openrussia.org

„Pensii corecte pentru toți”? Deputații din blocul ACUM propun ca judecătorii să se pensioneze la 63 de ani, nu la 50

Judecătorii ar putea fi obligați prin lege să se pensioneze la 63 de ani, nu la 50 ca în prezent. O inițiativă legislativă în acest sens a fost prezentată astăzi, 25 noiembrie, de către deputații din blocul ACUM, Dan Perciun și Mihai Popșoi. Mai mult, aleșii poporului propun instituirea unui plafon al mărimii pensiilor pentru limita de vârstă de cel mult cinci salarii medii pe economie.

„Vrem să instituim un plafon al mărimii pensiilor pentru limita de vârstă de cel mult 5 salarii medii pe economie. În 2019, salariu mediu pe economie constituie 6975 lei, ceea ce înseamnă că nu vor putea fi stabilite pensii mai mari de 34 875 mii de lei. Considerăm că acest plafon este necesar pentru a echilibra sistemul de pensii”, a explicat Dan Perciun.

În prezent, unele persoane din Republica Moldova beneficiază de pensii de zeci de mii de lei şi chiar de peste 100.000 de lei. Cea mai mare pensie din Republica Moldova constituie 224 197 de lei și 15 bani.

Cea de-a doua inițiativă ține de pensia judecătorilor. Deputatul Dan Perciun susține că condițiile de pensionare ale acestora trebuie apropiate de cele ale funcționarilor publici. Astfel, proiectul de lege prevede ca judecătorii să se pensioneze la vârsta de 63 de ani și nu la 50, ca în prezent.

De asemenea, Perciun propune ca judecătorii să se poată pensiona după 20 de ani de activitate în această funcție și nu după 12 ani și jumătate, cum prevede legea în prezent. Potrivit acestuia, condițiile de pensionare a judecătorilor nu s-au schimbat din 1995.

„Sunt câteva carențe majore în sistemul de pensii pe care noi încercăm să le redresăm cu acest pachet legislativ „Pensii corecte pentru toți” și anume să aducem mai multă echitate în sistemul de pensii”, a precizat Mihai Popșoi.

Totuşi, vârsta de pensionare se propune a creşte gradual, în fiecare an, până la 63 de ani în 2028.

În 2016 au fost adoptate unele modificări cu privire la pensiile judecătorilor. Legea prevedea majorarea vârstei de pensionare cu șase luni, iar pensiile să nu fie calculate în mărime de 55-80% din salariul judecătorilui în funcție, ci în condiții generale. Un an mai târziu ,însă, Curtea Constituțională a adoptat o hotărâre prin care a declarant neconstituțională această prevedere.

Inițiativele legislative urmează să fie dezbătute în parlamentul Republicii Moldova, după care să fie sau nu votate.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un așa-zis „deputat” de la Tiraspol, căruia Maia Sandu i-a retras cetățenia, spune că va contesta decizia în instanță

Andrei Safonov, membru al așa-zisului legislativ de la Tiraspol, căruia președinta Maia Sandu i-a retras cetățenia Republicii Moldova, a declarat că va contesta decizia în instanță. Acesta susține că decretul prezidențial prin care a rămas fără cetățenie este „ilegal”. Afirmațiile au fost făcute joi, 29 octombrie, pentru presa din stânga Nistrului.

„Acesta este un document ilegal de la un capăt la altul. Am dobândit cetățenia Republicii Moldova prin naștere, încă din perioada Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Prin urmare, nu există niciun temei pentru a-mi retrage cetățenia. (…) Actuala conducere de la Chișinău comite abuzuri”, a declarat Safonov.

Amintim că, pe 29 octombrie, Maia Sandu a semnat decrete prin care a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane. Este vorba despre Iurie Cara și Andrei Safonov, membri ai așa-zisului legislativ de la Tiraspol. Potrivit unui comunicat al Președinției, aceștia au participat la adoptarea unor acte care încalcă drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană, promovează ideologia „lumii ruse” și susțin menținerea trupelor ruse pe teritoriul țării. Cea de-a treia persoană vizată este Serghei Verdeș. Conform autorităților, acesta a obținut cetățenia Republicii Moldova cu încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate.

În februarie 2026, Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru încă nouă locuitori ai regiunii transnistrene, foști și actuali reprezentanți ai administrației nerecunoscute de la Tiraspol. Printre aceștia se numără Ruslan Mova, fost șef al structurilor de forță din regiune, care a contestat în instanță decizia de retragere a cetățeniei. Pe 13 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani i-a respins cererea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: