În timpul apropiat, în Republica Moldova va fi creat un grup de lucru, pe lângă prim-ministru, care să se asigure că investițiile în condițiile sanitare din școli vor fi valorificate. Din cadrul acestuia vor face parte reprezentanții Legislativului, ai Ministerului Finanțelor, administrațiilor locale și ai societății civile. Anunțul a fost făcut de deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Eugeniu Sinchevici în cadrul unei conferințe de presă din 26 noiembrie. Potrivit lui, va fi elaborat un plan de lucru, astfel ca elevii să aibă acces la condiții sanitare decente.
„Copiii nu au condiții de bază asigurate, WC-urile din interior nu sunt făcute după standardul minim, iar cele din exterior sunt în condiții strașnice”, a declarat parlamentarul Eugeniu Sinchevici.
Parlamentarul a amintit că, în anul 2018, PAS a lansat o campanie în care s-a pus presiune pe guvern, pentru alocarea banilor pentru igiena în școli. „Și atunci, sub presiuni, ei au fost nevoiți să aloce 5 milioane lei pe an. A fost un succes, însă nu a fost nici pe aproape suficient”, a adăugat Sinchevici.
„Aș vrea să vă informez că am reușit să asigurăm o finanțare adițională pentru igiena în școli. Deci, în bugetul pentru anul 2022 a fost majorat bugetul pentru reparații și dotarea blocurilor sanitare în școli cu 20 milioane de lei mai mult decât în 2021. În același timp, Guvernul a obținut alocații suplimentare pentru fondul național de dezvoltare regională”, a menționat Sinchevici și a adăugat că Guvernul urmează să obțină și alte resurse financiare în viitorul apropiat.
Prin urmare, deputatul a comunicat despre crearea unui grup de lucru în acest sens. „Acum, când noi avem bani identificați, va urma crearea unui grup de lucru pe lângă prim-ministru, cu participarea Parlamentului, ministerului Finanțelor, Educației și al Infrastructurii, reprezentanții Administrației Publice Locale și societății civile pentru a ne asigura că investiția va fi valorificată. În cadrul acestui grup de lucru vom pregăti un plan de acțiuni etapizat și detaliat, în așa fel încât fiecare copil din Republica Moldova să aibă acces la condiții sanitare decente. Vom elabora și un regulament care prevede clar cum trebuie să arate construcția, cum să fie reparată și cum să fie menținută”, a anunțat parlamentarul.
Totodată, Sinchevici a remarcat cheltuielile prevăzute în sectorul de învățământ pentru anul 2022, care sunt în valoare de 13,65 miliarde lei, cu 1,32 miliarde mai mult decât în 2021.
Referindu-se și la alte acțiuni îndreptate spre tineri, parlamentarul a comunicat: „Ce ține de studenți, doresc să vă comunic că plata pentru bursă noi am majorat-o cu 17,4 milioane de lei, o creștere de 6 % în comparație cu 2021. De asemenea, în 2022 este prevăzută creșterea cu 20 milioane de lei a cheltuielilor pentru manualele școlare, o creștere cu 44% față de anul trecut. La fel, au fost crescute salariile pentru profesori, care vor simți o creștere, în mediu, de 400 de lei în dependență de coeficientul lor”, a comunicat Sinchevici.
***
Amintim că, potrivit unui raport publicat în septembrie de avocatul poporului condițiile sanitare din cadrul instituțiilor de învățământ din Republica Moldova nu corespunde standardelor minime ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), iar în unele cazuri pun în pericol sănătatea și securitatea copiilor.