Andrei Mardari / NewsMaker

Prima reacție a MAEIE cu privire la declarațiile Londrei despre echiparea Moldovei conform standardelor NATO

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a venit cu o declarație în contextul afirmațiilor oficialilor britanici cu privire la faptul că ar dori să vadă țara noastră „echipată conform standardului NATO”. Pentru NM, purtătorul de cuvânt al MAEIE, a menționat că autoritățile promovează o agendă „bine cunoscută cetățenilor și partenerilor”. Reprezentantul MAEIE a precizat că cooperarea RM cu NATO se desfășoară în cadrul Parteneriatului pentru Pace, iar unul din elementele centrale ale parteneriatului ține de respectarea neutralității constituționale a R. Moldova.

Pentru NM, purtătorul de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă, a spus că Republica Moldova are mai multe relații de cooperare în domeniul securității și apărării.

„După cum se cunoaște și în spațiul public, țara noastră are relații de cooperare în domeniul securității și apărării cu mai mulți parteneri. Scopul acestui dialog ține atât de participarea la eforturile de asigurare a păcii și securității internaționale, cât și asigurarea capacităților necesare de apărare ale forțelor armate pentru contracararea potențialelor riscuri de securitate”, a declarat Vodă.

Tot el a precizat că aceste acțiuni fac parte din obiectivele de promovare a interesului nostru național.

„Autoritățile Republicii Moldova promovează o agendă transparentă, bine cunoscută cetățenilor și partenerilor noștri. Totodată, ținem să reamintim faptul că cooperarea noastră cu NATO se desfășoară în cadrul Parteneriatului pentru Pace, principalul instrument al acestei cooperări fiind Planul Individual de Acțiuni al Parteneriatului (IPAP)”, a comunicat Vodă pentru NM.

Într-un final, purtătorul de cuvânt al MAEIE a precizat că unul din elementele centrale ale acestui parteneriat „ține de importanța respectării principiului neutralității constituționale a țării noastre de toți actorii vizați”.

***

Pe 21 mai, ministrul de Externe al Marii Britanii Liz Truss a declarat că au avut loc discuții cu aliații despre cum să ajute națiunile mai mici să se apere. Ea a spus că este clar că, în ciuda succesului limitat în Ucraina, președintele Vladimir Putin și-a păstrat „ambițiile de a crea o Rusie mai mare”. În acest context, Liz Truss a declarat că discuțiile despre îmbunătățirea apărării ucrainene pentru a descuraja agresiunile viitoare vor acoperi și „alte state vulnerabile, cum ar fi Moldova”.

„Aș dori să văd Moldova echipată conform standardului NATO. Aceasta este o discuție pe care o avem cu aliații noștri”, a spus ministrul britanic.

Tot pe 21 mai, în timpul unei vizite oficiale la Chișinău, președintele Comitetului pentru Afaceri Externe, Gregory Meeks, a declarat că SUA sunt gata să livreze R. Moldova arme, dacă li se va cere, dar că „această decizie trebuie luată împreună”.

Ministerul de Externe al Federației Ruse a publicat pe 23 mai o reacție la declarația oficialilor britanici, cu privire la faptul că ar dori să vadă R. Moldova „echipată conform standardului NATO”.

Oficialii ruși au subliniat că Moscova va supraveghea reacția Chișinăului la acest subiect. „Ne provoacă uimire nu atât declarația Marii Britanii, cât posibila reacție a Chișinăului. Însă vom urmări această reacție la declarațiile respective, pentru că în Constituția R. Moldova este indicat clar statutul de neutralitate”, a spus diplomatul.

Pe 23 mai, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a cerut explicații de la autoritățile moldovenești, în care să comunice dacă au avut discuții cu reprezentanții Marii Britanii despre „necesitatea livrărilor de armament de către statele NATO”.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Cecan / NewsMaker

„Adevărurile parțiale” pot influența alegerile din Găgăuzia? Serebrian: Turcia poate fi un aliat al Moldovei în combaterea dezinformării

Rețelele sociale și finanțarea ilicită se numără printre riscurile pentru alegerile din Găgăuzia din 15 noiembrie, consideră ambasadorul Republicii Moldova în Turcia, Oleg Serebrian. Diplomatul a declarat, într-un interviu pentru „Veridica”, că Ankara nu susține un anumit candidat la funcția de bașcan sau o anumită componență a Adunării Populare și este interesată ca scrutinul să se desfășoare fără interferențe externe.

Întrebat ce tipuri de interferențe consideră cele mai periculoase pentru scrutin, Serebrian a menționat finanțarea ilicită, dar a atras atenția în special asupra influenței rețelelor sociale.

„Cred că rețelele sociale sunt chiar mai penetrante decât presa în regiune, iar acest lucru s-a văzut și în Republica Moldova, în general, precum și la ultimele alegeri din România. Rețelele sociale pot juca un rol important în distorsionarea opiniilor, în promovarea unor informații parțial corecte sau a unor adevăruri parțiale, care deseori sunt mai periculoase decât minciunile totale”, a declarat ambasadorul.

Serebrian a spus că, în prezent, locuitorii Găgăuziei se informează în principal în limba rusă. El a precizat, însă, că acest lucru nu înseamnă că toate sursele respective sunt pro-ruse. În opinia sa, presa din Turcia poate oferi regiunii și alte surse de informare. Referindu-se la combaterea dezinformării în autonomie, ambasadorul a spus că „Turcia poate fi un aliat important și firesc”.

În ceea ce privește poziția Ankarei față de alegerile din Găgăuzia, ambasadorul a spus că autoritățile turce nu și-au exprimat preferința pentru vreun candidat.

„Ankara este interesată, întâi de toate, ca alegerile să fie libere și corecte și să fie respectată decizia populației din entitatea autonomă. Nu a fost exprimat vreun punct de vedere de către Ankara oficială sau chiar de către deputați care să indice că ar prefera un anumit bașcan sau o anumită componență a Adunării Populare”, a mai declarat Serebrian.

Ambasadorul țării noastre în Turcia a adăugat că este important să nu se repete ceea ce, potrivit lui, s-a întâmplat la alegerile precedente: „interferențe străine, acțiuni subterane care vizau subminarea integrității teritoriale a Republicii Moldova și subminarea stabilității Republicii Moldova prin crearea unor animozități artificiale între Chișinău și Comrat”.

Întrebat dacă Turcia va avea observatori la scrutin, Serebrian a răspuns: „Fără îndoială că vor fi observatori și din partea organizațiilor internaționale din care Turcia face parte. Vor fi, de asemenea, observatori din partea societății civile. Cred că nu doar din Turcia vor fi observatori pentru aceste alegeri”.

Diplomatul consideră că observatorii ar trebui să urmărească și perioada premergătoare votului, în special ultima săptămână, când, spune el, pot apărea controverse. Serebrian a pledat pentru o prezență internațională neutră la alegerile din autonomie, inclusiv din partea Turciei.

Amintim că locuitorii din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pe 15 noiembrie, după mai bine de un an de blocaj electoral. În aceeași zi, ei vor alege viitoarea componență a Adunării Populare a Găgăuziei și noul bașcan. Despre modul în care a fost soluționată criza electorală din Găgăuzia, rolul pe care îl va avea Chișinăul în organizarea alegerilor și semnificația acestora pentru Comrat, NewsMaker a scris – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: