Stoianoglo
Максим Андреев, NewsMaker

Procuratura Generală a publicat primul bilanț al evaluării dosarelor pretins politice

Procuratura Generală a publicat un prim bilanț în cadrul evaluării celor 38 de dosare penale, prezumat instrumentate pe motive politice. În rezultatul examinării fiecărei cauze penale, Grupul de control și monitorizare, instituit în acest sens, a luat decizii pe 9 dosare.

Dosare aflate la faza de urmărire penală:
•    Clasarea dosarelor penale în privința Ludmilei Kozlovska, Valentin Eșanu, Nina Cereteu, Andrian Borș și David Davitean (pe capătul de acuzare vizând tentativa de omor al lui Gherman Gorbunțov);

•    Revocarea măsurii preventive (arestul preventiv) și clasarea dosarului de căutare în privința Anei Ursachi;

Dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată:

•    A fost emisă sentință de încetare a procesului penal în privința lui Valentin Eșanu

Dosare aflate la faza de executare a pedepsei:
•    Procuratura a deschis procedura de revizuire a procesului penal în privința Olgăi Punga și a inițiat procedura de suspendare a executării pedepsei;

•    Procuratura a intervenit în favoarea condamnatului Safarmatov Arslan cu recurs în anulare, solicitând suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea în privința acestuia (combatant, cu grad de invaliditate), însă prin decizia Curții Supreme de Justiție recursul a fost respins. Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Buiucani examinează, în prezent, cererea acestuia de revizuire a dosarului penal.

Instanțele de judecată urmează să se pronunțe în curând și pe celelalte cauze penale, aflate pe rol. Deocamdată, soluții pe aceste dosare nu au fost adoptate, ședințele fiind amânate din cauza regimului special de activitate al acestora.

Amintim că, printr-o dispoziție emisă de Procurorul General, în februarie curent, a fost instituit un Grup de control și monitorizare a unor dosare concrete și asta după ce instituția a luat act de Declarațiile și Raportul APCE, declarațiile unor organizații neguvernamentale, activiști civici, reprezentanți ai partidelor politice, dar și adresările parvenite pe adresa Procurorului General, din care rezulta o listă de dosare, care ar reprezenta rezultatul unor comenzi politice și care au dus la urmărirea penală și judecarea, pe nedrept, a mai multor persoane.

Grupul a evaluat și continuă să evalueze fiecare dosar, inclus în listă, aflat atât la faza de urmărire penală, cât și în cea judiciară sau, după caz, de executare. Ulterior, informațiile sunt dezbătute și analizate de conducerea Procuraturii, împreună cu procurorii de caz.

De asemenea, Procuratura Generală a luat act de sugestiile avocaților unor persoane pretins persecutate politic și a decis antrenarea apărătorilor acestora în procesul de evaluare a dosarelor.

În acest sens, avocaților persoanelor pretins a fi urmărite politic li s-a solicitat să prezinte în adresa Procurorului General informații sintetizate, cu expunerea tuturor argumentelor și probelor care ar confirma pretinsa urmărire politică și pretinsele încălcări de lege, admise de organul de urmărire penală, procurori, judecători și alte aspecte relevante ce țin de administrarea, analiza și aprecierea probelor pe caz și care ar putea răsturna poziția, și concluziile procurorului, expuse în rechizitoriu.

Informațiile părții apărării sunt examinate de către Grupul de control, procurorul de caz sau procurorii care susțin acuzarea de stat urmând a lua în calcul concluziile Grupului, asigurând obiectivitatea și echitabilitatea procesului judiciar, în conformitate cu art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Ministrul german de Externe, la Chișinău: „Moldova ar fi o adevărată îmbogățire pentru UE”

Ministrul de Externe al Germaniei, Johan Wadelphul, care se află într-o vizită la Chișinău, și-a afirmat sprijinul pentru integrarea Republicii Moldova în UE. Acesta a declarat că crede în viitorul european Republicii Moldova și că țara noastră ar fi „o adevărată îmbogățire” pentru Uniunea Europeană. Oficialul a spus că Germania va continua să susțină Republica Moldova în parcursul său europeană, dacă cetățenii săi vor decide să continue să meargă pe această cale, făcând aluzie la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă în fața Catedralei Nașterii Domnului.

Astăzi am venit în Republica Moldova pentru că, la fel ca și mulți în Europa, cred în viitorul european al Moldovei. Uniunea Europeană și-a deschis larg ușile și porțile pentru toate țările care împărtășesc valorile noastre, care doresc să vină alături de noi, care vor să devină membre ale acestei comunități puternice. Ale comunității în care sunt trăite valorile libertății de exprimare, ale drepturilor omului, ale statului de drept și ale democrației parlamentare. Moldova ar fi o adevărată îmbogățire pentru Uniunea Europeană. Este o țară interesantă din punct de vedere economic, ceea ce în mod cert înseamnă un viitor bun pentru Uniunea Europeană”, a declarat Johann Wadephul.

Șeful diplomației germane a mai menționat că UE reunește state cu culturi, religii și sisteme politice diferite, iar Republica Moldova la fel își poate găsi locul în cadrul blocului comunitar.

Doresc să subliniez acest lucru cât se poate de clar, pentru că din partea Rusiei există în mod repetat încercări de a răspândi informații false despre Uniunea Europeană. În Uniunea Europeană, fiecare țară își poate păstra identitatea, obiceiurile și tradițiile. Diferite religii pot fi liber practicate. De aceea mă întâlnesc acum cu reprezentanți ai diferitelor culte religioase, pentru a înțelege și a cunoaște care este situația în această țară. Pentru că în fiecare țară din Europa lucrurile stau puțin diferit și așa poate fi, așa este permis și așa trebuie să fie”, a adăugat el.

Totodată, ministrul Johann Wadephul a declarat că vrea să continue politica predecesoarei sale Annalena Baerbock cu privire la sprijinirea Republicii Moldova. El a menționat că țara intenționează să ofere și în continuare susținere inclusiv prin Platforma de Sprijin pentru R. Moldova, lansată la inițiativa României, Germaniei și Franței.

În acest moment au loc pregătiri tehnice, iar atunci când va fi momentul potrivit și când va fi necesar, vom invita cu siguranță la o nouă conferință (a Platformei de Sprijin – n. r.). Dar știu, de asemenea, că aici urmează alegeri (alegeri parlamentare din 28 septembrie – n. r.), iar alegătorii sunt suverani în toate țările guvernate democratic și ei decid cum merg lucrurile mai departe. Și de aceea cred că este corect să arătăm respect față de decizia electorală aici în Moldova și să așteptăm să vedem cum vor decide oamenii”, a spus Johan Wadelphul.

El a subliniat că Germania va sprijin și de acum încolo Republica Moldova în parcursul său european, dacă cetățenii vor decide să meargă și mai departe pe această cale. „Sper din tot sufletul că oamenii din această țară vor decide să urmeze în continuare calea europeană”, a adăugat el.

Amintim că ministrul de Externe al Germaniei, Johan Wadelphul, întreprinde pe 1 iulie o scurtă vizită la Chișinău. Înainte de declarațiile de presă, oficialul a fost la Catedrala Nașterii Domnului. Pe agendă mai figurează discuții cu reprezentanți ai diferitelor culte religioase și o cină cu președinta Maia Sandu.

Johan Wadelphul a ajuns în Republica Moldova imediat după o vizită de solidaritate la Odesa, Ucraina.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: