„Procesul a început”. Dodon a publicat scrisoarea viceministrului Finanțelor din Rusia, privind renegocierea creditului de 200 mln euro
Full Article 2 minutes read

„Procesul a început”. Dodon a publicat scrisoarea viceministrului Finanțelor din Rusia, privind renegocierea creditului de 200 mln euro

Ministerul Finanțelor din Fed. Rusă este gata să reia negocierile cu guvernul R. Moldova, privind acordul de împrumut în mărime de 200 mln de euro. Un document în acest sens a fost publicat în dimineața de 27 iunie de către președintele Igor Dodon, pe pagina sa de Facebook.

Documentul este datat din 23 iunie, ajunul plecării șefului statului la Moscova, pentru parada consacrată Zilei Victoriei. Acesta este semnat de către viceministrul Finanțelor Fed. Ruse, T.I. Maximov.

„Făcând trimitere la adresarea prim-ministrului Ion Chicu din 15 mai 2020 în adresa guvernului Federației Ruse, confirmăm că suntem gata pentru reluarea consultațiilor bilaterale cu partea moldovenească pe subiectul acordării unui credit financiar de stat guvernului Republicii Moldova în mărime de 200 mln euro”, se arată în document.

De asemenea, oficialul rus solicită părții moldovenești să prezinte propunerile care ar urma să fie introduse în textul viitorului acord.

Процесс пошёл …

Posted by Igor Dodon on Friday, 26 June 2020

Președintele Igor Dodon a publicat scrisoarea semnată de viceministrul rus al Finanțelor, însoțită de comentariul „Procesul a început”. Amintim că, după întoarcerea de la Moscova, șeful statului a anunțat că s-a ajuns „la mai multe înțelegeri”, printre care și reluarea  negocierilor privind acordarea împrumutului de 200 de milioane de euro.

Precizăm că, la 7 mai, Curtea Constituțională a decis că legea privind ratificarea acordului de împrumut cu Federația Rusă, în valoare de 200 milioane de euro, este neconstituțională.

Curtea a constatat că Guvernul nu a desemnat şi nu a împuternicit vreo delegație oficială pentru negocierea acordului cu Federația Rusă pentru acordarea împrumutului de stat de 200 de milioane de euro. Negocierea a fost inițiată în lipsa avizului Comisiei parlamentare politică externă şi integrare europeană și a avizului Ministerului Justiției privind compatibilitatea proiectului acordului cu prevederile Constituţiei şi cu legislația naţională. Totodată, semnarea acordului a fost aprobată în lipsa avizului Comisiei politică externă, iar Parlamentul a ratificat acordul în lipsa unei hotărâri a Curții Constituționale privind constituționalitatea acestuia, deși la Curte exista o sesizare în acest sens.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: