Litvinenco
Максим Андреев, NewsMaker

Precizările ministrului Justiției, despre desfășurarea alegerilor locale în 15 localități

Decizia privind amânarea alegerilor locale în 15 localități nu a fost, deocamdată, luată. Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a precizat că există două soluții: hotărârea ar putea fi luată fie de Comisia Electorală Centrală, fie de către deputați.

„Într-adevăr, chiar dacă noi definim „îngust” situația de urgență și oferim Comisiei pentru Situații Excepționale prerogativele să acționeze pe piața gazelor, totuși, legea are prevederi imperative, care spun că în situație de urgență nu pot avea loc alegeri. Noi am examinat acest efect al introducerii stării de urgență”, a menționat premierul Natalia Gavrulița.

În context, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a menționat: „Această întrebare a fost analizată. Eu pot să citez din Legea 212, care spune că în perioada stării de urgență nu se admite desfășurarea alegerii autorităților publice și locale. Am analizat și Codul Eelectoral – de obicei, se utilizează formula „desfășurare a alegerilor”, semnificând ziua alegerilor. În rest, se utilizează „pregătirea sau organizarea alegerilror””.

Litvinenco a mai spus că soluția ar putea fi găsită sau în Parlament, sau de Comisia Electorală Centrală.

„Înțeleg că în Parlament poate fi soluționată definitiv problema: dacă lăsăm lucrurile fără ca hotărârea parlamentului să indice ceva în acest sens, rămâne ca organul electoral central să interpreteze, să aplice această normă fie în sensul în care anulează alegerile, dacă sintagma „desfășurarea alegerilor” se interpretează în sens că include și perioada până în ziua scrutinului. Fie interprează în sensul în care desfășurarea alegerilor include doar ziua alegerilor – prin urmare, nu ar fi o interdicție. A doua opțiune ar fi ca Parlamentul să facă o claritate și să spună exact că, de exemplu, starea de urgență nu afectează alegerile”, a mai spus ministrul Justiției.

Parlamentul urmează să declare stare de urgență pentru 30 de zile, din cauza crizei din sectorul gazelor naturale.

***

Potrivit Legii privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de războistarea de urgenţă presupune un ansamblu de măsuri cu caracter politic, economic, social şi de menţinere a ordinii publice, care se instituie provizoriu în unele localităţi sau pe întreg teritoriul  ţării în caz de:

a) iminenţă a declanşării sau declanşare a unor situaţii excepţionale cu caracter natural, tehnogen sau biologico-social, ceea ce face necesară prevenirea, diminuarea şi lichidarea consecinţelor acestora;

b) existenţă a unui pericol pentru securitatea naţională sau ordinea constituţională, ceea ce face necesară apărarea statului de drept, menţinerea sau restabilirea stării de legalitate;

În perioada stării de urgenţă, de asediu sau de război, instituite pe întreg teritoriul ţării, nu se admite modificarea Constituţiei, adoptarea, modificarea sau abrogarea legilor organice şi a legislaţiei electorale, precum şi desfăşurarea alegerilor autorităţilor publice centrale şi locale şi a referendumurilor republicane şi locale.

Pe 21 noiembrie, erau planificate alegeri locale în municipiului Bălți, comuna Ucrainca și satului Opaci, raionul Căușeni, comuna Hârtop, raionul Cimișlia, orașul Cupcini și satul Hlinaia, raionul Edineț, comuna Ișcălău, satele Călinești și Pârlița, raionul Fălești, comuna Camenca, raionul Glodeni, satul Bălceana, raionul Hâncești, comuna Cneazevca, raionul Leova, satele Palanca și Ștefănești, raionul Ștefan Vodă, comuna Negurenii Vechi, raionul Ungheni.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Nota 6-7″. Cum apreciază unul dintre donatorii PAS activitatea guvernării în domeniul economic

Vasile Tofan, partener senior al fondului de investiții private „Horizon Capital” și unul dintre donatorii Partidului  Acțiune și Solidaritate (PAS), se declarată dezamăgit de partidul de guvernare „în anumite privințe”. În cadrul emisiunii NM „Есть вопросы”, omul de afaceri a apreciat politicile în domeniul economic cu notele 6-7. De asemenea, Tofan a recunoscut că, de-a lungul timpului, i s-a propus de mai multe ori să ocupe funcții publice.

„Nu ascund că am simpatie pentru această generație de lideri și politicieni care încearcă să schimbe ceva. În același timp, sunt critic la adresa lor și, ca mulți alții, sunt dezamăgit în anumite privințe. Dar apreciez faptul că, în general, ei sunt oameni cinstiți. Spre deosebire de mulți care finanțează opoziția cu saci întregi de bani, ei abordează acest lucru transparent”, a declarat Tofan.

Întrebat cum apreciază politica economică a guvernării din ultimii patru ani, investitorul a fost rezervat în nota acordată.

„Le-aș da un 6–7 din 10. Au intenții bune, sincere, dar, ca mulți politicieni, le lipsește curajul pentru a implementa reforme cu adevărat eficiente”, a spus el.

În contextul stagnării economice, Tofan consideră că situația este cauzată de o combinație de factori interni și externi.

„E o prostie să negi influența războiului, secetei sau crizei din industria auto europeană. Hai să trecem rapid prin factorii principali. În primul rând, războiul — un factor evident pentru toată lumea, investițiile nu vin. În al doilea rând, seceta: sectorul agricol reprezenta înainte cam 12% din PIB, acum este în jur de 5%, deci o pierdere de circa 7%.

Al treilea — componentele auto, care de mulți ani sunt cel mai mare articol de export al Moldovei: aproape 20% din exporturi. Industria auto germană este acum într-o criză profundă.

Al patrulea factor — demografic. Creșterea economică este numărul de persoane care muncesc, înmulțit cu productivitatea lor. Dacă populația scade, asta afectează economia direct”, a menționat el.

Omul de afaceri a atras atenția că multe dintre problemele cu care se confruntă țara nu pot fi puse exclusiv în cârca PAS.

„Am enumerat patru factori principali, dar provocările sunt mult mai multe. Acestea sunt dificultăți reale, externe și interne, pentru care PAS nu poate fi considerat responsabil. Deși mulți afirmă că exodul populației a fost cauzat de guvernarea PAS, realitatea este că demografia urmează un trend global, care nu se schimbă pe termen scurt”, a punctat Tofan.

De asemenea, Tofan a recunoscut că, de-a lungul timpului, i s-a propus de mai multe ori să ocupe funcții publice.

„Nu sunt politician. Sunt prea rațional și, în același timp, prea emoțional pentru asta. Resimt o repulsie față de politicieni. Când aud ce spun unii dintre ei, mă întreb: chiar cred în ceea ce spun sau doar mint pentru a obține puterea? Nu știu ce e mai grav”, a subliniat acesta.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: