palace.navalny.com

„Nu aparține nici mie, nici rudelor mele”. Putin a comentat informațiile despre palat, însă nu a negat că locuiește acolo

Președintele Rusiei Vladimir Putin a declarat că imobilul din Ghelendjik, al cărui lux a fost arătat în filmul produs de echipa lui Alexei Navalnîi, nu aparține nici lui, nici rudelor sale. Declarația a fost făcută în timpul unei discuții cu studenții, transmisă online.

„Nu m-am uitat la film din lipsă de timp pentru vizionarea unei astfel de… de informații. Dar am aruncat o privire prin selecția pe care mi-au adus-o consilierii. Vreau să răspund din start la întrebare: nimic din ceea ce este indicat acolo în calitate de proprietate nu îmi aparține nici mie, nici rudelor mele apropiate și niciodată nu a aparținut. Niciodată”, a declarat liderul de la Kremlin.

Președintele Rusiei a mai spus că nici măcar nu cunoaște o parte dintre persoanele menționate în film.

„Oamenii care sunt amintiți acolo. Pe unii îi cunosc, unii îmi sunt amici, alții – foști colegi. Unii – rude îndepărtate, unii cunoscuți. Sunt oameni pe care în general nu îi cunosc. Deloc. Pur și simplu niciodată nu i-am văzut, nu îi cunosc. Înțeleg că aceștia nu prea vor să se apropie de mine, pentru că cine apare în prejma mea – este sancționat”, a mai spus Putin.

***

Pe 19 ianuarie, „Fondul luptei cu corupția” a publicat filmul „Palat pentru Putin. Povestea celei mai mari mite”. În cadrul peliculei este prezentat un imobil de lux pe malul Mării Negre, unde, din banii publici, dar și ai unor companii private finanțate din surse dubioase, ar fi fost construit un palat pentru președintele Rusiei, Vladimir Putin. Potrivit jurnaliștilor, construcția a costat cel puțin 100 de miliarde de ruble rusești.

În mai puțin de o săptămână, filmul a adunat peste 86 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a negat că Putin ar deține un palat.

După publicarea filmului, pe 23 ianuarie, în peste 100 de orașe din Rusia s-au desfășurat acțiuni de amploare în susținerea lui Navalnîi, care a fost arestat pentru 30 de zile. Manifestările s-au încheiat cu reținerea a peste 3700 de oameni din 126 de localități.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Igor Grosu

Grosu, prezent la Congresul PNL: „Vom face lucruri frumoase pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului”

Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate, a participat pe 12 iulie la Congresul extraordinar al Partidului Național Liberal (PNL) din România. Politicianul a susținut un discurs în timpul reuniunii, în care a urat succes PNL-ului și a făcut apel la liberali să fie alături de Republica Moldova la alegerile parlamentare din 28 septembrie, pentru a da statului o perspectivă „clară” privind integrarea europeană.

Noi, în Republica Moldova, urmărim foarte atent ce se întâmplă în România. Pentru că de felul cum merg lucrurile la București, în întreaga Românie foarte mult depind și felul în care merg lucrurile în R. Moldova. Vă mulțumesc pentru tot ajutorul pe care l-ați acordat constant la nivel de Guvern, la nivel de agenții, primării. Lucrul ăsta este apreciat, lucrul ăsta este de menționat de fiecare dată, fiindcă ajutorul României nu s-a oprit niciodată și este complicat să-l cuantificăm, pentru că el este continuu”, a declarat Igor Grosu.

Liderul PAS a mai notat interferențele ruse cu care s-a confruntat România în perioada alegerilor prezidențiale din 2025. E a subliniat că Rusia are o „atenție permanentă” față de România și Republica Moldova. „Ei ne privesc ca un tot întreg, ca un neam, ca o națiune. Măcar aici sunt sinceri, că ne tratează ca pe neamul românesc. Dvs ați simțit cumva pe pielea dvs lucruri pe care noi le simțim de 35 de ani, dar asta te face mai tare și mai pregătit”, a adăugat acesta.

Igor Grosu a remarcat că, în toamnă, și în Republica Moldova urmează să aibă loc alegeri parlamentare. Politicianul a declarat că scrutinul va fi despre calea pe care va merge statul, iar opțiunile sunt două: aderarea la UE sau rămânerea în „incertitudine”.

De ales nu prea avem multe. Dar un lucru simt și sunt sigur că cu ajutorul dvs, cu ajutorul prietenilor o să învingem și o să dăm Republicii Moldova o perspectivă foarte clară de integrare europeană. Vă rugăm să fiți alături. Și când spun că fiți alături, am în vedere să discutați cu primarii, primar la primar, ministru la ministru, om la om, politician la politician, să le transmiteți încrederea și sprijinul, că Republica Moldova nu este singură, are mulți prieteni și va reuși”, a menționat președintele PAS.

La final, Igor Grosu a urat succes în continuare Partidul Național Liberal, pe care l-a numit „partid-frate”. „Împreună o să facem echipă, împreună vom face lucruri frumoase pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului”, a spus el

Facebook/Igor Grosu

Precizăm că Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Național Liberal sunt membri ai Partidului Popular European – una dintre cele mai mari formațiuni transnaționale din Parlamentul European.

Congresul extraordinar al PNL a avut loc în Sala Unirii din Parlamentul României. Pe lângă liberali, la reuniune au mai participat președintele țării, Nicușor Dan, și reprezentanți ai formațiunilor din coaliția de guvernare.

În cadrul reuniunii a fost votată conducerea formațiunii. Astfel, premierul Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal, cu 976 de voturi. El a fost singurul care a candidat pentru această poziție. De asemenea, vicepreședinți ai partidului au fost aleși Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicoleta Pauliuc, iar Dan Motreanu a fost numit secretar general al PNL.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: