Principalul suspect în cazul Anei-Maria va sta încă 30 de zile în arest preventiv

Bărbatul, învinuit de omorul Anei-Maria, va sta încă 30 de zile în arest preventiv. Decizia a fost luată de Judecătoria Orhei, pe 14 mai, la demersul procurorilor. 

Procuratura Generală a Republicii Moldova a declarat că la demersul procurorilor din cadrul Procuraturii raionului Orhei, prin încheierea emisă de Judecătoria Orhei, a fost prelungită măsura preventivă – arestarea preventivă pe un termen de 30 de zile, în privința învinuitului de omorul femeii însărcinate, răpite la Orhei, în aprilie curent.

Ana Maria, tânăra de 19 ani dintr-o localitate din Orhei, a dispărut pe 12 aprilie și a fost găsită moartă pe 20 aprilie în raionul Telenești. Fata a urcat într-un automobil la Orhei, la ora 21:00, și a plecat într-o direcție necunoscută. Era însărcinată în șase luni. Detalii AICI. În seara zilei de 16 aprilie, poliția a reținut șoferul în mașina căruia a urcat fata. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, nu colaborează cu ancheta – au comunicat oamenii legii. Detalii AICI. Pentru Life Moldova, primarul localității Chițcanii Vechi din raionul Telenești – unde a locuit principalul suspect – a declarat că șoferul este fost polițist. Mai mult, el ar fi activat anterior și în sistemul penitenciar. În sistemul penitenciar ar fi activat și iubitul tinerei, cu care era într-o relație de 4 ani. În prezent, el este șofer de taxi. Detalii AICI.

Pe 19 aprilie, fata a început să fie căutată și în raionul Telenești. Tot pe 19 aprilie, principalul suspectat a fost plasat în arest pentru o perioada de 30 de zile. Detalii – AICI. La fel pe 19 aprilie, poliția a îndemnat cetățenii să sesizeze de urgență oamenii legii dacă au avut interacțiuni „dubioase” cu principalul suspect. Pe 20 aprilie, oamenii legii au găsit cadavrul tinerei. Corpul neînsuflețit a fost găsit într-o fâșie forestieră, la aproximativ 21 de km de la localitatea Chițcanii Vechi, raionul Telenești, cu deplasare pe drum de țară. Detalii AICI.

Procurorii au pornit urmărirea penală pentru omorul intențional al unei femei gravide. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau detenție pe viață. O traumă cranio-cerebrală este cauza care a dus la decesul Anei-Maria, a declarat procurorul general interimar Ion Munteanu. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maia Sandu

Victimele deportărilor regimului sovietic din Basarabia, comemorate la Chișinău. Mesajul Maiei Sandu

La Chișinău a avut loc pe 6 iulie un miting în memoria victimelor deportărilor regimului sovietic de pe teritoriul Basarabiei. La eveniment au participat mai mulți oficiali, inclusiv președinta Maia Sandu. Șefa statului a subliniat că supraviețuitorii „și-au păstrat” identitatea și valorile, în pofida acțiunilor represive ale regimului sovietic.

Miting-ul de comemorare a avut loc la Monumentul din Aleea Gării, ridicat ridicat în memoria victimelor deportărilor regimului comunist. Zeci de oameni au participat la eveniment: șefa statului, președintele Parlamentului, ministrul Culturii, funcționari publici și simpli cetățeni.

Miting-ul a debutat cu o slujbă de pomenire, oficiată de un sobor de preoți, apoi a urmat un moment artistic, monologuri și discursuri. Printre speakeri s-a numărat președinta țării, Maia Sandu.

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, zeci de mii de oameni au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia. Oameni de nădejde, care își trăiau viața în muncă cinstită și credință, care își vorbeau limba și păstrau tradițiile cu mândrie. Oameni a căror verticalitate a fost considerată o amenințare de regimul sovietic. În condiții inumane – foamete, frig, muncă silnică – oamenii noștri au fost nevoiți să supraviețuiască departe de casă. Și totuși, chiar și în exil, și-au păstrat identitatea și valorile. (…) Cei deportați nu au cerut niciodată răzbunare. Dar au cerut adevăr. Și e datoria noastră să le oferim acest adevăr – prin recunoaștere, prin educație, prin păstrarea vie a amintirii lor”, a declarat șefa statului.

La finalul evenimentului, participanții au depus flori la monument.

Amintim că, în ajun, în Piața Marii Adunări Naționale a fost inaugurată expoziția de vagoane „Teroarea sovietică în RSS Moldovenească. Amploare, victime și făptași”, consacrată deportărilor regimului sovietic. Expoziția, care este organizată de Guvern, se află la a treia ediție consecutivă.

De asemenea, pe 6 iulie, la ora 20:30, va avea loc o acțiune de comemorare cu lumânări, alături de actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Anterior, Guvernul a invitat cetățenii la momentul comemorativ. Totodată, pe 13, 20 și 25 iulie vor avea loc proiecții de filme și spectacole dedicate acestei tragedii.

***

Pe teritoriul Basarabiei, în timpul ocupației sovietice, au avut loc trei valuri de deportări staliniste. Primul a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când peste 24 000 de persoane au fost deportate în Siberia. Al doilea val, denumit Operațiunea „Sud”, a avut loc în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, când peste 35 000 de cetățeni au fost trimiși în Siberia. Al treilea val de represiuni ale lui Stalin – Operațiunea „Nord” – a avut loc în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951. Peste 2 600 de persoane au fost trimise în Siberia.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: