Procurorii vor contesta decizia judecătorilor, privind plasarea lui Dodon în arest la domiciliu

Procuratura Anticorupție va contesta decizia magistraților, privind plasarea lui Igor Dodon în arest la domiciliu. Declarația a fost făcută de către reprezentanții grupului de urmărire penală, după pronunțarea deciziei magistraților. Procurorii au precizat că cea mai aspră pedeapsă în dosarul în care este vizat Dodon prevede până la 20 de ani de închisoare.

Procurorii susțin că există riscul ca Igor Dodon, aflat îna rest la domiciliu, să distrugă probe și să influențeze alte persoane care ar putea avea relevanță în dosar.

„În dosar sunt peste 100 de file, probe care confirmă riscurile invocate: de distrugere a probelor, influențarea martorilor, determinarea depunerii declarațiilor false, distrugerii documentelor. Un aspect important: una dintre infracțiunile care se investighează este de organizator și complice la acceptarea finanțării unui partid politic din partea grupului criminal organizat Plahotniuc. În viziunea noastră, este inadmisibil faptul că persoana a fost plasată în arest la domiciliu, având posibilitatea reală de a comunica cu persoane vizate în anchetă”, a declarat procurorul de caz, Petru Iarmaliuc.

De asemenea, procurorii susțin că nu este corect faptul că complicele lui Dodon va fi deținut în arest în penitenciarul nr. 13, în timp ce Dodon se va afla în arest la domiciliu. La fel, acuzare a precizat că secvența video în care Igor Dodon discută cu Vladimir Plahotniuc nu este singura. În posesia procurorilor ar fi circa 40 de minute.

„Este un moment foarte important de concretizare: nu există doar 5 minute răspândite în presă, ci peste 40 de minute. Există probe. Vom demonstra că această cauză penală este bazată pe fapte factuologice, apreciate corect. Dl Dodon recunoaște că a avut discuții cu liderul criminal Plahotniuc”, a mai spus procurorul.

Procurorii au precizat că cea mai aspră pedeapsă în dosarul în care este vizat Dodon prevede până la 20 de ani de închisoare. Grupul de urmărire penală este format din circa 50 de persoane.

***

Amintim că pe 24 mai, Procuratura Generală a anunțat că pe numele lui Igor Dodon a fost deschis un dosar de corupere pasivă, îmbogățire ilegală, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. Investigația ține de o înregistrare video în care Dodon a primit o sacoșă de la Vladimir Plahotniuc. În dosarul «despre sacoșă» este vizat nu doar Dodon, ci și intermediarii.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Va fi interzisă intrarea lui Krasnoselski?/MGRES a trecut pe cărbune /Gaz pentru caz de întreruperi

Cu ce probleme se confruntă locuitorii regiunii transnistrene, care nu este controlată de autoritățile oficiale? Ce inițiative sunt promovate la Tiraspol și cum poate Chișinăul influența evenimentele care au loc acolo?
NewsMaker prezintă principalele știri din regiune:

Promo-LEX cere sancțiuni pentru Krasnoselski și alte persoane de la Tiraspol
Asociația Promo-LEX îndeamnă autoritățile să introducă sancțiuni personale împotriva liderului regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, și a altor reprezentanți de la Tiraspol. Apelul drepturilor omului îi acuză de tortură, rețineri arbitrare și încălcări ale drepturilor omului — de la refuzul de a transfera un deținut bolnav într-un spital civil, până la semnarea unor amendamente care prevăd până la 8 ani de închisoare pentru adresarea la instanțele internaționale. În opinia asociației, lui Krasnoselski ar trebui să i se interzică intrarea în Republica Moldova și să i se blocheze activele. Promo-LEX amintește că, din 2023, legislația permite aplicarea unor astfel de sancțiuni, însă mecanismul nu a fost pus în practică până în prezent. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a refuzat să comenteze subiectul.

Centrala de la Cuciurgan a trecut pe cărbune din cauza deficitului de gaz?
La rândul său, Centrala Termoelectrică Moldovenească (MGRES) a trecut, la 13 noiembrie, la consumul de cărbune din cauza volumului limitat de gaze, informează publicația МОСТ. Sursa menționează și o posibilă întârziere a următoarei plăți pentru gaze. Rezervele de combustibil de la uzină nu sunt cunoscute. Amintim că, până în ianuarie 2025, Moldova achiziționa de la MGRES circa 70% din energia electrică, însă după sistarea livrărilor de gaze rusești în Transnistria a încetat să mai primească energie de acolo.

„Moldovagaz” are rezerve pentru Transnistria, în cazul întreruperii livrărilor

Între timp, „Moldovagaz” a creat rezerve de gaze naturale pentru regiunea transnistreană în caz de sistare a livrărilor. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei emisiuni la TV8. Potrivit acestuia, conform legii, compania este obligată să formeze rezerve de 15% — acestea sunt deja gata și raportate. Gazul prevăzut în contractul cu o companie europeană este destinat exact unor astfel de situații: el poate fi utilizat până când va fi găsit un mecanism alternativ de aprovizionare. Autoritățile de la Chișinău nu au recepționat informații despre o eventuală sistare a livrărilor în regiune. Junghietu a mai precizat că nu a purtat negocieri cu omologii maghiari privind mecanismul de livrare, acestea fiind relații comerciale între compania MET și „Moldovagaz”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: