Patriarhul României, prima reacție la „migrația” preoților moldoveni la Mitropolia Basarabiei: „Sunt credincioși binecuvântați”

Toți clericii ortodocși români din Republica Moldova care revin în Mitropolia Basarabiei sunt „clerici canonici și credincioși binecuvântați”, susține patriarhul român Daniel. Potrivit unei decizii a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, din 29 februarie, orice sancțiune disciplinară pe numele acestora este considerată „nulă” și „neavenită”, scrie agenția basilica.ro.

„Reafirmăm: toți clericii ortodocși români și păstoriții lor din Republica Moldova care revin în Mitropolia Basarabiei sunt clerici canonici și credincioși binecuvântați, iar orice sancțiune disciplinară îndreptată împotriva lor pe motivul apartenenței lor la Biserica Ortodoxă Română este considerată nulă și neavenită, potrivit hotărârii sinodale nr. 8090 din 19 decembrie 1992”, a decis Sinodul BOR.

Patriarhul Daniel a oferit, în același timp, „binecuvântarea, încurajarea și susținerea” inițiativelor comunităților ortodoxe românești din Ucraina „de a reface comuniunea cu Biserica Mamă”, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina.

***

Biserica Ortodoxă din Moldova își menține statutul în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, în pofida îndemnului unor preoți de a adera la Patriarhia Română. Între timp, preoții continuă să părăsească Mitropolia Moldovei și să se alăture Mitropoliei Basarabiei. NewsMaker a povestit anterior despre confruntarea dintre Mitropolia Moldovei și cea a Basarabiei, „exodul” preoților și posibile scenarii de viitor.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, peste 50 de biserici au aderat la Mitropolia Basarabiei, iar tendința este una în creștere, a declarat în noiembrie 2023 secretarul Mitropoliei Basarabiei Constantin Olariu, pentru Radio Moldova.

În cel mai recent caz, preotul Alexandru Noroșean din satul Stolniceni, raionul Hîncești, a fost oprit de a săvârși cele sfinte. Mitropolia Moldovei îl acuză de „neascultare şi nesupunere faţă de Biserica – Mamă”, dar și de „trecerea sub ascultarea altui episcop necanonic”. Potrivit Mitropoliei, „până ce nu va aduce pocăință” slujbele săvârșite mai departe de preotul Noroșean „nu sunt valabile”. De cealaltă parte, Mitropolia Basarabiei a precizat că preotul Noroșean a aderat la biserica ortodoxă română și a atenționat Mitropolia Moldovei că „declarațiile sfidătoare împotriva preotului din cadrul Mitropoliei Basarabiei pot fi catalogate drept neprietenoase”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

presedinte.md

Maia Sandu a discutat cu Înaltul Comisar OSCE pentru Minoritățile Naționale despre alegerile din Găgăuzia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut vineri, 26 iunie, o întrevedere cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale, Christophe Kamp, aflat în vizită la Chișinău. Oficialii au discutat, între altele, despre situația din Găgăuzia.

Potrivit unui comunicat al Președinției, discuțiile au vizat protecția drepturilor persoanelor aparținând diferitelor grupuri etnice și consolidarea coeziunii sociale. Șefa statului a subliniat că procesul de aderare la Uniunea Europeană este văzut drept cea mai sigură garanție pentru asigurarea egalității de șanse și a respectării drepturilor tuturor cetățenilor, indiferent de limbă sau etnie.

În acest context, Maia Sandu a evidențiat progresele realizate în ultimul an în domeniul educației multilingve și al incluziunii sociale, implementate în cooperare cu Oficiul Înaltului Comisar al OSCE.

Un alt subiect abordat a fost situația din autonomia găgăuză. Președinta a accentuat necesitatea organizării unor alegeri libere și corecte în Găgăuzia și a asigurării unui spațiu informațional „sănătos”. Totodată, aceasta a precizat că reforma administrației publice locale nu afectează statutul special al autonomiei, garantat de Constituție, și a menționat că specificul raionului Taraclia va fi respectat.

La finalul întrevederii, părțile au reconfirmat angajamentul de a continua cooperarea dintre Republica Moldova și Oficiul Înaltului Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale.

***

Amintim că mandatul Adunării Populare a expirat pe 12 noiembrie 2025, iar alegerile pentru o nouă componență au fost amânate de două ori, pe 22 martie și 21 iunie 2026, pe motiv că nu au fost respectate prevederile legale privind constituirea și funcționarea autorității electorale responsabile de organizarea scrutinului.

Ministerul Justiției a solicitat Curții Constituționale controlul constituționalității mai multor prevederi legislative, inclusiv a celor referitoare la competența Adunării Populare de a aproba membrii organului electoral central și la implicarea acesteia în numirea conducătorilor structurilor teritoriale ale unor instituții naționale precum Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și Serviciul de Informații și Securitate. Sesizarea va fi examinată pe 7 iulie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: