trm.md

Panglica Sf.Gheorghe, interzisă pe 9 mai. Poliția avertizează: Fiecare încălcare va fi amendată și documentată

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu a declarat că purtarea, confecționarea, distribuirea, etc. panglicii Sfântul Gheorghe este în continuare interzisă pe teritoriul Moldovei, întrucât este un simbol al agresiunii ruse din Ucraina. Totodată, oficialul a precizat că persoanele care vor purta panglica bicoloră în timpul evenimentelor din 9 mai vor fi sancționate contravențional. 

Pe 4 mai, șeful IGP a desfășurat un briefing de presă cu scopul de a informa societatea despre simbolistica interzisă în țara noastră, în contextul zilei de 9 mai.

Viorel Cernăuțeanu a făcut referire la horârea Curții Constituționale, din 11 aprilie, în privința articolului 1 din legea care prevede interzicerea pe teritoriul Republicii Moldova a panglicii Sfântul Gheorghe și însemnelor V și Z. Șeful IGP a explicat că CC nu declarat neconstituțional întregul articol, ci doar sintagma „și care pot fi confundate cu acestea” din definiția de „activitate extremistă”. Astfel, confecționarea, distribuirea, purtarea și promovarea acestor simboluri este în continuare interzisă.

Viorel Cernăuțeanu a remarcat și declarația, recent adoptată de Parlament care constată că Federația Rusă poartă un război de agresiune ilegal în Ucraina din 2014, amplificat la 24 februarie 2022.

„Cunoaștem cu toții de fapt că această panglică bicoloră este simbolistica unor agresiuni militare care se desfășoară acum pe teritoriul Ucrainei. Pornind de la recomandările care au venit de la Comisia de la Veneția constatăm foarte clar că Comisia declară că: „Autoritățile Republicii Moldova sunt îndreptățite să argumenteze că afișarea simbolurilor utilizate de forțele armatei ruse în războiul actual produc un pericol real și iminent de dezordine și o amenințare la adresa securității naționale”. Deci, este o constatare clară în recomandarea Comisiei de la Veneția, care de fapt cu toții o recunoaștem, cum am specificat și mai sus, prin hotărârea Parlamentului, că această simbolistică, că această panglică bicoloră de fapt este la moment simbolistica unei agresiuni militare. Fapt ce de la sine, ea este interzisă în utilizarea, păstrarea comercializarea acestui obiect”, a declarat acesta.

Totodată, Cernăuțeanu a precizat că la fel rămân interzise și însemnele „Z” și „V”, simboluri asociate cu invazia Rusiei în Ucraina.

În acest context, șeful IGP a îndemnat cetățenii să se conformeze cerințelor legale și să nu utilizeze această simbolistică.

„Vreau să fac o recomandare și o solicitare către toți cetățenii ca să se conformeze cerințelor legale care sunt la ziua de astăzi stipulate foarte clar în cadrul legislativ și să se conformeze cerințelor organelor de forță, astfel încât să nu cadă pradă provocărilor venite din afară sau de la persoane cointeresate de a provoca astfel de situații, ca ulterior să poarte răspundere pentru acest subiect. Fiecare caz în parte va fi documentat, examinat și constatat exact prin prisma legii”, a declarat el.

Precizăm că din 20 aprilie, la inițiativa Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), pe teritoriul Republicii Moldova este interzisă confecționarea, promovarea sau răspândirea panglicii Sfântului Gheorghe și a literelor Z și V, utilizate drept semne distinctive ale armatei ruse în războiul din Ucraina. Persoanele fizice care vor sfida noua lege pot fi sancționate cu amendă de la 4500 la 9000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore.

În privința persoanelor cu funcție de răspundere poate fi aplicată amenda de la 9000 la 18 000 de lei și, respectiv, în privința persoanelor juridice amendă de la 18 000 la 30 000 de lei.  

***

Amintim că, pe 11 aprilie, Curtea Constituțională a admis parțial sesizările depuse deputații socialiști Adrian Lebedinschi și Grigore Novac privind declararea drept „neconstituțională” a legii care interzice panglica Sfântului Gheorghe. Astfel, CC a declarat neconstituțional textul „și care pot fi confundate cu acestea” din definiția „activitate extremistă” reglementată de art.1 din Legea 54 din 21 februarie 2023, privind contracararea activității extremiste.

Ulterior, într-reacție, deputata PAS Olesea Stamate, președintă a Comisiei juridice, numiri și imunități, a declarat că hotărârea Curții Constituționale „a stârnit multe discuții”. Potrivit ei, teoretic, Curtea a dat o apreciere corectă. „Cum la modul practic va avea loc aplicarea acestui articol, nu este clar”, a adăugat Stamate cu referire la paragraful 88 din hotărâre.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

De la Chișinău la Barcelona: Power Up de la Glovo aduce pe scenă cele mai ambițioase startupuri din Moldova pe 22 septembrie

Finala Power Up, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate startupurilor din Republica Moldova, se apropie. Pe 22 septembrie, la Chișinău, șapte startupuri selectate vor avea ocazia să își prezinte ideile inovatoare în fața investitorilor și experților din industrie. Câștigătorul va primi un premiu de 3.000 de euro și două locuri finanțate integral la Glovo StartUp Campus 2026 din Barcelona.

Premiile nu se limitează însă la primul loc. Startupul clasat pe locul al doilea va primi 2.000 de euro, iar echipa de pe locul al treilea – 1.000 de euro. Toate startupurile participante vor primi bilete la MITP Award și la StartUp Moldova Summit 2027. În plus, drept premiu special, MITP va oferi un bilet la Web Summit 2026 de la Lisabona.

Power Up este un program global creat de Glovo și organizat la nivel local în parteneriat cu Fundația Startup Moldova, cu scopul de a sprijini ecosistemele locale de startupuri. Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării este partenerul instituțional al primei ediții din Republica Moldova, subliniind importanța strategică a susținerii inovației și antreprenoriatului local la nivel național.

Programul beneficiază și de sprijinul unui ecosistem solid de parteneri: maib, Mastercard, Moldova Innovation Technology Park, Invest Moldova, European Business Association Moldova și Camera de Comerț și Industrie Bilaterală Republica Moldova–România.

Finala Power Up Moldova va avea loc la maib park, în Chișinău. Înscrierile au început pe 5 august și s-au încheiat pe 4 septembrie, fiind depuse candidaturi din partea a 27 de startupuri din domenii precum logistică, inteligență artificială, fintech, FoodTech și sustenabilitate. În urma unui proces riguros de evaluare, șapte finaliști își vor prezenta proiectele live, pe scenă, în cadrul a două sesiuni. Aceștia sunt: Renter, Sirius, Kalina AI, EasyOS, Oto QR, WardX și Eating AI. Fiecare echipă va avea la dispoziție patru minute pentru a-și prezenta soluția în fața juriului, urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Un câștigător va obține un loc în programul de rezidență de la sediul Glovo din Barcelona, care va avea loc în perioada 6–8 octombrie.

Startupurile vor fi evaluate de un juriu profesionist, care reunește reprezentanți de top ai mediului de afaceri, instituțiilor publice și ecosistemului de inovație. Printre membrii juriului se numără Sacha Michaud, cofondator Glovo și investitor, Olga Melniciuc, CEO Fundația Startup Moldova, Michelle Iliev, secretară de stat pentru digitalizare în cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Macar Stoianov, vicepreședinte maib, Irina Untila, vicepreședintă și Country Manager Mastercard Moldova, Marina Bzovii, administratoarea Moldova Innovation Technology Park, Mihai Burunciuc, director adjunct Invest Moldova, Mariana Rufa, directoare executivă EBA Moldova, Doina Nistor, președinta Consiliului Moldova HiTech Park și membră a Consiliului Startup Moldova, precum și Dima Namașco, Chief Growth Officer la Fagura.
Pe lângă prezentările finaliștilor, agenda include și o discuție cu Sacha Michaud, cofondator Glovo și vicepreședinte pentru Afaceri Globale, moderată de Olga Melniciuc, CEO Fundația Startup Moldova. Câștigătorii vor fi anunțați în aceeași seară. Evenimentul va fi prezentat de Andrei Crigan, președintele Camerei de Comerț și Industrie Republica Moldova–România.

„Prin Power Up vrem să sprijinim startupurile locale care au trecut deja de etapa de idee și au ajuns într-un moment crucial al dezvoltării lor, când accesul la expertiză, mentorat și rețele internaționale poate face o diferență reală. Moldova este o piață importantă pentru Glovo și, în calitate de companie internațională de tehnologie, credem că putem contribui conectând antreprenorii locali la cunoștințele, experiența și oportunitățile unui ecosistem global mai larg. În același timp, inițiative precum Power Up pot contribui la un obiectiv mai amplu: susținerea inovației, digitalizării și dezvoltării economice a țării. Pentru a realiza acest lucru este nevoie de colaborare între companii, organizații locale și instituții publice, iar noi ne bucurăm că această primă ediție reunește acești actori pentru a sprijini dezvoltarea și ambițiile internaționale ale antreprenorilor moldoveni”, a declarat Andrada Ionescu, General Manager Glovo Moldova.

Juriul va evalua proiectele în funcție de impactul acestora, gradul de inovație, conexiunea cu ecosistemul antreprenorial și potențialul de extindere pe piață.

Pe lângă premiul de 3.000 de euro, echipa câștigătoare va avea ocazia să viziteze sediul global al Glovo din Barcelona, în perioada 6–8 octombrie, pentru cea de-a patra ediție a Glovo Startup Campus, alături de alte 18 startupuri din 10 țări.

Acolo, reprezentanții startupului din Moldova vor participa la masterclass-uri și workshopuri, vor putea interacționa cu investitori și companii de tehnologie și își vor prezenta proiectul în fața unor lideri internaționali din mediul de afaceri. Programul va include și sesiuni individuale de mentorat cu membri ai echipei executive Glovo.

Startupul clasat pe locul al doilea va beneficia, de asemenea, de o sesiune individuală de mentorat online cu un executiv Glovo, ales în funcție de nevoile specifice ale echipei și de etapa de dezvoltare a companiei.

„Startupurile din Republica Moldova au nevoie de mai mult decât finanțare – au nevoie și de acces la expertiză, mentorat și rețele internaționale. Power Up le oferă fondatorilor oportunitatea de a-și prezenta soluțiile în fața experților, de a primi feedback relevant și de a construi conexiuni care îi pot ajuta să se extindă dincolo de piața locală”, a declarat Olga Melniciuc, CEO Fundația Startup Moldova.

Power Up este un program strategic global al Glovo, creat pentru a sprijini ecosistemele locale de startupuri. Prima sa ediție din Republica Moldova este organizată împreună cu Fundația Startup Moldova, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, maib, Mastercard, Moldova Innovation Technology Park, Invest Moldova, European Business Association Moldova și Camera de Comerț și Industrie Republica Moldova–România.

Despre Glovo

Glovo este o platformă tehnologică de top care conectează clienții, afacerile și curierii, oferind servicii multicategorie la cerere de la restaurante locale, magazine alimentare și supermarketuri, precum și de la magazine de retail. Fiind unul dintre pionierii Quick Commerce, noua generație a comerțului electronic, viziunea Glovo este de a construi cea mai mare piață online, astfel încât oricine să poată avea acces, în doar câteva minute, la orice produs disponibil în orașul său. Fondată în 2015 la Barcelona, compania activează în 21 de țări din Europa, Asia Centrală și Africa.

Pentru mai multe informații despre accesați Glovo.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: