gov.md

„Obiectivul lor este de a-i lăsa pe moldoveni fără stat”. Chicu îi numește „iresponsabili” pe deputații care critică acordul privind creditul rusesc

Guvernul Republicii Moldova nu renunță la negocierile privind obținerea unui credit din Federația Rusă, iar cei care susțin că acordul respectiv nu este în interesul țării sunt „iresponsabili” și vor „să distrugă acest stat”. Declarația a fost făcută de pim-ministrul Ion Chicu, după ședința conducerii de vârf a țării din 1 iunie.

„Vreau să remarc pentru toți, pentru că, în ultimele zile, s-au agitat din nou acei care chipurile lucrează pentru Republica Moldova, dar lucrează în detrimentul poporului, parlamentari în primul rând: creditul rusesc și acordul care a fost semnat de guvern este în interesul Republicii Moldova, la condiții favorabile, iar iresponsabilii din parlament, acei care nu pot o zi fără ca să vină la putere, au adus un prejudiciu enorm, „dinamitând” acest credit de 4,2 mlrde lei. Și toată grija acestor iresponsabili este să facă ca în R. Moldova să fie cît mai rău, pentru că aceasta este cea mai ușoară cale de a distruge acest stat, or obiectivul lor este de a-i lăsa pe moldoveni fără stat”, a declarat șeful executivului.

Ion Chicu a precizat că guvernul nu va renunța la eforturile de a identifica surse suplimentare pentru a compensa deficitul bugetului de stat. Acesta a mai spus că, în condițiile extreme pe care le parcurge R. Moldova, aceasta este singura cale pentru stat de a-și onora obligațiunile față de oameni.

Aminitm că, pe 7 mai,  Curtea Constituțională a decis că legea privind ratificarea acordului de împrumut cu Federația Rusă, în valoare de 200 milioane de euro, este neconstituțională.

Mai multe prevederi ale respectivei legi au fost contestate de deputații din grupul Pro Moldova, cei din Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr (Platforma DA) și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Am convenit ca dumneaei să se retragă din funcție”: Tofan, despre șefa Agenției de Guvernare Electronică

Premierul Vasile Tofan a anunțat că a convenit cu directoarea Agenției de Guvernare Electronică (AGE), Nicoleta Colomeeț, ca aceasta să se retragă din funcție. Anunțul a fost făcut de Tofan pe 28 octombrie, în cadrul ședinței Guvernului, în timpul unui discurs despre atacul cibernetic asupra sistemelor informaționale guvernamentale, în urma căruia au fost extrase neautorizat date aferente unui număr de aproximativ 750.000 de IDNP-uri.

„Am convenit cu doamna Nicoleta Colomeeț, directoarea AGEE, ca dumneaei să se retragă din funcție și temporar, ca interimat, va fi numit Artiom Cociu, ca și director la AGEE. Îi sunt recunoscător doamnei Colomeeț pentru tot ce a făcut în popularizarea serviciilor electronice. (…) Acum, însă, trebuie să înclinăm un pic mai mult balanța nu atât de mult spre populizare, dar spre securitatea lor și cred că domnul Cociu are exact profilul de care avem nevoie pentru a stinge aceste incendii. Îi mulțumesc doamnei Colomeeț și o rog să rămână mai ales în perioada asta fierbinte, când reparăm foarte multe lucruri, implicată și să asigure continuitatea proceselor”, a anunțat Tofan.

Nicoleta Colomeeț a deținut funcția de directoare a AGE începând cu 14 noiembrie 2024. 

***

Amintim că, pe 28 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, în urma atacului cibernetic asupra sistemelor informaționale guvernamentale, au fost extrase neautorizat date aferente unui număr de aproximativ 750.000 de IDNP-uri. Informațiile vizate includ date de identificare (nume, prenume, data și locul nașterii), date despre membri ai familiei de gradul 1, statutul de asigurat, medic de familie, prestații sociale, pensii, dizabilitate, permisul de conducere, fotografie, vehicule și companii deținute sau administrate, precum și informații financiare, inclusiv IBAN, datorii fiscale și istoric plăți MPay. Totodată, instituția a precizat că datele aferente cardurilor nu au fost afectate. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: