentru a-și încheia viața, indiferent dacă sunt bolnavi sau nu, cu condiția ca decizia să fie luată în mod liber, conștient și informat. Procedurile sunt reglementate strict pentru a preveni abuzurile.

Festivalului de Film de la Locarno este un prestigios festival internațional fondat în 1946, desfășurat anual în Locarno, Elveția. Festivalul pune accentul pe cinema de autor și descoperirea de noi talente. Semaine de la Critique este o secțiune dedicată filmelor selectate de critici de cinema, care oferă o platformă importantă producțiilor inovatoare și documentarelor cu impact artistic și social.

Pavel Cuzuioc, născut la Chișinău, este cineast în Moldova, România și Austria, apreciat pentru documentarele sale intime care explorează comunități neglijate și subiecte emoționante. Printre filmele sale se numără scurtmetrajul „Raisa”, „Doina Groparilor” (HBO Europe), „Secondo Me”, „Așteptați răspunsul operatorului”, „Cosmosapiens” și „Green Light”. A studiat dreptul la București și regia de film la Universitatea de Muzică și Artă Dramatică din Viena. Lucrările sale au fost proiectate la festivaluri internaționale importante, inclusiv Locarno, IDFA, Hot Docs, Clermont-Ferrand și Sheffield Doc/Fest.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: