Министерство экономики

Precizările MEI privind numirea directorilor la Î.S „Barza Albă” și S.A „Răut”

Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI) a venit cu o reacție după ce deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Radu Marian, i-a cerut instituției să se expună în legătură cu numirea unor directori interimari la Î.S „Barza Albă” și la S.A „Răut”.

„În conformitate cu prevederile art. 48 alin.(4) lit.c) din Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, adunarea generală a acționarilor, dacă statutul nu prevede altfel, aprobă regulamentul organului executiv al societăţii şi deciziile privind alegerea organului executiv şi numirea conducătorului acestuia sau încetarea înainte de termen a împuternicirilor lui, privind stabilirea cuantumului retribuţiei muncii lui, remuneraţiei şi compensaţiilor, privind tragerea lui la răspundere sau eliberarea de răspundere”, se arată în comunicatul MEI.

Instituția notează că „în cazul în care statutul nu prevede altfel, organul executiv (director/administrator) al societății pe acțiuni se alege de către consiliul societății, iar contractul de muncă cu director/administrator se semnează de către președintele Consiliului”.

„Prin urmare, cadrul juridic în vigoare stabilește expres că Ministerul Economiei și Infrastructurii nu este responsabil de numirea în funcție a conducătorilor societăților pe acțiuni, aceste atribuții revenind Consiliilor societăților pe acțiuni”, se mai arată în comunicat.

Menționăm că astăzi, 3 iunie, deputatul Radu Marian a anunțat că „la Î.S „Barza Albă” a fost numit în funcția de director, fără concurs, deputatul socialist Alexandr Usatîi, iar la S.A „Răut”, un consilier de-al deputatului socialist Alexandr Nesterovschi”. În acest sens, Radu Marian a expediat un demers către Ministerul Economiei și către Agenția Servicii Publice, în care a solicitat explicații „privind baza legală și motivele în temeiul cărora a fost decisă numirea directorilor interimari la cele două entități, fără a fi organizat un concurs”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM: prima poză – simbol, a doua – CNA

Lemn și bani, folosite ca mită? Cinci polițiști din Edineț cercetați pentru corupție. Unul reținut

Cinci polițiști din Edineț au fost percheziționați pe 30 iunie. Unul dintre ei, șeful Serviciului de Patrulare al Secției Securitate Publică a Inspectoratului de Poliție Edineț, este suspectat că ar fi primit lunar mită sub formă de masă lemnoasă și bani. Alți patru polițiști din aceeași secție sunt cercetați pentru pretinderea unor sume ilicite de la șoferi. Un polițist a fost reținut, iar ceilalți sunt cercetați în stare de libertate. Informațiile au fost comunicate pe 1 iulie de reprezentanții Centrului Național Anticorupție (CNA).

Reprezentanții CNA au anunțat că, împreună cu procurorii din Bălți, au desfășurat acțiuni în cadrul unei cauze penale care vizează fapte de corupție săvârșite de angajați ai Inspectoratului de Poliție Edineț. Potrivit instituției, cauza a fost inițiată pe baza bănuielii rezonabile privind comiterea infracțiunii de corupere pasivă, în care sunt vizate șeful și patru angajați ai Serviciului de Patrulare din Secția Securitate Publică.

„Conducătorul Serviciului ar fi pretins, acceptat și primit lunar de la o persoană fizică bunuri și mijloace bănești în scopul facilitării unor activități ilegale de comerț cu masă lemnoasă, fără aplicarea măsurilor legale prevăzute. Mai exact, acesta este bănuit că ar fi primit masă lemnoasă în cantitate de 90 metri steri și mijloace bănești în sumă totală de 46.800 lei, remise în patru tranșe, în diferite locații de pe teritoriul municipiului Edineț”, au comunicat reprezentanții CNA.

Potrivit instituției, alți patru angajați ai aceluiași serviciu sunt bănuiți că, în perioada aprilie-iunie 2025, ar fi pretins și primit sume ilicite de bani de la conducători auto, pentru a nu documenta contravențiile rutiere.

Pe 30 iunie au avut loc opt percheziții, atât la domiciliile persoanelor vizate, cât și în automobilele personale ale acestora. O persoană a fost reținută, iar alte patru sunt cercetate în stare de libertate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: