parlament.md

PAS nu exclude demiterea guvernatorului BNM Octavian Armașu

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM) Octavian Armașu ar putea fi demis. Opinia a fost enunțată de către vicepreședintele Parlamentului Mihai Popșoi, în cadrul unei emisiuni televizate. Și președintele Parlamentului Igor Grosu a criticat activitatea conducerii instituției, în contextul înregistrării unui nivel record al inflației. Astăzi, Armașu va fi audiat în cadrul Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe.

Igor Grosu a menționat că Guvernul se ocupă de probleme precum asigurarea cu gaz și diversificarea surselor de energie. Pe de altă parte, acesta i-a amintit guvernatorului BNM Octavian Armașu că reglemtarea prețurilor este responsabilitatea instituției pe care o conduce.

„Eu i-aș aminti că legea BNM, art.4, dacă nu greșesc, prevede că instituția este responsabilă de stabilitatea prețurilor. Și aici recomandarea și solicitarea noastră este să facă mai puține prognoze și să stabilească niște așteptări inflaționiste și mai mult să intervină pe piața bancară, financiară, de împrumuturi, pentru a tempera și a nu permite creșterea prețurilor”, a spus Grosu în cadrul unei emisiuni la postul național de radio.

Iar vicepreședintele Parlamentului Mihai Popșoi a subliniat că, potrivit legii, BNM este principala, dacă nu singura instituție a țării, responsabilă de stabilitatea prețurilor.

„Principala misiune a BNM este lupta cu inflația”, a spus Popșoi și a subliniat că Armașu nu ar face față situației.

Deputatul a menționat că, pe parcursul săptămânii curente, comisia parlamentară de profil îl va audia pe șeful BNM și va evalua acțiunile conducerii instituției. Întrebat dacă se ia în calcul demisia lui Armașu, vicepreședintele Parlamentului a răspuns că acest lucru nu este exclus.

„Sunt luate în calcul toate opțiunile. Nimeni nu este veșnic, în special în astfel de situații. Pe de altă parte, BNM este un organ independent, acolo sunt unele prevederi legale cu privire la demiterea din funcție. Vom examina toate aspectele, pentru a acționa în conformitate cu legea”, a mai menționat vicepreședintele Parlamentului.

La remarca moderatoarei, potrivit căreia cetățenii Moldovei consideră că nu doar BNM este responsabilă de gestionarea inflației, Mihai Popșoi a răspuns: „Fiecare poate considera ce vrea. În țara noastră și în toate țările mai mult sau mai puțin dezvoltate – banca centrală este singurul organ care poate influența inflația prin politica monetară”.

***

Octavian Armașu a fost numit în funcția de guvernator al BNM la sfârșitul lunii noiembrie 2018 în funcție, pentru un termen de șapte ani. În debutul ședinței plenare a parlamentului din 12 mai, deputatul PAS Dumitru Alaiba a propus audierea guvernatorului BNM cu privire la nivelul record al inflației. Acesta urmează să fie audiat, mai întâi, în cadrul ședinței Comisiei economie, buget și finanțe, iar ulterior în ședință plenară.

Amintim că, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică pe 11 mai, nivelul anual al inflației în R. Moldova a depășit 27%. Produsele alimentare s-au scumpit cu 30,17%, mărfurile nealimentare – cu 19,13% și serviciile prestate populaţiei cu 34,40%.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Dodon, întrebat dacă a discutat cu avocații lui Guțul despre grațiere, după clarificările Președinției: „Sunt momente tehnice. Trebuie voință politică”

Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, susține că nu a discutat cu avocații Evgheniei Guțul despre grațiere, după ce Președinția a clarificat procedura în urma solicitării sale de a o grația. Dodon a explicat că nu vede „voință politică” pentru examinarea acestei chestiuni. El a spus că știe „foarte bine procedura” și că „aceasta se decide foarte simplu”.

În timpul conferinței de presă, NewsMaker l-a întrebat pe Igor Dodon dacă a discutat cu Evghenia Guțul, prin intermediul avocaților săi, despre grațiere, după ce Președinția a clarificat procedura.

„Noi știm foarte bine procedura. Eu nu o dată am semnat decrete ale președintelui de grațiere. Dacă ar fi fost voință politică din partea Maiei Sandu, ea nu ar fi atras atenția la lucrurile formale. Aceasta se decide foarte simplu: este comisie. (…) Eu cred că aceasta nu este o problemă. Eu cu avocații și cu doamna Guțul nu am contacte. În caz de necesitate, un astfel de contact poate fi, dar pentru aceasta trebuie să fie o voință politică din partea actualei guvernări de a analiza această chestiune”, a răspuns Dodon.

La precizarea NewsMaker că, potrivit procedurii, trebuie să existe o cerere de grațiere din partea Evgheniei Guțul sau, cu acordul acesteia, din partea altor persoane și entități, Dodon a comunicat: „Încă o dată, eu am temeiuri serioase să presupun că nu este o decizie politică după acest răspuns (nota red. al Președinției), deoarece a venit peste o jumătate de oră. Ei puteau să mă contacteze, ei mă știu: acea comisie care se ocupă de aceste chestiuni, în principiu, nu s-a schimbat. (…) Puteau să mă contacteze: „Igor Nicolaevici, iată, nouă ne-au spus că suntem gata să examinăm, dar trebuie un astfel de document”. Noi toate acestea le-am fi inițiat. Sunt momente tehnice care foarte ușor se decid”.

***

Amintim că, pe 3 noiembrie, Igor Dodon a anunțat că i-a cerut, printr-o scrisoare, președintei Republicii Moldova Maia Sandu, să o grațieze pe Evghenia Guțul. „Am făcut apel la empatie, omenie și milă creștinească, amintind că Evghenia Guțul este mama a doi copii minori care o așteaptă acasă. În contextul alegerilor pentru funcția de bașcan, programate pentru 15 noiembrie, consider că eliberarea doamnei Guțu nu mai poate influența situația politică din Găgăuzia. În schimb, grațierea ar putea deveni un gest de reconciliere politică între Chișinău și autonomia găgăuză, între puterea centrală și poporul găgăuz”, adăuga Dodon. Detalii AICI.

În reacție, Președinția a declarat că adresarea lui Igor Dodon nu întrunește condițiile legale pentru a fi examinată în cadrul procedurii de acordare a grațierii individuale. Instituția prezidențială a explicat că cererea de grațiere se depune de către persoana condamnată sau, cu acordul acesteia, de alte persoane și entități prevăzute expres în Regulamentul privind procedura de examinare a cererilor de grațiere. Detalii AICI.

Atunci, NewsMaker a solicitat un comentariu din partea lui Sergiu Moraru, avocatul fostei guvernatoare, însă, deocamdată, nu a primit un răspuns.

Ce prevede Regulamentul privind procedura de examinare a cererilor de grațiere

Pe lângă Președintele Republicii Moldova este constituită Comisia pentru examinarea cererilor de grațiere, ai cărei membri au acces la datele personale și medicale din materialele prezentate pentru examinarea solicitării, inclusiv din dosarul personal al condamnatului.

Cererea de grațiere se adresează președintelui și se depune de persoana condamnată prin intermediul instituției penitenciare. Cu acordul persoanei condamnate, cererea poate fi depusă și de rudele apropiate, avocații împuterniciți, reprezentanții legali, autoritățile administrației publice locale, organizațiile necomerciale sau administrația întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor în care persoana a studiat sau a lucrat anterior.

Comisia examinează cererea în baza documentelor prezentate de condamnat, de administrația penitenciarului, de organul de probațiune sau de persoanele care au solicitat grațierea în numele acestuia. În urma examinării, Comisia decide: respingerea cererii de grațiere; liberarea parțială de pedeapsa principală și/sau de pedeapsa complementară, cu indicarea termenului rămas de executat și, după caz, aplicarea unei perioade de probațiune pentru partea grațiată; liberarea totală de pedeapsa principală și complementară, cu înlăturarea executării acesteia și, după caz, aplicarea unei perioade de probațiune pentru partea neexecutată; înlocuirea detențiunii pe viață cu închisoare pe un termen de 30 de ani. Hotărârea Comisiei, procesul-verbal al ședinței, cererea și materialele relevante sunt transmise președintelui Republicii Moldova, care examinează solicitarea și decide dacă acordă sau respinge grațierea.

***

Evghenia Guțul a fost condamnată în august 2025, în primă instanță, în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”. Instanța i-a stabilit o pedeapsă de 7 ani de închisoare. În mai 2026, Curtea de Apel Centru a menținut sentința, decizia fiind definitivă. Ulterior, hotărârea instanței de apel a fost contestată la Curtea Supremă de Justiție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: